Sunt singur şi sunt ne-mpăcat
Totul ȋmi pare depărtat…
Buzele-n cȃntec le-am mişcat,
De ce sunt trist eu oare?
De ce n-am zȃmbet și n-am cȃnd
Să-mi bucur inima să cȃnt
De flori, iubire şi de soare,
De ce sunt trist eu oare?
Făgăraș
Când te apropiai de gara Fǎgǎraş, se vedeau clar şi proeminent patru blocuri înalte, grupate douǎ câte douǎ, aflate în apropierea gǎrii. Restul clǎdirilor erau joase şi nu ieşea niciuna în evidențǎ, doar dacǎ te uitai atent, puteai vedea turlele bisericilor evanghelicǎ si reformatǎ. Odat[ coborât din tren în garǎ, se putea spune, cu oarecare aproximație, cǎ ai pǎşit in centrul țǎrii. Nu m-am simțit deloc a fi în centrul lucrurilor, pentru cǎ împrejurimile erau comune şi prezentul foarte îndepǎrtat de speranțele şi aşteptǎrile mele. Dar toate acestea aveau mai puținǎ importanțǎ. Aveam ceva de fǎcut.
Am pornit spre Centru pentru a mǎ caza.
Dragilor, după cum se vede, am revenit cu îndrăgita noastră joacă, Muza de Duminică, în care ne lăsăm introduși în lumea unor fotografii și scriem versuri inspirate de imagini.
Astăzi, „episodul” 10 din aceast serie:
„Azi, în sat, o faptǎ mare!”
Zise domn’ Primar pe-o bârnǎ
„Sǎ veniți cu mic cu mare,
Sǎ vǎ spun la fiecare,
Ce e-n sat si cum se-ntâmplǎ!”