Citite la Open Mic #1

Poezii citite la Open Mic – Fabrica de Poezie Vol. 56 – 15 ianuarie 2026

---

Ursu Nicolae

Din seria poeziilor citite la „Open mic”, o „poezie cântată”, cu dedicație pentru Fabrica – vol. 56 :

POEZIM

Poezim, poezim,
Gândurile răscolim,
Cautăm şi scormonim,
Visele răstălmăcim…
Virgulă şi cratimă,
Exclamări cu patimă,
Rime dulci cu zăhărişuri
Rime seci cu ascunzişuri
Întortocheate sensuri, care,
Nu le „vezi” la lecturare
Se ascund, trec ca o boare
Le pricepi doar la reluare.
Stai aproape şi citeşte
Îmbrăţişȃnd orice poveste,
Căutând lumini şi umbre
Lăsând mintea ca să umble.
Nu fi sloi, nu fi de piatră,
Când loveste-un vers odată
Vei vedea multă lumină
Scânteind ȋn mintea plină,
De-ndoieli şi de rugină.
Pune-ţi deci o salopetă,
Cară o bibliotecă,
Cară vers, strofe, poeme
Ţine-o aşa mai multă vreme,
Vino la Strofetărie,
Vino la Fabricărie,
Nu vei găsi vorbărie
Ci doar multă… poezie
Când ajungi, fiind la intrare,
Vei citi cu bucurie
Scris la poartă, foarte mare:
FABRICA DE POEZIE!

---

Mihaela Nistor

Mă numesc Mihaela Nistor și scriu versuri cu rimă, cu bucurie și cu un imbold lăuntric de a așterne pe hârtie gânduri, impresii inspirate din lumea reală, din viața însăși cu rozul și griurile ei, cu bucurii, tristeți, încercări și provocări. Mă inspiră natura, frumusețea anotimpurilor, candoarea și drăgălășenia din universul copilăriei și cel al animăluțelor, atât de îndrăgite de copii.

Dar mă inspiră, adesea, și o lume imaginară, a poveștilor, a posibilităților infinite și adesea versurile mele sunt rodul imaginației, al unui întreg curcubeu de nuanțe coloristice și de limbaj, de reverie, posibile evenimente și întâmplări țesute în pânza efemeră și fără granițe, a minții.

Mă poate inspira orice: un apus de soare, o zi ploioasă, un zâmbet, o lacrimă, un curcubeu, o mână întinsă, un șotron desenat pe asfalt, clepsidra imaginară prin care se scurge timpul, rețeaua complicată și efemeră a gândurilor noastre…

Link-ul paginii mele de Facebook, unde îmi postez poeziile – aici.

În afară de a scrie, îmi mai place să desenez și să pictez, de fapt ceea ce fac eu nu este pictură, ci grafică sau tehnică mixtă (combinație de culoare si alte materiale cum ar fi :pene, material textil, petale si frunze presate, colaje). Aceste lucrări sunt reunite pe pagina mea de Facebook, în cadrul secțiunii Fotografii – Albume – Albumul „Imaginație și creativitate”.

În altă ordine de idei, lucrez ca agent call center în cadrul unei rețele private de sănătate, 8 ore/zi, luni-vineri, efectuând programări pentru pacienți, oferind informații despre prețuri, tipuri de analize si consultații, policlinici, puncte de recoltare, preluând sesizări.

În data de 15 ianuarie am fost prezentă la întâlnirea grupului dumneavoastră, de la Zen Bar, despre care am aflat din postarea de pe Facebook, întâlnire unde am citit și eu poezia:

PE FIRUL MINȚII

Din firul de păianjen
Al tainicelor gânduri,
Din slove așternute
Citite printre rânduri,
Din vorbe-adânc rostite
Cu înțeles ascuns
Și nuanțări sublime,
Din tot ce-i nepătruns,
Mintea începe-a țese
Cu agerimea-i fină,
În zborul fanteziei
Născută din Lumină,
Povești sau adevăruri,
Concret sau ficțiune
Ce izvorăsc din stele
Sau rupte-s din genune.
Povești despre iubire
Cu dor, zbucium și lacrimi,
Ori întâmplări reale
Cu nostalgii sau patimi,
Povești despre regrete
Și sentimente mute,
Despre tristeți voalate
Din nopțile pierdute
Gândind la un ”posibil”
Ce nu s-a întâmplat
Și cântărind motive
În sufletul damnat.
Povești despre curajul
De a persevera
Când realitatea crudă
Nu e de partea ta,
De a lupta și-a crede
În șansa de izbândă
Chiar când pionii sorții
Stau, iscodind, la pândă.
Povești despre iubirea
Din inima de mamă,
Devotament și grijă,
Curaj, fără de teamă.
Suflet ce, cu căldură
Te-alintă, părintește
Și tot aceea care,
Cu drag, te dojenește
Mama-i ființa scumpă
Trecută prin dureri,
Care-și îndrumă fiii
Să-învețe din căderi,
Și far ce luminează
Prin temerile nopții,
Prin îndoieli create
De pricinile sorții.
Adesea, mâna dreaptă
Începe-a scrie rânduri
Venite, inspirate
Din tomuri vechi și gânduri
Țesute în rețeaua
De fire împletite
A minții, ce ascunde
Comori nebănuite.
Sau ascultând un cântec,
Atrasă de-o nuanță,
Scrisul începe-a curge
Mânat de rezonanță.
Alteori, inspirată
De un apus de foc,
De-un peisaj feeric,
De-un om fără noroc,
De bravi eroi, de fapte
Și locuri minunate
Mâna începe-a scrie
Cursiv, de tot și toate.
Și când las ochelarii
Târziu, în prag de noapte
Și larg, deschid fereastra,
Aud murmur și șoapte
Pe care-îndrăgostiții
Și le rostesc, în taină
Îmbrățișați, cu patos
Și-ascunși de-a nopții haină.
Furată de magia
Nopții cu clar de lună,
Mă ghemuiesc în patul
Cu pătura de lână
Și-n ochii-închiși, sub pleoape,
Din sferele cerești
Se nasc, timid, nescrise
Încet… alte povești!

Mihaela Nistor
– din volumul „Curcubeul magic al Cuvintelor”
– editura Letras

---

Florentina Buică

Mai jos găsiți poezia recitată și scrisă de mine pe data de 15.01 la Fabrica de poezie.

Metafizica neîntâlnirilor noastre

Şi când vei tânji sǎ-ți aminteşti
o clipǎ de fericire,
sǎ nu vii sǎ îmi cerşeşti
lǎcrimând şi în suspine:

cǎ n-ai ştiut, cǎ n-ai avut
cǎ ți-ai dorit dar nu credeai,
cǎ tu sperai şi ai fi vrut,
dar ce pǎcat cǎ nu puteai.

Sǎ mǎ cǎuți în orbite
unde mǎ vor smulge din dor
mâinile îmbǎtrânite
şi mintea unde m-ai chemat sǎ mor.

Să ajungi în zbor din 5 bǎtǎi
de aripi unde s-au întâlnit
sub cojile ochilor tǎi
baiatul şi firul de nisip

din care şi-a clǎdit castelul
şi care-n ochi i s-a ivit
şi în sandale şi în felul
cum plângea de îngrozit.

Eu sunt umbra de pe-a ta retinǎ
unde plâng şi oftez,
unde devin tot mai infimǎ
unde mor şi mǎ ratez.

Acolo mǎ ascund de viațǎ,
în ochiul infinit pustiu,
unde plouǎ şi e ceațǎ
şi numai asta ştiu sǎ fiu.

Asta am crezut cǎ sunt,
dar apoi m-am pomenit,
cum eu – grǎuntele de gând
devin mai viu şi rotunjit.

Şi mǎ izbesc de imagini
şi totul doare cumplit.
Nimic nu mai are margini
şi simt totul diferit.

Şi mǎ trezesc acum plutind
prin hǎul în care cǎdeam.
Nu pot brațele sǎ mi le-ntind,
nu mai sunt ceea ce credeam.

Mǎ învart în jurul meu
şi mǎ simt ca o sferǎ,
şi cad şi plutesc mai greu
decât puteam acum o era.

Curând mǎ trezesc privitǎ
de un bǎiat cu ochi cǎprui,
pe care-i vǎd cum se agitǎ
pe fondul pal plin de pistrui.

Îi recunosc de undeva
surâsul blând şi dulce,
mirarea din privirea sa
şi scrisul de pe cruce.

Apucǎ perla cu iuțealǎ
şi o ridicǎ în zare,
o plimbǎ-n palmǎ cu sfialǎ
şi mǎ aruncǎ apoi în mare.

Florentina Buică, 2016

---

Ana-Maria Nisioiu

Numele meu este Ana-Maria Nisioiu. Scriu poezie pentru copii și nu numai de mulți ani. Am participat sporadic la diverse concursuri de poezie și proză. Am publicat poezie în revistele Pipo și DOXI pentru elevi de ciclu preșcolar și primar. Pentru revista DOXI am fost redactor-sef între 2017 și 2018, timp în care am creat conținutul acestei reviste, preluând, pentru câteva numere, rolul anterior al scriitoarei Adina Popescu de creator de bandă desenată.

Am un blog de pe vremea în care eram proaspătă mămică sau Copilăria unui bob de huma.

Profilul meu de Facebook, aici.

