Sidonia Drăgușanu, femeia unei singure iubiri | #AutoriiLunii

Cine este Sidonia (un prenume atât de neobișnuit pentru secolul 21) și ce a lăsat ea în urmă?

Născută la București, în 4 august 1908, este primul copil al lui Leon și al Matildei Drăgușeanu. După nașterea celui de-al doilea copil, Matilda divorțează de Leon și se recăsătorește cu un militar de carieră, un apropiat al familiei regale. Probabil că un asemenea eveniment a avut un efect asupra copilului Sidonia care, mai târziu, în scrierile sale povestește întâmplări în care dragostea nu este împărtășită (Grasu’ este îndrăgostit de Creața, care nu-l iubește, iar el, în cele din urmă, se însoară cu Moața).

Gellu Naum, un autor de avangardă cu un crez unic: suprarealismul

Citind versurile sale, care nu sunt uşor de parcurs pentru cititorul de poezie scrisă în registru clasic, ai impresia că ai intrat într-o lume paralelă. Şi, întrucâtva, asta se şi întâmplă, fiindcă te afli deja pe tărâmul suprarealismului.
Un tărâm magic, unde nu este loc de trişare.

Mihai Ciobanu – Poezii (3) | #FabricadePoezie

am tot cărat cu mine aceste cuvinte fără să ştiu
aşa cum nu ştiu de tonele de aer de deasupra mea
(probabil dacă ne-am da seama în secunda următoare am fi cenuşă)
oare câte tone de cuvinte poartă un om cu sine de-a lungul vieţii
şi ce lege, ce forţă lipeşte unele cuvinte-n poeme
ca un amurg printre cruci şi greieri singuri

Constantin Noica: de la rostirea filozofică românească la cultura de performanță

Constantin Noica a fost cu adevărat filozof în cel mai propriu sens al cuvântului, pentru că a scris și a trăit filozofia ca nimeni altul. Mulți spun că Noica a fost ultimul mare filozof român. Eu spun că Noica a fost totodată și primul mare filozof român. În filozofia românească, fără să exagerăm în niciun chip, sau să fim acuzați de blasfemie împotriva transcendenței, Noica a fost Alfa și Omega. Primul și ultimul mare filozof român.

„Sensul vieții este să-ți pui problema sensului vieții. Orice răspuns riscă să fie o îngustime, o recunosc. Dar a răspunde că viața n-are nici un sens e cea mai mare îngustime.” (Jurnal de idei, p. 163)

Jocul cu mărgele de sticlă, de Hermann Hesse | Recenzie: Mihai Gîndu

Un joc arhaic şi misterios, premisa pentru o călătorie în universul uman…
În această capodoperă a literaturii universale, Hermann Hesse ridică probleme existenţiale profunde, cu vădită tentă filosofică. Scrisă într-un stil scolastic, uşor pretenţios (poate că unii l-ar putea considera depăşit astăzi), lucrarea are marele merit de a nu fi câtuşi de puţin sterilă sau repetitivă, dimpotrivă, făcând o incursiune fascinantă într-o lume fictivă, cu caracter utopic, în scopul (nemărturisit explicit, dar subînţeles de autor) de a răspunde întrebării:

Bogdan Dărădan – Poezii (2) | #FabricadePoezie

Viața e ca un joc alambicat de emoții, trăiri,
de parcă însăși amprenta Universului se conturează în noi, intrinsec.
Avem galaxii de îndoieli, planete de solitudine,
asteroizi de gânduri, găuri negre melancolice,
atomi de orice din nimic,
eter prin vene și deasupra a tot
este TIMPUL.
Pășesc spre Timp, în timp,
au trecut clipe, ore, zile și încă sunt fascinat de prima literă,
prima literă a TIMPULUI…

error: Content is protected !!