Cele mai recente poezii – Februarie 2022 | Poeți în câmpul muncii
Grupul de Poezie ne este un loc în care ne împărtășim, din când în când, rânduri, idei, gânduri. Și tot din când în când, mai lansăm câte o întrebare sau provocare. Astăzi, am adunat răspunsurile la întrebarea:
Care este cea mai recentă poezie scrisă de tine?
Iată ce am „cules”:
Vrei să vii?
de Oana Anghel
Te-aștept în gară,
Când vrei să vii?
Dacă vrei să vii.
Nu sunt un copil,
Mai suntem copii?
Plătesc ore pe pământ
Și cumpăr stele pe cer,
Deschid ochii verzi din vis
Și închid uși din apartament.
Vezi soarele din sufletul meu?
Auzi poveștile din trecut?
E iarnă și e frig,
E astăzi sau e mâine,
E acum, aici sau poate niciodată.
Vreau să vii aici
Și să zâmbești cu mine.
E cald, e foc și e bine,
Tu știi că este adevărat,
Așă că hai să mâncăm iubire pe pâine
De la magazinul din colțul lumii.
Și dacă nu vrei, mă îmbrac din nou
În haina albastră cu regrete
Și încalț pantofii cu călătorii
Să mă duc în alte locuri
Unde nu te văd în minte.
Te mai întreb odată:
Vrei să vii cu mine pe Marte?
Aștept răspuns, chiar și în șoapte.
Purgatoriu
de Mihai Ana Liliana (M.A.L.) 04.04.2020
Am început să aud voci,
Copii strigând după ajutor,
Fiindcă sunt loviți cu un bici
De un individ cu un suflet îngrozitor.
Deschid ochii dintr-o dată
Și ceea ce văd îmi provoacă un șoc:
Zăpada albă pe alocuri e pătată de sânge
Și trupuri neînsuflețite sunt cuprinse de foc.
Văd îngeri în halate albe,
Luptând cu un inamic nevăzut,
Să apere trupurile slabe,
Ce în gheara lui au căzut.
Văd îngeri cu aripile frânte,
Sub plumbul dușmanului necunoscut,
Luptând cu mâinile goale, sângerânde,
Într-un război din care nici un suflet n-am scăpat.
Fără arme sau scuturi,
Au ieșit să stea în fața fiecărui val,
Apărând cu propriul trup pe fronturi,
Victimele în timpul acesta infernal.
Eu stau ascunsă într-un colt întunecat,
Cu ochii roșii de atâtea lacrimi sărate,
Văzând cum suflet după suflet e aruncat
Într-o mare de flăcări agitate.
Plâng fiindcă, deși sunt acolo sus,
Puterea mea-i infimă în fața acestui diavol
Atât de rece, de crud și sângeros,
Ce lasă cadavre în descompunere peste pământul gol.
Plâng când văd acele aripi de un alb imaculat,
Îmbibate de sânge ce încă este cald,
Căzând pradă unei lupte pierdută atât de nedrept,
In locul ce a devenit mai sumbru decât cel mai negru iad.
-la marginea luminii-
de Dumitrița Iasmina
am visat că plâng undeva la marginea luminii
și mă uitam la mine bocind neștiind să mă ogoi.
așteptam poate să vină în salvarea mea străinii
pe care altădată îi iubeam copilăresc, greoi.
simt că mi-am scris testamentul din linii
crestate-n mii de combinații aruncate pe foi,
în încercarea de a mă preda rădăcinii
care m-a îngropat cu ochi de soare goi.
Inchide ochii…
de Elena Oana
Inchide ochii si priveste in suflet,
E acolo un teanc de carti uzate,
Unele cu iubire, altele cu ura, celelalte sunt schite,
Desenate cu pasiune de un artist poet,
Inchide ochii si atinge oamenii pentru care le tii acolo,
Sunt ei demni sa ii pastrezi intr-un loc atat de sfant?
Poate ar fi mai bine sa le ascunzi sub Pamant,
Poate vei trai ca un calugar de acum incolo,
In sihastria ta vei scrie pagini pline de culoare,
Un teanc de carti pe nume blandete, compasiune si iertare,
Sa ti le faci cadou tie si apoi inocentilor,
Tuturor celor care au visat o lume mai buna si au cantat-o in cuvinte,
Iar pe cea reala au ascuns-o printre morminte,
Inchide ochii si deschide-ti sufletul sa prinda aer si lumina,
Si cu fiecare carte sa descoperi cate o lege divina,
Esti ceea ce daruiesti, atunci cand inca mai esti,
Esti ceea ce altii citesc cand te-ai lasat de cele lumesti,
Esti ceea ce poti cuprinde cu mintea,
Esti ceea ce iubesti cu inima!
