Ultima poezie scrisă de Mihai Eminescu – „Stelele-n cer” (15 iunie 1889)
Astăzi, ca în fiecare an, ne amintim de moartea lui Mihai Eminescu. Cel mai cunoscut poet român s-a stins în Sanatoriul de Boli Mentale al Doctorului Şuţu, de pe strada Plantelor din Bucureşti, pe 15 iunie 1889. De aceea, astăzi am ales să postez cea din urmă poezie a sa, scrisă cu o oră înainte să moară. Versurile au fost găsite în buzunarul halatului de spital cu care era îmbrăcat atunci când şi-a găsit sfârşitul…
Stelele-n cer
(Text apărut în Universul, București, 28 iunie 1926, p. 3, redat de Nae Georgescu în Boala și moartea lui Mihai Eminescu, Editura Floare Albastră, București, 2014)
Odă (în metru antic) – Mihai Eminescu
Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată;
Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi,
Ochii mei nălţam visători la steaua
Singurătăţii.
Când deodată tu răsărişi în cale-mi,
Suferinţă tu, dureros de dulce…
Pân-în fund băui voluptatea morţii
Ne’ndurătoare.
Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus.
Ori ca Hercul înveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele mării.
De-al meu propriu vis, mistuit mă vaiet,
Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări…
Pot să mai re’nviu luminos din el ca
Pasărea Phoenix?
Piară-mi ochii turburători din cale,
Vino iar în sân, nepăsare tristă;
Ca să pot muri liniştit, pe mine
Mie redă-mă!
Georgiana Mihăilă
I want to live a life worth writing about.
Poezia îmi permite să-mi transform focul interior în dureri silabisite. Îmi este cel mai bun prieten și călău, pacea negăsită și măsura insomniilor.