„Este toamnă! Privește, dragul meu, a venit toamna. Nu-i așa că acesta este anotimpul tău preferat?” Rătăcitoarea alerga prin pădure pe o muzică a minții…
Vântul blând al serii înspuma părul ei mai lung ca niciodată. O priveam discret cum își umezea buzele. Cred că o făcea pentru a simți aroma pinului înmugurit. Modul în care își răsucea părul era dezarmant. Îl răsucea, apoi îl apăsa pe piept, pe linia lănțișorului ce se confunda cu auriul părului.
– Te-am remarcat în grupul venit din Prahova. Ești cel mai retras dintre toți. O faci intenționat?
– Sigur. Îmi propusesem să mă rătăcesc de grup încă din prima seară. Chiar înainte să te cunosc, erai acolo, undeva în mintea mea…
– Să știi că eu cred în așa ceva. Să nu îți pierzi gândul. Ai idee unde suntem și cum ne putem întoarce la Pensiunea Colina? Ești cazat tot acolo?
Natura și-a stăvilit pentru prima dată zbuciumul, acoperită de un strat nesigur de zăpadă. Este iarnă, acel fel de iarnă măsurat în urme făcute pe…