M-am îmbrăcat în negru
de Cristina Stan
Semiotică
de Bogdan Dărădan
Când nu ai așteptări chiar poți fi fericit,
Pentru că în nimic mereu poți găsi orice,
Iar dacă drumul pare fără de sfârșit,
Poți să te oprești, să stai un pic și să asculți vântul la portavoce.
Se spune că durerea trebuie să doară,
Pentru că fără durere, ea nu ar mai avea sens, ar fi doar un cuvânt,
Și dacă nu mai poți să rămâi mut și vrei urli în tăcere,
Durerea se va stinge cu zgomote lugubre de mormânt.
Se spune că emoțiile au nevoie de cuvinte,
Și dacă nu le mai exprimi nu știi când se nasc și mor,
Dar florile care apar, brusc, de pe morminte,
Din ce emoții s-au născut, din ură, nepăsare sau iubire cu dor?
Erau zile care durau exact cât spune ceasul,
24 de ore bătute pe muchie fix,
Dar cum mai poți calcula clipele, apusul, răsăritul,
Când ora de eter pare o eternitate în vis?
Au fost momente când priveai iubirea,
Ca pe un joc de puzzle cu aromă de sărut,
Dar doi străini care nu s-au văzut vreodată,
Oare cum vor calcula iubirea – de la final sau de la început?
Și poate că nimeni nu știe cât durează viața,
Toți știm în schimb că va veni și marele final,
Nu poți trăi cu frica-n sân de moarte,
Dar să trăiești fără sens, nu e oare tot în van?
Iar pentru cei ce nu știu semiotică,
Nu e nicio problemă, totul se învață,
Mai grav este atunci când Universul te vede, te aude de sus,
Și tot ce face este să îți râdă cinic, în față.
Acum închid aceste versuri, această poezie
chiar dacă ea ar vrea să le lungească în schimb la Infinit,
Dar o scriu treaz, nu sunt Luceafărul sau vreo alegorie,
Sunt doar un muritor, cu un sens în viață încă nedefinit…
Porumbelul păcii
de Alex Predescu
Am zărit azi porumbelul păcii,
Dezorientat, ținând în cioc o ramură de măslin,
Neștiind unde să zboare mai înainte
Ca să ridice de pe ochii soldaților
Vălul ce îi orbește,
În timp ce mărșăluiesc
Programați să ucidă
În războiul unui tiran
Visurile în culori de cer și spice
Ale unui popor crescut la sânul Europei
Și sper nepărăsit.
#anotimp_astenic
de Adriana Crăciunescu
Am crezut
că vine Primăvara.
După atâta Iarnă
însingurat de grea,
interminabil de rece,
cu oameni – urși
închiși în bârloguri,
cu ochii furați,
orbi
de ecrane albastre.
Ieșind uneori la plimbare
atârnați de lesa cânilor lor
– baloane fără culoare
umplute cu aerul camerei cald.
Am crezut
că ghioceii
vor avea câștig de cauză.
Că se vor putea întâlni
fără bariere
cu prietenele lor, brândușele.
Am crezut
că răbdarea și cumințenia
Pământului
ne vor scoate la liman.
Am Crez[ ] încă
mai Sper
că anul ăsta
Primăvara vine.
Fără zăbală.
Fără ziduri strâmte.
Doar cu punți
peste ape curgătoare,
cu soare,
cu verde,
cu trezirea
la o nouă
VIAȚĂ.
Viață, te rog!
de Irina-Cristina Țenu
Viață, te rog, nu îmi fura timpul!
Lasă-l să-mi cutreiere inima
Și ochii, și trupul de tine plin.
Mai vreau să te trăiesc iubind.
Nu-mi fugări iubirea. Las-o în suflet.
Nu-l dezbrăca de ea. Îi va fi frig și dor,
Și foame. Doar știi, fără iubire și pasul
E pustiu. Însuși pământul se usucă și crapă.
Privește-te în oglindă! Ești vis!
Ești clipa ce-i dă aripi! Sunt ființa
Ce în ea te poartă de când ne-am
Întâlnit în trenul expres al sorții.
Viață, te rog, mai stai. Nu fugi!
Vino să culegem doruri din tăceri
Și clipe din anotimpuri ce vin,
Ce trec. Dă-mi voie să te mai trăiesc.
JOC DE SUFLET
de Marius Ionescu
Cu ochii-n cerul tăcut
de atâtea stele-n concediu,
ascult o inimă
ce-mi cântă de stea…
Cu gândul în direcţii aiurea
de-atâta haos pe cap de suflet,
văd o clipă
ce-aleargă pe-o linie moartă
Şi-abia atunci când se va opri
va şti el gândul
de sufletul ce tace
asurzit de zgomotul vieţii
Tușiți, vă rog!
de Gabriel Dinu
Într-o zi ne-au spus
că lumea s-a schimbat
și niciodată
nu va mai fi la fel.
