Poezii de primăvară

Bine ai poposit pe această pagină! Fabrica de Poezie a lansat recent un anunț către toți poeții din câmpul muncii: trimiteți-ne* poezii de primăvară, iar acestea vor apărea într-un așa-numit „articol-antologie” pe site-ul nostru drag. Așa că… Iată-ne aici!

*Poeziile, gândurile, sugestiile tale pot fi primite la contact@fabricadepoezie.ro. Trimiterea lor (a versurilor/creațiilor) către Fabrica de Poezie înseamnă, implicit, acordul tău pentru publicare.
Cu mențiunea că nu toate textele primite vor fi în mod obligatoriu publicate.

La Fabrica de Poezie Vol. 58, am furat puțin startul. Ne-am întâlnit pe 4 martie și am dedicat întregul eveniment Femeii, ca voce și forță creatoare, de ieri până azi.

Astăzi este 8 Martie. Ziua Femeii, ziua Mamei. Ziua tuturor acestor ființe minunate, puternice dincolo de orice limită umană, sensibile cât toată poezia la un loc. La mulți ani, Femei! Toate primăverile vă sunt dedicate și meritați din plin rânduri de flori și urări senine! (Și da, sunt subiectivă. 😀)

Georgiana Mihăilă

Cerul de la tivul iernii
este o frântură de paradis –
iată o axiomă.

Albastrul diafan țese un ștergar
pe care se șterge pe față
Dumnezeu.

Sulițe cu seva țâșnind a primăvară –
Uite crengile cum aderă la norii de zăpadă,
iar gerul îmi pișcă obrazul
Liniștit.

Se aud clopotele-n depărtare,
probabil prin Berceni.
Trece și o salvare,
nu știu dacă mai e timp.

Pete de cerneală taie alburiul cerului,
croncănind a fum de sobă
și a primejdie,
ca intriga unui film mut.

Schelete împietrite îmi înalță o potecă
cu zăpadă mustind a ghiocei,
în contre-jour alb-negru.

Și în văpaia gândurilor mă opresc
pe o bancă mai aproape
de mine.
Și îmi dau peste mână.

Ce aș face acum,
dacă n-aș scrie aceste rânduri?

Suzana Otilia Bunduc

București, aprilie

Bun venit verde de aprilie,
Bun venit în a mea familie!
Nu sunt atât de ospitalieră,
Sunt stângace și îmi trebuie o mitralieră,
Să-mi omor gândurile care mă împiedică
Să visez la tine, să mă joc cu tine, fără niciun stres.
Cu ce să te servesc eu, oare?
Cu zâmbetul meu și un dans fermecat
În ritmuri de iubire și sărbătoare…
Ai venit repede, neanunțat.
M-ai surprins cu puternicul miros
Al copacilor înfloriți și un soare viguros.
M-am plimbat ore-ntregi la braț cu tine…
Prin Bucureștiul zgomotos și murdar,
Ce antiteză, ce lacrimi puține…
Rochii peste tot și un om căzut pe jos, boschetar…
Dar cu câtă nonșalanță, ne arătăm machiajul,
Și încercăm să evităm ambuteiajul…
Unde să privesc? Spre ramurile tale
Sau spre acest infern cu erori monumentale?
Sunt prinsă între două lumi și nu știu cui să-i spun „la revedere”…
Inima-mi e frântă de durere…
Și eu am trecut nepăsătoare…
Cu gândurile împrăștiate de niște motoare,
Cum să sun la salvare?
M-am amestecat cu lumea dăunătoare…
Oh, dar tu primăvară încă strălucești
Și prin florile tale ne vorbești…
Mă agăț de tine și intru în amnezie
Mă las purtată de o melodie…
Îmi înalț privirea spre cer, să Te caut,
Dar și Tu ești un pic abătut…
Și totuși ne-ai lăsat primăvara verde,
Până când o să avem unde
Să ne adăpostim sub brațul Tău limpede?

