Sidonia Drăgușanu, femeia unei singure iubiri | #AutoriiLunii
Întotdeauna am spus că nu aleg eu cărțile. Ele mă aleg pe mine. Intru în librărie, mă plimb printre rafturi și inevitabil, ceva mă atrage spre o anume zonă. De cele mai multe ori, plec acasă, cu cel puțin o carte. În felul ăsta cunosc autori despre care nu auzisem și nu știam că există. De foarte multe ori, după un asemenea „blind date with a book”, mă îndrăgostesc iremediabil și mă trezesc că-mi cumpăr colecția de autor.
Cu Sidonia Drăgușanu nu a fost chiar așa.
Știam ceva (că a fost re-editată de Hyperliteratura), dar prea puțin despre autoare sau opera sa. Așa s-a întâmplat că, înaintea unui Crăciun, în timpul căutărilor de cadouri, am descoperit în Cărturești, la secțiunea pentru copii, o carte al cărei titlu și copertă frumos ilustrată m-au atras instantaneu – Moața, Creața și Grasu’ la bal.
Povestea care dă titlul fiind despre trei păpuși care locuiesc într-un magazin de jucării m-a făcut să mă gândesc la ce surpriză aveam să fac eu unei fetițe! Dar când am început să o răsfoiesc și să citesc, am realizat că, de fapt, poveștile astea sunt mai degrabă pentru oameni mari, iar cea care trebuia să primească darul de Crăciun s-a ales cu un cadou mai potrivit. Am păstrat cartea și am fost curioasă să aflu câte ceva despre autoare.
Așadar…
Cine este Sidonia (un prenume atât de neobișnuit pentru secolul 21) și ce a lăsat ea în urmă?
Născută la București, în 4 august 1908, Sidonia Drăgușanu a fost primul copil al lui Leon și al Matildei Drăgușeanu. După nașterea celui de-al doilea copil, Matilda divorțează de Leon și se recăsătorește cu un militar de carieră, un apropiat al familiei regale. Probabil că un asemenea eveniment a avut un efect asupra copilului Sidonia care, mai târziu, în scrierile sale povestește întâmplări în care dragostea nu este împărtășită (Grasu’ este îndrăgostit de Creața, care nu-l iubește, iar el, în cele din urmă, se însoară cu Moața).
Sidonia îi semăna mamei în ceea ce privește firea veselă și jucăușă, cu toate că, la capitolul relații romantice, a fost femeia unei singure iubiri.
În ceea ce privește scrisul, încă de la 14-15 ani, pe vremea când frecventa pensionul Choisy-Mangiru, Sidonia este autoare de piese de teatru care se joacă în școală. Mai târziu, se remarcă în viața literară ca făcând parte din ”generația fetelor” (de stânga, progresistă și feministă). Din valul în care s-a afirmat Sidonia au făcut parte Geo Bogza, Gelu Naum, Aurel Baranga, poetul Marcel Avramescu, Ștefan Roll, Ligia Macovei. Erau revoltați, teribiliști, emancipați. Experimentau pe toate planurile. Sidonia a fost însă excepția care confirma regula. Era mai puțin îndrăzneață decât colegele de generație. Romanul de debut – Într-o gară mică – publicat în 1934, este plin de inocență adolescentină. Mai târziu, la maturitate, stilul ei se schimbă, devenind ușor sarcastic, cu fine aluzii la adresa regimului comunist.
Înainte de a fi cunoscută, nu a avut o viață ușoară, înainte și în timpul războiului. Alerga cu articolele scrise de la un ziar la altul pentru a le putea publica la cele mai puțin corupte. Cu toate greutățile, Sidonia avea un umor teribil și un optimism aparte. Lucia Demetrius, poetă și prietenă de-o viață, spunea că Sidonia era „ca iarba de leac pentru prietenii ei”.
Atâta veselie și optimism ascundeau, însă, multă nefericire și neîmplinire.
Și-a folosit foarte bine aceste calități și în perioada în care, sub pseudonimul Catrinel (1945-1950, 1956) dădea sfaturi în emisiuni radio-TV și reviste, femeilor care aveau nevoie de ajutor. Atâta veselie și optimism ascundeau, însă, multă nefericire și neîmplinire. Și nu din punct de vedere profesional. În timp ce poetul Ion Vinea făcea o pasiune pentru ea (pasiune la care se pare că nu a răspuns), Sidonia era îndrăgostită de Miron Radu Paraschivescu.
Acesta i-a oferit, în schimb doar o camaraderie, rămasă așa până la moarte. Au fost căsătoriți o scurtă perioadă, din 1945 până în 1950. Pentru el, Sidonia era doar o „tovarășă bună, inteligentă” care „ține locul mamei”. Iubirea pentru ea era una „filială”. Avea momente în care o considera o rivală în ale scrisului, iar un „writer’s block” al ei îi producea o bucurie răutăcioasă chiar dacă recunoștea că relația cu ea i-a adus un echilibru, care-l făcea funcțional.
După cei câțiva ani de căsătorie, Miron Radu Paraschivescu o părăsește.
Dar Sidonia continuă să-i fie o bună prietenă. Cu trei ani înainte de moartea sa prematură, Sidonia face prima și ultima sa călătorie la Paris. Un bun prieten îi recomandă să se bucure de Orașul Luminilor, explorându-i străduțele, muzeele și admirând pitorescul buchiniștilor de pe malul Senei.
La 3 mai 1971, la mai puțin de 64 de ani, Sidonia se stinge într-un salon de spital la doar câteva luni distanță de cel pe care l-a iubit o viață, M. R. Paraschivescu. Lasă în urmă o activitate scriitoricească de mai mult de 30 de ani, care acoperă specii și genuri diferite (nuvele, romane, teatru, povești pentru copii și poezie) și o poveste de viață trăită într-o perioadă istorică cu multe schimbări și provocări.
O viață oferită lumii pe o tavă de argint, din toată inima, pe care o descrie în versuri scrise cu puțin timp înainte de a se retrage definitiv într-o altă dimensiune:
„Ieșeam în drumul oamenilor cu brațele pline:
E viața mea, luați, mușcați,
Potoliți-vă foamea sau numai pofta,
Nu vă întrebați de unde am,
Atâta viață, atâta viață.”
Sursa de informare/biografie: internet – Wikipedia, www.sidonia.ro
Alte articole despre Sidonia Drăgușanu:
