
George Almosnino, un poet discret al citadinului, însuflețind obiecte | #AutoriiLunii
17 iulie este o zi în care ne amintim (sau așa ar trebui) de George Almosnino, născut în 1936, la București. Poetul George Almosnino, membru al Uniunii Scriitorilor, (re)cunoscut (și) ca soțul scriitoarei Nora Iuga.
George Almosnino. Apreciat, dar extrem de discret
Până la a-și începe cariera de scriitor (în 1980), acesta avea să-și câștige pâinea lucrând ca fierar-betonist, vopsitor, muncitor zilier pe șantier, dar și ca librar la Centrul de librării și difuzare a cărții. Mai târziu, pe la începutul anilor ‘60, după ce a absolvit Facultatea de Istorie a Universității București, a pășit pe drumul publicării de versuri în diferite periodice ale vremii.
Primele versuri ale lui Almosnino au fost publicate sub pseudonimul George Aliman, in 1966, in „Povestea vorbei”, suplimentul literar al revistei „Ramuri”.
A publicat rar în presa literară, dar cu sprijinul lui Florin Mugur, i-au apărut câteva volume de versuri la Editura Cartea Românească.
Antume
- Laguna (1971)
- Nisipuri mișcătoare (1979)
- Omul de la fereastră (1982)
- Poeme din fotoliul verde (1984)
Postume
- Marea liniște (1995)
- Fotoliul verde. Antologie de poezie 1971-1995, Editura Paralela 45, Pitești, 2013
Florin Mugur îl definește pe Almosnino ca fiind un „foarte înzestrat reprezentant al poeziei cotidianului”. Atât în primele volume, cât și în următoarele scrieri, „Omul de la fereastră” (1982), „Poeme din fotoliul verde” (1984) și „Marea liniște” (1995), George Almosnino rămâne în același univers citadin. (Sursa)
Interviu cu Nora Iuga despre George Almosnino, în „Nino al meu”
Am amintit de Nora Iuga încă din primul paragraf pentru că, fără dubii, numele lui George Almosnino este legat de cel al soției sale (Eleonora Almosnino), cu care a avut un fiu, Tiberiu Almosnino (balerin). Nora, în 2019, de ziua lui, a publicat acest mesaj pe pagina sa de facebook:
„Mă învinuiesc că nu mi-ai ocupat gîndurile – nu vorbesc aproape deloc despre tine, de scris nici atît -, poate mi-ai ocupat în întregime viața… știu că pentru asta ai și plecat atît de devreme. Ai știut întotdeauna că aveam nevoie de mîna ta care mă ducea pe munte pe poteca bună – de la tine a învățat asta și Tiberiu -, dar ai știut și mai bine că nu suport căpăstru, deși ne-am iubit pînă-n ultima clipă, știu că ai plecat ca să-mi dai libertatea. Pe tine nu te deraja niciun căpăstru, fiindcă nebunia ta se consuma pe dinăuntru.
Nimeni nu mă poate convinge că te-ai dat la o parte din drumul meu ca să-mi faci loc, așa cum nimeni nu mă poate convinge că nu erai conștient că ești mai bun decît mine. Dar nu te-a interesat niciodată cîștigul. Cîte ore de seară m-ai făcut să mă simt îndrăgostită de un poet, căruia îi știam prețul mai bine decît toți ceilalți, fiindcă tot corpul lui de carne și de cuvînt îmi aparținea.
Cîte ore de seară am petrecut noi doi și niciodată n-am fost mai „unul“ în fața morții ca atunci pe Caraiman, pe buza Jepilor Mici, unde aveam între noi – nebuni am mai fost, Doamne! – un copilaș de trei ani și puteam să ne prăvălim împreună în prăpastia aia pentru totdeauna, de nedezlegat, ca Sfînta Treime, și-am fi împărțit împreună uitarea și anonimatul și nobila tăcere. Cred că mi-am pierdut mințile… Tiberiu, iartă-mă!”
(foto: Nora Iuga si George Almosnino, sursă: facebook Nora Iuga)
Eu aș spune că, dimpotrivă, am auzit-o menționându-l adesea la evenimentele la care ne-am întâlnit. Cuprinsă de nostalgie, dar și de un orgoliu al vârstei, Nora Iuga a povestit despre George Almosnino într-un interviu de aproape o oră, acordat lui „un cristian”.
Din acest documentar, pe lângă foarte multe detalii ce construiesc meticulos amintiri, am reținut și cei patru autori ce nu lipseau niciodată de pe biroul lui Almosnino: Federico Garcia Lorca, Giorgos Seferis, Georg Trakl, Saint-John Perse și… George Bacovia.
George Almosnino – Poezii
prin fereastra sparta
lovituri egale
lesie aruncata pe trupul tau
ezitarea sexului dezgolit
in ochii lumii
viclenia spinarilor bune
balta in care zace o paine
uitata de un copil
in ora lui de gratie
doamne
moartea vesela la ora opt
musca se invarteste si bazaie
pe acest pamant
locuibil
compozitie cu copil si soldati
usile inchise ascund minuni
mama isi trece limba
pe farfuria cu urme de maioneza
copilul se joaca singur
vede soldatii nemti
intrand in paris
cum sase barbati intrau
intr-o femeie straina
egalitatea aceasta
nimic nu se intampla in numele nostru
nici stergerea resturilor de mancaredupa ospete
poeme scurte – George Almosnino
singuratatea serii
prin
fereastra
deschisa
caldura unui evantai
punct
un tipat
deschide
multe ferestre
fereastra lui
inchisa
respiratie pe geamul inghetat
pietre
mangaiate noaptea
de maini singuratice
insistenta
de a-ti apropia
concretul cu un abur
stari critice
si perdelele
ca femeile
in fata ferestrei
deschise
tremurand
remember
noaptea
stau
si astept
intoarcerea
noptii
uimire
cand rana se usuca
te gandesti
la scoarta copacului
si te miri
ca poti umbla
sa-i spunem nostalgie
seara
aceasta vanataie
care dispare
a doua zi
confesiunea unui timid
totdeauna m-am gandit
gura e o usa
daca eliberez
tipatul
se prabuseste
casa
contrapunct iluzoriu
anonimatul
indarjita
tacere
a nemarginirii
incapatanare
sa incerci
noapte de noapte
cu indarjirea
unui caine speriat
sa spui adevarul
cuiva care trece strada
culpa
citesc
recitesc
nimic nou
cameleonul
e in mine
exercitii de a deveni obiect
privesc picioarele scaunului
inutile miscarii
imi simt muschii
incleindu-se
lent
sfidare
sunt pedepsit
sa stau in casa
si sa scriu
ah, grohaitul purceilor
primavara
capcanele culorilor
speriat
privesti zorile
rosii
ca o palma
indarjita
de frig
semn de carte
as vrea
un om
atat de drept
ca linistea
intr-o cladire gotica
in labirint
de la un timp
tot caut
dincolo de ceea ce se vede
nu inceputul
nu sfarsitul
doar o usa
vesti din tara indepartata
si ingerii trec uneori
incerc sa dorm
cu ochii larg deschisi
micile farse ale naturii
o pasare
voios colorata
langa un pian spart
urma pianistului
cicatrizandu-se
saltul in imediat
cand nu mai ai ochelari
te intrebi
poate cineva
sa treaca
peste propria sa tacere
intre doua oglinzi
singuratatea
ochiului
unde
au fost
muntii
ramane doar un nor
infractorul nevazut
pana la urma
voi afla secretul
dulapului
unde intunericul
imi incearca
palariile
o aproximativa descriere a vesniciei
unde
nu e culoare
orice intalnire
e posibila
Autoportret
doamne cine sunt eu
un mancator de carnati
o mare tacere intr-o mare prostie
impletesc funia de care ma spanzur
si-mi scot limba
dintr-o servieta cu mandarine
George Almosnino s-a stins pe 24 noiembrie 1994, în București, la 58 de ani.

Georgiana Mihăilă
I want to live a life worth writing about.
Poezia îmi permite să-mi transform focul interior în dureri silabisite. Îmi este cel mai bun prieten și călău, pacea negăsită și măsura insomniilor.
3 Replies to “George Almosnino, un poet discret al citadinului, însuflețind obiecte | #AutoriiLunii”