Ilieși Ioana

Vis de primăvară

De fac un pas, tu de faci doi,
E-atâta primăvară-n noi!
Un vis frumos prinde contur
Cu pas timid și imatur.

În vis e ca-n orice poveste:
Un El și-o Ea în zări celeste,
Lipsiți de aspre îngrădiri
Și de lumeștile-osândiri.

În suflete năvălesc iară
Atâtea flori de primăvară
Încât noi am uitat de spini
Și de ai vieții mărăcini.

Când valsul florilor ne fură,
Noi întrupăm o picătură
De bucurie și candoare,
Lăsând culoare-n orice floare.

Călcăm agale-n primăvară
Și-n raiul nostru stă s-apară
Cântec suav purtat de vânt,
Imn al iubirii, sfânt descânt.

Visul e-o lume însorită,
Dorul – o ramură-nflorită
Cuprinsă-n boarea de mister,
Căci doar iubind te-nalți spre cer.

Tecla Petrila

Îndemn spre veselie

Într-o lume tot mai gri
Vă invit să fim copii
Să ne bucurăm de soare,
De râuri și de pridvoare.

Ia priviți acolo-n zare
Ghiocelul cum răsare,
Și parcă ar vrea… așa…
Să ne și spună ceva:

„– Într-o lume tot mai gri
Vă invit să fiți copii
Să vă bucurați de floare,
De natură, de izvoare…

Eu… sunt semn de bucurie,
De sacru și armonie
Inima nu vă tresare,
Atunci când mă vedeți… oare?

Uite… eu sunt norocos
Chiar acum, vorbind haios,
Primele raze bălaie
Îmi ating fața vioaie.

Ia priviți cu lupa-n zare
Primăvara cum apare,
Printre blocuri tot mai gri
Vă invit să fiți hazlii.

Ca și mine, ca și ea…
Împreună ne-om distra
Iar de nu o fi așa…
Pun zălog – petala mea!”

Mihai-Cristian Vaidoș

Sevraj
pe coridoarele primăverii

Aerul tare
se solidifica
în plăci de ciment,
cu derapaje
de explozii arborescente,
tronează peste
cerul capitulat,
în spate de nori
îmbibați cu plumb.

Cimentul, în sevraj de culoare.
Pereții se înclină
sub propria înălțime,
se înnegurează,
scurși, palizi și gri,
sub săgeți de frunze verzi.

Toate stolurile verzi
și stropii de lumină,
sunt tăiate de blocuri,
în sevraj de pământ.

Străzi băltind a soare
nou ard sub pași de copii
și întunecă cartierul.

În apartamente,
bunici de ceară
se sprijină de geamuri,
în sevraj de tinerețe.

Pensionari, în sevraj
de slujbă, se împing
în tramvaie.

Adolescenți grăbiți,
în sevraj de joacă,
se opresc în perechi.

Alcoolici se mută
pe bănci.
Pariorii ies în stradă,
în sevraj de aer.

Boschetarii desculți
recită prin autobuze.

Lamele de gheață se
retrag cu incizii din
care străzile scot
aburi.

Pe străzile în sevraj de sens
bântuie adulți fără direcție
ce se uită în urmă cu
Copii ce privesc înainte.

Primăvara prizează,
prin perdele și geamuri,
dor.

Primăvara
după școală

Alungat dintre prietenii
mei edeni,
vedeam, trecător, cum
copiii zburdau, sadici,
în haine colorate.
Vedeam decapotabile uriașe
disperându-se, obscene;
treceam pe lângă liceu,
palid, în haine negre.

Treceam
sub autismul pomilor roz
și îmi vedeam doar pașii.
Deliram obsesii
încolăcite și febrile.

Clădirile stăteau
între copacii vii.

Pluteam într-o
cameră de depresurizare funestă,
mergând pe străzi,
în paradisul nins pe jos.

Grăbit, fricos, străin —
făceam auditul tăcut
al locurilor din care am dispărut.

