Corpurile noastre n-au fost ale noastre de la început,
Iar atunci când ne priveam în ochi,
Noi nu eram noi,
Ci frânturi a tuturor ce au trăit vreodată
Prin ochii mei verzi vedeai îngeri cu aripi strâmbe
Prin ochii tăi căprui vedeam abisurile adânci ale unui martir
Prin ochi și prin alți ochi
”Poliţia Memoriei” (Hisoyaka Na Kessho, apărută prima dată în 1994, dar la fel de actuală şi azi), propune, încă din start, o teză halucinantă: acţiunea se petrece pe o insulă pe care obiectele dispar, iar ”după ce un lucru dispărea, insula era în mare fierbere (…). Când un obiect era declarat dispărut, lumea trebuia să-l ardă, să-l îngroape sau să-l arunce în râu (…). Nimeni nu mai era în stare să-şi aducă aminte ce dispăruse”.
Grupul de Poezie ne este un loc în care ne împărtășim, din când în când, rânduri, idei, gânduri. Și tot din când în când, mai lansăm câte o întrebare sau provocare. Astăzi, am adunat răspunsurile la întrebarea:
Care este cea mai recentă poezie scrisă de tine?
Iată ce am „cules”:
Suntem fărâme mărunte din stele
ce strălucesc pe un firmament teluric
dar ne dăm și o importanță la care
vecinul extraterestru din celălalt capăt al galaxiei,
care ne urmărește chiar în acest moment
în timp ce se spală pe dinți
în oglinda lui super tehnologizată,
De-a lungul timpului, articolele publicate pe fabricadepoezie.ro au fost distribuite în social media, pe conturile celor ce au apărut aici cu diferite ocazii. În privința…
Virginia Woolf (25 ianuarie 1882 – 28 martie 1941), pe numele real Adeline Virginia Stephen, a fost o scriitoare engleză, eseistă, feministă, editoare și scriitoare…
Bună tuturor! Am lansat acum ceva vreme o întrebare pe grupul de facebook Fabrica de Poezie: Care a fost poezia ta preferată din anul 2021…
Făgăraș
Când te apropiai de gara Fǎgǎraş, se vedeau clar şi proeminent patru blocuri înalte, grupate douǎ câte douǎ, aflate în apropierea gǎrii. Restul clǎdirilor erau joase şi nu ieşea niciuna în evidențǎ, doar dacǎ te uitai atent, puteai vedea turlele bisericilor evanghelicǎ si reformatǎ. Odat[ coborât din tren în garǎ, se putea spune, cu oarecare aproximație, cǎ ai pǎşit in centrul țǎrii. Nu m-am simțit deloc a fi în centrul lucrurilor, pentru cǎ împrejurimile erau comune şi prezentul foarte îndepǎrtat de speranțele şi aşteptǎrile mele. Dar toate acestea aveau mai puținǎ importanțǎ. Aveam ceva de fǎcut.
Am pornit spre Centru pentru a mǎ caza.
„Este toamnă! Privește, dragul meu, a venit toamna. Nu-i așa că acesta este anotimpul tău preferat?” Rătăcitoarea alerga prin pădure pe o muzică a minții…
mi-am pus capul în pernă atât de
adânc încât nici nu
se putea distinge perna de capul meu și
capul meu de
pernă de parcă
eram un pui de animal care a
rămas fără părinți și care vrea să
se adăpostească de prădători de
de posibilii criminali cu
sânge rece din natură de
de posibilii profitori de pe urma inocenței de
de care nu eram vinovată de…