Atunci, brusc,
am devenit toți
colecționari,
de hârtie igienică,
drojdie de bere
și panică.
În formă continuată.
Într-o zi,
undeva,
pe un colț de lacrimă,
cineva a strănutat.
Apoi am început
să strănutăm
și să tușim.
Toți.
Un fir de ață cu două capete
de Georgiana Mihăilă
un fir de ață cu două capete –
un urlet, ai tras de un capăt și ai
ieșit în lumea asta mare
în care
te vei pierde și te
vei regăsi în fiecare mic dejun
luat pe burta plină de
amărăciune
că nu-ți dai seama care e faza
și de ce e totul în coadă de pește
măcar de te trăgeai din maimuță
să te preocupe doar un deget
și nu ăla opozabil
un urlet, ai tras de un capăt și ai
ieșit în lumea asta mare
în care
te vei pierde și te
vei regăsi în fiecare mic dejun
luat pe burta plină de
amărăciune
că nu-ți dai seama care e faza
și de ce e totul în coadă de pește
măcar de te trăgeai din maimuță
să te preocupe doar un deget
și nu ăla opozabil
crești, apar coșuri
iar coșul pieptului se înnegrește
de la dezamăgiri
că oamenii-s oameni și
fac ce știu ei mai bine –
trag de-un capăt de ață
crezând că ăla e și singurul.
iar coșul pieptului se înnegrește
de la dezamăgiri
că oamenii-s oameni și
fac ce știu ei mai bine –
trag de-un capăt de ață
crezând că ăla e și singurul.
Adriana Crăciunescu
Întotdeauna mi-e greu să spun lucruri despre mine.
De obicei, mă exprim mai bine prin culoare pentru că îmi place să pictez. Și prin vorbe, câteodată. Când scriu poezie sau proză scurtă. Nu pot face asta simultan (chiar dacă, de obicei, sunt multitasking). 🙂 Când am inspirație pentru pictură nu pot să scriu și viceversa.
Citesc de toate atunci când am timp și dispoziția necesară. Când nu, cumpăr cărți pe care îmi propun să le citesc când am timp și dispoziție. Deci... bookoholică și hoarder de cărți.
Printre autorii preferați: Yukio Mishima, Yasunari Kawabata, Haruki Murakami, Elif Shafak, Giovanni Papini, Alecsandri Baricco.
Fac fotografii (ca japonezii în vacanță) și plimbări în natură, ori de câte ori vreau să mă relaxez.
Cam asta ar fi pe foarte scurt.
Alex Predescu
Am început să scriu poezii la vârsta de 26 ani, dintr-o nevoie acută. La bază economist, lucrez în special ca IT-ist, iar în timpul liber sunt artist (poet, artist de colaje în mediu digital). Spirit liber, radiografiez în poemele mele societatea actuală, trăiri interioare, dar și creionez diverse scenarii, ghidat de imaginația, uneori chiar prea liberă.
Bogdan Dărădan
Blogger de 11 ani la http://www.presainblugi.com/
Owner al agentiei H2RO Genuine Communication agency de 3 ani - https://h2roagency.ro
Scriu de când am învățat să scriu, îmi place karaoke, îmi plac vinurile roșii cupajate și călătoriile care au un dram de nebunie și adrenalină.
Dumitrița-Iasmina Rotariu
undercover pe blog
Georgiana Mihăilă
I want to live a life worth writing about.
Poezia îmi permite să-mi transform focul interior în dureri silabisite. Îmi este cel mai bun prieten și călău, pacea negăsită și măsura insomniilor.
Irina Cristina Țenu
Am descoperit nu de foarte mult timp că-mi place să-mi las gândurile să se transforme în cuvinte. Mă bucur nespus când văd cum gândurile mele iau chip de cuvinte și mângâie foaia, dându-i viață.
Marius Ionescu
Motto:
"Nu judeca niciodată o carte după copertă;
şi fluturii s-au născut din omizi!..."
Elena Oana
Gabriel Dinu
Oana Anghel
Sunt actriţă la Teatrul Logos şi Teatrul Metropolis.
Am ȋnceput să scriu poezii de la vârsta de 16 ani când am descoperit şi pasiunea pentru actorie.
Găsesc inspiraţie pentru poeziile mele ȋn orice mă ȋnconjoară. Pentru mine, poezia este o formă de eliberare, o reacţie a lăuntrului meu la iluzia realităţii.