
Georgiana Mihăilă – Poezii (2) | #FabricadePoezie
Am decupat din suflet primăvara
Am decupat din suflet primăvara
și i-am dat forma unui liliac…
înflorit și întors cu susul în jos.
Visele-mi sunt acum purtate pe aripi
de rând|unică.
Și-au făcut cuib în odăile inimii mele.
Soarele îmbracă grădinile-n verde
și scoate la iveală pistruii
copilăriei nevindecate.
Nopțile-și poartă sprâncenele lunatice
ca niște felinare stinse ce fac
o tură nocturnă într-o felie de unt
din Calea Lactee.
Și aș mai avea metafore să-mi descriu
Visul.
Dar reflecțiile mele ar deveni curând reflexiile
tale. Și e prea târziu.
Anatomia auto-crimei
Scaun pătrat fără spătar
în mijlocul camerei
Suflet înfășurat în cearșaf alb
cu mâinile legate la spate
Strigăte imprimate în pereți –
tabloul suferințelor.
Tălpi goale și unghii roase din carne
Circumvoluțiuni descoperite
în care pulsează sângele acrusărat
Glande lacrimale strânse-n pumni
Genunchi zgâriați în cioburi de dorințe
Îndrăzneli taxate – bilete motto tolite-n blog
Sunet ambiental din corzile vocale obosite
Muțenia pământului
pe scaunul pătrat.
Scena auto-crimei cu neinspirație.
Tăiați de la rădăcină
Mi-am tocit unghiile în sinele ăsta pietros ca un orgoliu păgân
Încercând să sap în mine, să dau de lumină
Mi-au secat fântânile glandelor lacrimale și
mi-au tras în jos colțurile gurii
Mi-am mutat inima în partea dreaptă a creierului
Să o împing spre creativitate
Că m-am plictisit de aceleași stări din astea –
Astenie
Există oare și ceva pentru aduceri-aminte? Sau a… mine?
Că uit prea des ce îmi promit că da sau că ba… nu mai fac
Trebuia să devină mai ușor, mi-am spus
Trebuie să fiu așa și pe dincolo, mi-au spus
Dar tot ce știu sigur e că
Atunci când îți tunzi doar vârfurile
Nu îți schimbi înfățișarea –
Răul trebuie tăiat de la rădăcină.
În numele Regenerării.

Georgiana Mihăilă
I want to live a life worth writing about.
Poezia îmi permite să-mi transform focul interior în dureri silabisite. Îmi este cel mai bun prieten și călău, pacea negăsită și măsura insomniilor.