Versuri inspirate de imagini (8) | #MuzadeDuminică
În această săptămână, prima din toamna lui 2020, ne-am lăsat inspirați de cea de-a doua muză de duminică. Una verde, altruistă, îmbietoare…
Ne vedem pe pagina noastră de facebook Fabrica de Poezie, așa cum v-am obișnuit, la ora 18:30, cu o nouă provocare.
Spor și inspirație!
Liviu M. Tițu
Am urcat
Am tot urcat vrând să fiu primul
La care ploaia ajunge
Să fiu primul udat de ea
Să fiu primul ascuns de ea
Primul îmbrățișat
Dar am ajuns prea sus
Mai sus decât toate
Acum plouă doar sub mine
Plouă pe alții
Care nu se vor ascunși și nu se vor udați
Se vor doar îmbrățișați
Dar țin umbrelele deschise
Totuși ea curge
Și curg și eu deasupra ei
Sunt tot uscat
Doar ochii.
Adriana Craciunescu
În fiecare zi
fug de acasă.
Ca un copil neascultător
mă ascund printre crengile
COPACULUI.
Mă cațăr încet,
treaptă cu treaptă.
Pănă sus la porțile cerului.
Apoi,
stau.
Stau acolo și tac.
Să nu tulbur
Pacea Universului.
Stau acolo până mă satur
de liniște.
Stau acolo și doar
mă bucur.
Spre seară
Cobor
Strălucind de fericire.
Stau la masă,
dorm in patul meu,
în casa mea
de pământ și oase.
A doua zi fug iar…
Veșnic rebel
fără cauză.
Oana Anghel
Plutesc in linistea verdelui,
Aud soaptele vantului
Si „eu sunt” cantareste viu
Facandu-ma prezenta
Aici si-acum.
Ursu Nicolae
Catara-m-as catara,
Pe o craca, pe ceva,
Dar n-o am la îndemână.
Vad în fața doar o spuma,
Un cearceaf întins pe vale
Și prin spuma o cărare.
Sa vina spre mine oare?
Da,spre mine vine.
Cară pomi si cara dealuri,
Frunze,ape fara maluri,
Si o stire despre tine.
Stii ceva?
Mi-e foarte bine,
Stau pe- o punte
Si ma bucur,
Ca exiști.
Sunt doar un flutur…
Bogdan Daradan
Evergreen
La inceput eram un atom,
Amestecat cu un electron agitat,
Uns cu frunze verzi cu 5 colturi,
Si a inceput sa crească,
A devenit o molecula tăcută,
Aruncata in stratosfera.
Dar nu s-a oprit,
A devenit o celula gelatinoasa,
Ca o euglena verde păroasa,
Roasa la colturi ca o frunza,
Zbătuta între orizonturi,
Străbătută de nervuri inerte,
Si s-a tot înmulțit prin mitoza,
Pana a devenit o tuberoza,
Mai mult verde decât roza,
Si s-a tot înălțat pana a ajuns copac,
Iar în vârf s-a format ceva deformat,
O fiinta bipeda cu constiinta neteda,
Iar când creația s-a finalizat
Totul s-a cristalizat in tăcere…
Georgiana Mihăilă
hai cu mine pe acoperișul lumii
de fapt, mai bine
rămâi aici –
„te sun eu…”
îmi vreau
clipele în care atârn cu
picioarele goale
peste marginea
marginii lumii
mele.
îmi CER
liniștea dreaptă
de a-mi cerne gândurile
ce se joacă
de-a v-ați ascunselea
cu bătăile din piept.
dar sunt deja prea multe –
și unele, și altele.
Respir –
abia asta-i adevărata minune!
Georgiana Mihăilă
I want to live a life worth writing about.
Poezia îmi permite să-mi transform focul interior în dureri silabisite. Îmi este cel mai bun prieten și călău, pacea negăsită și măsura insomniilor.