O reîntâlnire cu Alexandru Vlahuță – de Marius Davidescu | #AutoriiLunii

Alexandru Vlahuță reprezintă o figură cunoscută a literaturii române, dar din păcate, nu foarte mult aprofundată. Ca un paradox pe care îl întâlnim tot mai des, valoarea literară a scrierilor lui Vlahuță avea să fie recunoscută cu adevărat abia în preajma morții sale, anul 1919, când, pentru a încununa întreaga sa activitate publicistică, i se acordă Marele Premiu al Academiei Române, pentru volumul Poezii – 1880-1919, după ce aceeași Academie îi refuzase pentru premiere absolut toate scrierile prezentate de-a lungul timpului.

#AutoriiLunii | Friedrich Nietzsche și supraomul – Marius Davidescu

Friedrich Nietzsche a rămas în amintirea posterității drept una dintre personalitățile ilustre ale gândirii moderne din secolul al XIX-lea. Filozof, filolog, scriitor, autor de aforisme, diatribe și butade caustice la adresa moravurilor vremii, a moralei, dar și a credințelor religioase, a propus lumii un nou tip de om, un ubermensch (supraom), care să se descotorosească de credințele oarbe în religie impuse de tradiție, de credința într-o morală impersonală, și care să se ridice până la statutul de semizeu.

Constantin Noica: de la rostirea filozofică românească la cultura de performanță

Constantin Noica a fost cu adevărat filozof în cel mai propriu sens al cuvântului, pentru că a scris și a trăit filozofia ca nimeni altul. Mulți spun că Noica a fost ultimul mare filozof român. Eu spun că Noica a fost totodată și primul mare filozof român. În filozofia românească, fără să exagerăm în niciun chip, sau să fim acuzați de blasfemie împotriva transcendenței, Noica a fost Alfa și Omega. Primul și ultimul mare filozof român.

„Sensul vieții este să-ți pui problema sensului vieții. Orice răspuns riscă să fie o îngustime, o recunosc. Dar a răspunde că viața n-are nici un sens e cea mai mare îngustime.” (Jurnal de idei, p. 163)

Marius Davidescu – Odihnă… | #FabricadePoezie

o vară toridă… cormoranul ăsta își întinde gâtul către cer – nu e nimic acolo. totul e aici. la picioarele tale. pasăre măiastră sculptată în diamant. eu mă las în voia sorții. mă sparg de valurile mării negre și dansez cu peștii. departe cât mai departe… sunt o epavă

…navighez fără busolă. caut lumea veche căci în cea nouă nu îmi mai găsesc locul. mă întorc la rădăcini. sunt o rădăcină din copacul vieții. îmbrățișez natura fără ca să-i știu secretul. îmi vorbesc în șoaptă cărăbușii… ce alegorie

David Escu – POHEM | #FabricadePoezie

am nopți în care nu dorm gândindu-mă la moarte. stau îmbrăcat în zeghe în patul meu înconjurat de zăbrele imaginare și îmi aud propriul recviem. stau acolo chircit, în aceeași poziție în care am stat în burta mamei mele înainte de a fi născut în chinuri, și număr fiecare secundă de coșmar din această noapte valpurgică.

error: Content is protected !!