Mă pierd în visare, rătăcesc în abis,
Un sentiment suav deodată m-a cuprins,
Mă-ndrept hotărât spre miezul acestui pustiu
Căci am mai fost pe-aici, prea bine o știu.
Gentil călator, doar stai și privește
Căci orice negură în esență este
Ezoteric ascunziș al lucrurilor mărunte
Ce-s oare toate-aceste trăiri profunde?
Chemare.
Acesta este primul articol din #MuzadeDuminică, o serie în cadrul căreia vom publica poezii inspirate de imagini. În fiecare duminică, vom publica o fotografie pe pagina noastră de facebook – Fabrica de Poezie – și vă invităm să ne lăsați în comentarii câteva versuri care v-au venit în minte atunci când ați privit-o.
o vară toridă… cormoranul ăsta își întinde gâtul către cer – nu e nimic acolo. totul e aici. la picioarele tale. pasăre măiastră sculptată în diamant. eu mă las în voia sorții. mă sparg de valurile mării negre și dansez cu peștii. departe cât mai departe… sunt o epavă
…navighez fără busolă. caut lumea veche căci în cea nouă nu îmi mai găsesc locul. mă întorc la rădăcini. sunt o rădăcină din copacul vieții. îmbrățișez natura fără ca să-i știu secretul. îmi vorbesc în șoaptă cărăbușii… ce alegorie
Rătăcim pierduţi
În căutarea sensului ultim
Al terestrei noastre existenţe
Pierduţi într-un alt labirint,
Vânaţi de acelaşi Minotaur…
Cu toate că a fost o prezenţă activă în viaţa literară a anilor 1927-1949, Damian Stănoiu este prea puţin cunoscut. Nici nu avea cum să fie altfel, nefiind prezent în vreun manual sau pe o listă de lecturi obligatorii, deci greu de descoperit.
Nuca bună, nuca rea (Poveste terapeutică) Undeva, într-un loc îndepărtat de orașul plin de tumult și cu clădiri alungite, o fetiță și un bunic…
În locu-i strajnic, maiestuos,
Regele Soare domnește.
Cu glas dulce, mlădios,
Orice trecător oprește.
Veșnicia-i e o strajă,
Decretu-i e lege sfântă,
Iar a lui sublimă mreajă
Orice trecător încântă.
Ești artă
Zise el cu privirea încrustată-n cosmos
Stele căzătoare își făcură apariția, iar privirile noastre se intersectară
Puteam să-i văd scântei compuse din vată de zahăr din ochii angelici.
Plouă. Plouă cu stele din sclipici și aur galben
Acesta era omagiul adus marilor zei
Strigătul pescăruşilor în urma noastră şi fugile sânilor tăi cântate la patru mâini… de iubire ce splendidă zi când ne-am ţinut de mână pe faleză…
Îmi vin în minte gândurile ciorchine,
Tot încercând să scoată rime noi din mine,
Dar ritmul zilei minte mai mereu
În minele abisului dinlăuntrul meu.