fermata sunetul sirenelor perforează geamul în cartierul astra estetica blocurilor comuniste suprascrie sistemul capitalist mă uit la trecători și-mi amintesc ultima scenă din Tanin no…
Salutare! Muza de duminică s-a întors. Deși am putea spune că n-a plecat niciodată. N-am mai vizitat-o noi. Până în luna iunie a acestui an,…
Pe drumul meu plec singur eu,
Și fără un scop anume
Îmi descântă abisul pasul greu
Din primăveri postume.
Un drum spre propriul destin,
Ce mi-l arată iarăși vântul
Simt că sunt doar un vis umil
Întâmpinând cuvântul.
Sunt singur şi sunt ne-mpăcat
Totul ȋmi pare depărtat…
Buzele-n cȃntec le-am mişcat,
De ce sunt trist eu oare?
De ce n-am zȃmbet și n-am cȃnd
Să-mi bucur inima să cȃnt
De flori, iubire şi de soare,
De ce sunt trist eu oare?
Corpurile noastre n-au fost ale noastre de la început,
Iar atunci când ne priveam în ochi,
Noi nu eram noi,
Ci frânturi a tuturor ce au trăit vreodată
Prin ochii mei verzi vedeai îngeri cu aripi strâmbe
Prin ochii tăi căprui vedeam abisurile adânci ale unui martir
Prin ochi și prin alți ochi
Grupul de Poezie ne este un loc în care ne împărtășim, din când în când, rânduri, idei, gânduri. Și tot din când în când, mai lansăm câte o întrebare sau provocare. Astăzi, am adunat răspunsurile la întrebarea:
Care este cea mai recentă poezie scrisă de tine?
Iată ce am „cules”:
Suntem fărâme mărunte din stele
ce strălucesc pe un firmament teluric
dar ne dăm și o importanță la care
vecinul extraterestru din celălalt capăt al galaxiei,
care ne urmărește chiar în acest moment
în timp ce se spală pe dinți
în oglinda lui super tehnologizată,
Făgăraș
Când te apropiai de gara Fǎgǎraş, se vedeau clar şi proeminent patru blocuri înalte, grupate douǎ câte douǎ, aflate în apropierea gǎrii. Restul clǎdirilor erau joase şi nu ieşea niciuna în evidențǎ, doar dacǎ te uitai atent, puteai vedea turlele bisericilor evanghelicǎ si reformatǎ. Odat[ coborât din tren în garǎ, se putea spune, cu oarecare aproximație, cǎ ai pǎşit in centrul țǎrii. Nu m-am simțit deloc a fi în centrul lucrurilor, pentru cǎ împrejurimile erau comune şi prezentul foarte îndepǎrtat de speranțele şi aşteptǎrile mele. Dar toate acestea aveau mai puținǎ importanțǎ. Aveam ceva de fǎcut.
Am pornit spre Centru pentru a mǎ caza.
mi-am pus capul în pernă atât de
adânc încât nici nu
se putea distinge perna de capul meu și
capul meu de
pernă de parcă
eram un pui de animal care a
rămas fără părinți și care vrea să
se adăpostească de prădători de
de posibilii criminali cu
sânge rece din natură de
de posibilii profitori de pe urma inocenței de
de care nu eram vinovată de…
Dragilor, după cum se vede, am revenit cu îndrăgita noastră joacă, Muza de Duminică, în care ne lăsăm introduși în lumea unor fotografii și scriem versuri inspirate de imagini.
Astăzi, „episodul” 10 din aceast serie: