Virgil Ierunca și Fenomenul Pitești | Recenzie | #AutoriiLunii

Virgil Ierunca (pseudonimul lui Virgil Untaru, n. 16 august 1920, Lădești, județul interbelic Vâlcea – d. 28 septembrie 2006, Paris) a fost un critic literar, publicist și poet român, care a trăit în Franța începând cu 1947. A fost căsătorit cu Monica Lovinescu.

Odată cu studiile universitare, a debutat în ziaristică, în 1939, la ziarul Timpul, unul din cele mai importante cotidiane bucureștene din acea vreme. Între 1940 și 1944, colaborează la principalele reviste literare și la săptămânalul Vremea, cu o rubrică intitulată „Caiete franceze”, în care îi prezintă pe scriitorii francezi din rezistența împotriva ocupației naziste. Din anul 1943, deține o rubrică asemănătoare în ziarul Ecoul și colaborează la revistele Kalende și Preocupări literare. În 1942, propria sa revistă literară, Albatros, este suprimată de cenzură pentru tendințele ei democratice.

Virgil Ierunca părăsește țara în 1947, primind o bursă din partea guvernului francez.

Din 1951 și până în 1974, este redactor al emisiunilor în limba română ale Radiodifuziunii franceze și lucrează în același timp la „Centre national de la recherche scientifique” (CNRS), la secția de filozofie și estetică. Colaborează la două emisiuni culturale ale postului de radio „Europa Liberă”: „Actualitatea Culturală Românească” și „Povesta vorbei” (Pagini uitate, pagini cenzurate, pagini exilate).

Într-o serie de publicații din exil, a deținut rubrica intitulată „Antologia rușinii”, în care erau dați la iveală intelectuali din România aserviți slugarnic regimului comunist. Producțiile literare ale lui Virgil Ierunca figurează în mai multe antologii de poezie, printre care cea alcătuită de Vintilă Horia.

Pentru activitatea sa democrată și anticomunistă a fost distins cu medalia „Iuliu Maniu”, iar pentru cea literară, cu Diploma de Onoare a Academiei Româno-Americane de Artă și Știință (1987). În 1994, biroul de la Paris al postului de radio Europa Liberă a fost desființat, stârnind protestele a mii de ascultători din România.

Virgil Ierunca s-a stins din viață la vârsta de 86 de ani, în Franța, la Paris, pe 28 septembrie 2006.

Sursa: wikipedia


Despre volumul Fenomenul Pitești, de Virgil Ierunca

În Fenomenul Pitești, Virgil Ierunca a pătruns în infernul închisorilor comuniste, reușind să descrie ororile îndurate de tinerii studenți în marginea unui Pitești concentraționar.

opisicaneagra.ro fenomenul-pitesti-virgil-ieruncaAm citit cartea asta cu greu. Deși are mai puțin de 100 de pagini, după fiecare 6-7 pagini aveam nevoie de o mică pauză. Imaginile descrise aici abia pot fi suportate, sunt dincolo de imaginația unui om obișnuit. Trebuie, într-adevăr, să ai o minte diabolică să poți crea un asemenea sistem de tortură.

Când?

Evenimentele descrise în această carte au avut loc între 1949-1952.

Unde?

La vreo sută de kilometri de București, într-o închisoare relativ modernă, construită între cele două războaie, într-o Românie condusă de un proaspăt instalat regim comunist.

De ce?

Ținta ororilor au fost tinerii studenți, așa cum ziceam. Securitatea voia să-i aresteze pe alții cu ajutorul declarațiilor preluate de la deținuți, dar și să oprească orice posibilă acțiune împotriva sistemului, venită din partea intelectualilor sau oamenilor acuzați de gândire neloială.

„Intelectualii sunt primejdioși. Și dacă nu sunt primejdioși, nu sunt intelectuali.” (Monica Lovinescu)

Cum?

Prin tortură fizică:

  • înfometare – li se servea mâncarea în recipiente murdare, așezate pe jos, fiind obligați să mănânce fără mâini, direct cu gura din bol;
documentare.rightbe.com Torturi-Experimentul-Pitesti-Umilirea
documentare.rightbe.com Torturi-Experimentul-Pitesti-Umilirea
  • lipsa igienei – nu intru în detalii, dar imaginile sunt terifiante; dezumanizarea individului până la aducerea lui în cel mai jos stadiu de animal e descrisă atât de bine încât începi să apreciezi altfel ceea ce ai tu azi, în viața de zi cu zi;
  • bătăi, schingiuiri și alte fapte din același registru.

Prin tortură psihică:

  • divizarea studenților în mai multe categorii și separarea liderilor de grupuri, pentru a putea fi controlați mai ușor;
  • degradarea morală a acestora prin supunerea la diverse atrocități și obligarea lor la blasfemii și batjocură la adresa textelor sfinte;
  • supunerea lor la un program de reeducare: demascare externă (declarații semnate de deținut plecau spre Ministerul de Interne, acesta folosindu-le pentru arestarea altor noi deținuți), apoi cea internă (obligarea individului la trădarea unui prieten/coleg de celulă);
  • după ce trebuia să inventeze cele mai grele fapte pe care să le atribuie membrilor propriei familii, deținutul era forțat să-și tortureze cel mai bun prieten din închisoare.

În perioada în care am citit-o, am devenit ușor apatică.

Îți trebuie un moral de oțel să nu te doară, să nu te răzvrăteși, să nu urli din rărunchi. Mă întrebam, firește, cum au rezistat oamenii aceia acolo – fizic, psihic. Cum de nu s-au sinucis. Ei bine, nici acest lucru nu le era permis, nu le-a fost la îndemână. Orice posibilitate de a-ți curma viața era anihilată din start. Am reținut un singur caz „reușit” – îl găsiți în carte.

google.ro Experimentul-Pitesti

Făcând o paralelă între sistemul carceral din România anilor ’40 – ’50, complet neluat în seamă de Occident, și China lui Mao Tzedun, Virgil Ierunca a dovedit că Fenomenul Pitești întrecea cu mult în orori sistemul chinezesc. De ce? Pentru că cel dintâi venea cu o trăsătură specifică: utilizarea sistematică a torturării deținuților de către alți deținuți.

Virgil Ierunca povestește una dintre cele mai cumplite experiențe de dezumanizare pe care le-a cunoscut epoca noastră. Deținuți torturați cu un sadism de-a dreptul extravagant – dacă sadismul poate fi astfel -, torționarii lor impunându-le să tortureze la rândul lor, ca să li se conteste însăși calitatea de victime. În ultima fază a ciclului, nefericiții sunt constrânși să-și tortureze cei mai buni prieteni, ca dovadă a convertirii lor lăuntrice. Toată lumea a fost torturată, toată lumea a torturat.

Francois Furet (coperta a IV-a „Fenomenul Pitești”, Editura Humanitas)

Nu am putut să nu remarc o întreagă serie de asemănări între faptele descrise de Ierunca și cele regăsite în 1984 a lui George Orwell, despre care am scris aici. Dacă tot am amintit de asta, trebuie să citiți ce am scris despre închisoarea de la Râmnicu Sărat (prima parte și a doua parte), închisoarea tăcerii, pe care am vizitat-o în calitate de reporter TVh, dar și ca redactor-șef al Atelierului Jurnalistic Plus.

Finalul? Citiți cartea, o recomand. Clar.

Despre aceleași fapte a amintit și Cedry2k în această capodoperă.


Articol publicat pe 9 decembrie 2015 pe opisicaneagra.ro (Georgiana Mihăilă).

Vă recomand să citiți și articolul Declarație de iubire, în care Gabriel Liiceanu descrie anumite aspecte ale relației frumoase dintre Monica și soțul său, Virgil Ierunca.

Virgil Ierunca și Monica Lovinescu
Georgiana Mihăilă
contact@opisicaneagra.ro | Website | + posts

I want to live a life worth writing about.

Poezia îmi permite să-mi transform focul interior în dureri silabisite. Îmi este cel mai bun prieten și călău, pacea negăsită și măsura insomniilor.

Ce părere ai?

error: Content is protected !!