Prin carnavalul
pomilor, florile de măr
mă sfidau cu înviere.

Mă înjunghiau —
ele și eu, singur.
Primăvara șerpuitoare
între adolescenți
singuri.

Nu uita să ne susții cu un share sau un like paginii noastre de Facebook și un follow pe Instagram.
Abonează-te la Scrisoare din Fabrică, un newsletter gratuit, prin care te ținem la curent cu tot ceea ce se întâmplă la și între întâlnirile noastre lunare. Mulțumim!

Mihaela Nistor

Așezarea dintre dealuri

Mugurii cu verde crud
Explodează-n mii de flori,
Ornamente delicate,
Ale pomilor splendori.

Albul de omăt și rozul
Din livezi, pante și drumuri
Creează o simfonie
De nuanțe și parfumuri.

Păsările dau concerte,
Lunca strălucește-n soare,
Pe mai multe voci și tonuri
Triluri se înalță-n zare.

Florile-n jardiniere
Feerie de culoare,
Îți zâmbesc, stând în ferestre
Și împodobind pridvoare.

Gărgărițe, buburuze,
Fluturi cu-aripi de mătase
Întregesc, magic, decorul
Naturii armonioase.

Fetițe și băieței
Înalță spre cer baloane
Și zmeie multicolore
Alergând prin iarba mare.

Unii își fac vânt în leagăn
Sau zboară pe tobogan,
Alții-n caruselul vesel
Se avântă cu elan.

Pe lacul ce se întinde
De pe pantă, coborând,
Albe, negre și pestrițe
Se văd rațe înotând.

De mână ținând pe mama
O fetiță se oprește
Arătând o rață care
Se scufundă după pește.

Doi băieți se hârjonesc
Alergându-se pe pantă
Când în sus, și când în jos,
Sub zborul de parapantă

Care vine de departe
Traversând păduri și creste,
Peste-întreaga măreție
A creației celeste.

În micuța așezare
Dintre dealuri și pădure
Unde, cei mai mulți, merg vara
La strâns de ciuperci și mure,

Oamenii-și duc viața simplu
În gospodării și case
Rupți de zgomotul și stresul
Agitatelor orașe.

Robotind, din zorii zilei
Până-apare mândra lună
Zilele trec, animate
De muncă și voie bună.

Și când bolta-întunecată
Își cerne praful stelar
Peste mica așezare,
Cerul le aduce-n dar

Vise, doruri, năzuințe,
Speranțe și provocări,
Toate, cu bune și rele,
Ale vieții încercări.

Peste micuțul cătun
Adormit, cu vise-n pleoape
Noaptea-și întinde mantia
Dincolo de munți și ape,

Binecuvântând cătunul
Cu liniște și odihnă
Până când zorii de ziuă
Sparg, voioși, a nopții tihnă.

(Din volumul „Curcubeul magic al cuvintelor”)

Irina-Cristina Țenu

E-o primăvară

E-o primăvară ascunsă în tăceri senine
Și un tril confuz printre copaci stingheri.
E viață fără viață. Și un destin ce-aleargă
Să prindă trenul iubirii care, pare, moartă.

Un dor rănit dorește vindecare,
O fi de-al meu? O fi de-al tău?
Nu știu. E doar un dor amnezic
Ce vrea să își trăiască viața în pace.

E-o primăvară cu un chip ciudat,
Când e al meu, când e al tău.
E ca într-un spectacol de teatru,
Când joacă unul, când joacă altul.

E-un timp cu un parfum altfel,
Al inimii miros care, cumva, surâde,
Și face iarna să dea un pas înapoi,
Și primăvara să apară din tăceri.

Adriana Macsut

Clipa

Într-o clipă de zbor

Dintr-o clipă de primăvară
Am prins nemărginirea în mâini
Vălul s-a rupt…
Dar giulgiul meu n-a fost ţesut
Şi reiau reiau al vieţii algoritm
Şi nu mai ştiu cine sunt:
Mi-am uitat rolul.

Miopie

Din muguri de primăvara eliptică
Și vis de zbor cu un planor fragil
Și parfum de viață năvalnică
S-a născut visul meu de primăvară,
Al unei adolescente mioape,
Eșuată acum în toamna vieții.

Nașterea vorbei

S-au destrămat tăcerile mele nocturne
Am creat, astfel pantomima primăverii
din flori de iubire proaspătă unite în metafore fluide.
Romanța veche din visul meu spune prezent,
cântată fiind în stația de tramvai
de un lăutar centenar din Micul Paris.

Ana Urma

Doar să fiu

lasă-mi Doamne
seninul de cer trimite-mi
doar boarea albastră
nici să nu cer
și putere să tac

cerul de gânduri
senin să mă-ndrepţi
spre polul opus
să mă-nveţi între
minus şi plus

copacul din mine
în flori s-a răsfrânt
dă roade şi iarăşi sămânţă
va fi pământ roditor
din nou va găsi

inundă fiinţa-mi
cu harul divin
pune uitare fă-mă să uit
cine sunt să aflu esenţa
doar să simt

uitare presară
în cerul cu nori de venin
să mă simt să te simt
gândul senin lasă-mi Doamne
să nu cer …doar să fiu!

Mesaj de departe

iubite se pierde semnalul
sunt norii și ploaia aproape de noi
sub mulțimea de mâini terminate cu taste
se frâng rețelele ning transfuzate sub piele
picături virtuale bat tactul ferestrelor oarbe
privirile reci suspectate de fine atingeri
au blocat curcubeul între patru pereți

ajută-mă tu să ies din sistem cu un ceai aburind

ia-ți portțigaretul fularul fixează și placa în timp
cu un ac argintat activează masivul central
gema munților noștri înflorește sub coaste nervos
tu conduci în cuvinte spune stop tânguirilor false
soarele încă se divide la noi și-mpreună putem

să dăm îndărăt câte-o filă vorbind

să mutăm pe acum în trecut și trecutul în suflet
cum livada de vișini își mută parfumul pe scenă
tot mai sus pe colină cu urechea lipită de braț să sorbim
anotimpul din țipătul ierbii și seva fierbinte
să ne facem siesta extrema cu sâmburi și flori lepădate din nou
în pământul prea plin de apele ploii tu să-mi pui o agrafă în păr
firul verde de laur cu albastrul unit în priviri
să chemăm duhul lămpii să mai facă minuni
cu puterile noastre să aprindem lumina pentru fluturii vii
aerul să ne respirăm reciproc în cuvinte
înc-o vreme iubite

să fim să ne fim

Nicolae Ursu

Timpul probabil

Un strop de rouă s-a-ntrebat
Căzȃnd de dimineaţă pe o floare:
„Să fie ziua ce-a-nceput
Aşa frumoasă precum pare?

Cȃtă splendoare e-mprejur
Ṣi ce mireasmă-mbietoare,
Sunt sigur că mă voi sfȃrşi curȃnd
Căci, iată: soarele răsare.”

„Nu te gȃndi că peste tot
Sunt flori care miros la fel de tare,
Priveşte cerul: se adună nori,
Astăzi e vremea tare schimbătoare.”

Aşa grăi mergȃnd ȋn sus, un mic gȃndac
Ce se hrănea prin zonă,
Ṣi-o floare se-nclină uşor
Sub greutatea lui de-o microtonă.

Un fluture alături poposi
Ṣi se băgă şi el ȋn vorbă:
„Eu zic că tot frumos va fi
Spun asta din experienţa mea enormă.”

Soarele-ncet s-a ridicat
Deasupra tuturor pe boltă,
Un strop de rouă s-a evaporat
Purtat de-a vȃntului escortă.

Fabrica de Poezie

+ posts

Poezii de primăvară