Tocmai mi-am deschis un nou cont pe Threads pe care vreau să îl dedic exclusiv creațiilor mele: https://www.threads.com/@cealalta_ana

Străbunicul

Mami, mi-ai spus într-o după-masă
că bătrânul din fotografie, care purta pălărie,
a plecat de acasă într-o nemaivăzută călătorie.
Unde s-a dus? De ce? Şi cât a stat?
Nu i s-a făcut dor de ai lui, de prieteni, de sat?

– Copile drag, aş putea să îţi povestesc de zor
cum că străbunicul tău a fost explorator
sau că privea mereu prin ochean
căutând comori prăpădite într-un ocean
sau c-a luptat cu o hoardă turbată
vrând să salveze o fată sărmană şi-abandonată.

Dar nu-ţi voi spune asta acum.
Îţi voi spune doar că a luat-o pe un drum
presărat cu o mie de vise
unde nu se-ndeplinesc numai dorinţele aprinse;

pe un drum pavat cu păsări călătoare
unde cresc copaci mov, albaştri sau de orice altă culoare,
unde fiecare boboc de bujor strânge în el un sâmbure care
în ţara aceea nume nu are!
Numai la noi când ajunge în zbor, lumea îi spune grăuntelui:
dor!

---

Alina-Maria Corodescu

Aici e poezia pe care am citit-o împreună cu Bogdan Dărădan la Fabrica de Poezie din 15 ianuarie.

Copacii se țes de o parte și de alta
a aceluiași pământ;
Pe de o parte rădăcini,
pe de alta crengi.
Ca o refracție negativă a unei vieți
care a vrut să crească în ambele sensuri;
Să considere soarele o sursă de lumină
Și întunericul o sursă de substanță.
Ca și cum te-ai încălzi în neființă
Ca să poți trece pasager prin ființă. (până aici este poezia scrisă de mine, Maria-Alina Corodescu și citită de Bogdan Dărădan)
……………………………………………………………………………………………………….
(de aici în jos este poezia scrisă de Bogdan Dărădan și citită de Corodescu Maria-Alina)
Ca o refracție negativă a unei vieți care a vrut să crească în ambele sensuri;
Să considere soarele o sursă de lumină
Și întunericul o sursă de substanță.
Ca și cum te-ai încălzi în neființă
Ca o expansiune diformă de energii antagonice,
care au vrut sa altereze alter-ego-ul unui suflet imuabil,
cu materie și anti-materie extrasă din necuvinte,
până când toată ființa s-a transformat
într-o pastă cu crustă de regrete și frustrări atemporale.

---

Elena Cazacioc

Numele cu care semnez poeziile este Elena Cazacioc, este numele meu de la naștere (nu-mi place să spun „de fată”). 

Am creat o pagină nouă, acum în ianuarie – Să nu mă uit, acolo unde voi așeza și rosti poeziile mele, precum și alte info, în special despre Alzheimer, afecțiunea de care suferă mama mea.https://www.facebook.com/share/1Hn9qsLDQM

Și pagina profesională: psihoterapeut și muzicoterapeut

Autenticitate exacerbată

Eu nu scriu,
Eu mă pre-fac că scriu,
Dintr-un prea plin
Sau poate prea adânc,
Ori dintr-un gol flămând.
Eu nu iubesc,
Eu mă pre-fac că iubesc.
Eu nu sunt,
Eu mă pre-fac că sunt,
Ca o adiere pentru vânt,
Ca o paletă pentru un artist,
Ca un arcuș pentru violonist,
Ca un ac pentru croitoreasă
Ce însăilează pe pământ:
Scriu, iubesc,
Sunt un plin, un gol, un adânc.

---

Georgiana Mihăilă

Mița și Ricuță

Numeroase spații verzi
Zac golite azi de sens
Alba, neaua le îmbracă
Într-o haină mai posacă

S-au întins în cer și norii
Au plecat de mult cocorii
Griul vested azi te-mbie
Să mai adaugi o fobie

Cocoțată-n vârf de sobă
Duios toarce și aprobă
Mița cea domnișorică
Visând la motanul Rică

Of of of ce mai pisoi
Cum la el eu mă înfoi
Deși l-aș lăsa o dată
Să mă vadă încordată

Iar acest motan de fel
Vrea să-mi pună un inel
Pe codița mea stufoasă
Eu nu vreau să plec de acasă

Și uite așa miorlăie întruna
De răsună iar comuna
Că el vrea să ia soție
Pe Mița a lu’ moș Ilie

După aceste sărbători
Cu ai mei ochi fermecători
Mă voi duce la Ricuță
Să mă fac-a lui drăguță

Să mă spele, să m-alinte,
Să ne facem jurăminte
De iubire exclusivă
De fel, eu-s mai posesivă

*

Uite, azi deja e primăvara
Mița nu mai e fecioara
I-a făcut Rică vreo 5 Puieți
Frumoși cât pentru 9 vieți.

---

Ne revedem pe 4 februarie la Fabrica de Poezie Vol. 57!