Alex Predescu – Poezii | #fabricadepoezie
Alb
Alb este balastul ce și-l trage pământul
Și face ca lucrurile să se desfășoare mai încet.
Albă este lumina unui neon suspendat
Într-o încăpere goală,
În jurul căruia zboară frenetic o molie.
Alb este versul așternut pe-o hârtie
Făcută dintr-un copac
Ce nu s-a hrănit cu lumină artificială niciodată.
Alb este atunci când trinitatea
Ce umple pixelii unui ecran
Este excitată la intensități asemănătoare
Luminii provenite din soare.
Alb este puritate, imaculare,
Opus negrului.
Dar oare cât ar exista pe cont propriu
Nesupus dualității?
Centenar
Un veac s-a scurs
Din clepsidra timpului
Pe pământul României Mari.
Multe s-au perimat de atunci.
Nu mai avem tramvaie trase de cai,
Nu mai avem nici regine ori regi,
Și nici dictatori.
Deși există încă în alte țări.
Nisipurile timpului pe toate le-a prins
Iar pe unele le-a așternut
În cărțile de istorie.
Nu mai pierdem oameni în războaie
Câți pierdem prin emigrare.
Dar nu este și asta o formă de conflict?
Frumoasă și paradoxală țară
Am avut și avem!
Doza de libertate
Nu-mi place nimic din ceea ce mă ține captiv,
Îmi place doar să fiu captivat.
Nu-mi place să mi se spună ce să fac,
Nu-mi place să mi se dea sfaturi nesolicitate.
Nu-mi place să fiu legat de cineva
Doar de dragul de a fi legat de cineva.
Îmi place să am doza mea de libertate
Și știu să respect și libertatea altora
De a nu dori să interfereze cu libertatea mea.
Nu-mi place să zăbovesc prea mult în orașele mari,
Nu-mi place viața pe repede înainte,
Nu-mi place să mă uit înapoi,
Nu-mi place să urmăresc oamenii,
Îmi place doar să fiu urmărit
În timp ce-mi iau zilnic
Doza de libertate.
Alex Predescu
Am început să scriu poezii la vârsta de 26 ani, dintr-o nevoie acută. La bază economist, lucrez în special ca IT-ist, iar în timpul liber sunt artist (poet, artist de colaje în mediu digital). Spirit liber, radiografiez în poemele mele societatea actuală, trăiri interioare, dar și creionez diverse scenarii, ghidat de imaginația, uneori chiar prea liberă.