Diana Alexandra Tănase – Poezii | #FabricadePoezie

Simfonie

Te voi picta
cheia sol pe portativ
iar când simfonia iubirii mele va începe să vibreze
tu să-mi fii început.
Eu voi aștepta la final
ca să o luăm de la capăt
iar și iar,
până când acordurile a două suflete congestionate
sub flacăra celui mai serafic amor
vor cânta la unison,
acompaniate doar de tremurul ființei mele,
ale cărei corzi le atingi delicat doar cu o singură
Privire.


CHEMARE

8.04.2020

Mă pierd în visare, rătăcesc în abis,
Un sentiment suav deodată m-a cuprins,
Mă-ndrept hotărât spre miezul acestui pustiu
Căci am mai fost pe-aici, prea bine o știu.
Gentil călator, doar stai și privește
Căci orice negură în esență este
Ezoteric ascunziș al lucrurilor mărunte
Ce-s oare toate-aceste trăiri profunde?
Chemare.
Înlătură obscurul, caută mai adânc
Înțelegi acum, călătorule flămând?
Flămând de emoții, de trăiri, de suspine
Căci doar așa sufletului tău îi e bine.
Treptat ceața grea se divulgă, dispare
Un peisaj laconic se conturează-n depărtare.
Ce cântec.
Vezi tu, drag călător, totul pare mai clar
În fond tot acest impas e un dar.
O mie de lucruri, o mie si încă
Mângâie-n suflet pasiunea adâncă
Arde cu flacară plăpândă
Sfios, tacit spre-nalțimi se urcă
Te ia cu el și simți cum levitezi
Inima-ți râde, îți vine să crezi?
Văpaia se-ntețește tot mai mult
Mistuie etern în al tău piept plăpând.
Oh, ce căldură, simți gheața cum se duce
Ținut divin unde cu greu se-ajunge.
De unde vine această împlinire?
Pe chipul tău se vede-o înflorire
Iubire.

În raze să te-mbrac

De-aș fi al cerurilor rege auriu
Ce-și presare lumina-n chip voalat
Ți-aș mângâia suav obrazul purpuriu
Și-n raze delicate-am să te-mbrac.
Și-am să străpung orice nor singuratic
Doar ca să-ți pot privi mai bine chipul
Voi îndrepta spre tine adieri timide
De șoapte calde și miresme pline.
Trăire.
De-aș fi un râu ce curge lin la vale
Ți-aș murmura cuvinte de iubire
Și orice piatră-aș întâlni în cale
I-aș tăinui povești doar despre tine.
Și te-aș acoperi cu umede săruturi
Ți-aș oglindi privirea-n ale mele ape,
Să ne-afundăm doar noi doi în adâncuri
Ș-om construi din dragoste palate.
De-aș fi un biet copac ce vântul îl animă
Am să-ți foșnesc aievea-n glas de poezie
Iar micii menestrei cu aripi înzestrați
Vor intona balade-n coama-mi străvezie.
În valuri spumegânde te-aș cuprinde
De-aș fi marea întinsă, iar tu muza mea
Și-n flux, reflux ți-aș vălsui în noapte
Pe al meu freamăt ce te va chema.
De-aș fi a negurii crăiasa bună
În diamante cerul ți l-aș presăra,
Și ce iubire poate fi mai vie
Când chipul îmi străluce-n preajma ta?
Am să-ți trimet și stele-nflăcărate
Ca inima să ți-o aprindă mai fervent
Și-n ciripiri nocturne-ai desluși
Al sufletului meu monolog fluent.
Sunt însă doar o inimă captivă
Ce din exil doar tu o poți scăpa
De m-ai hrăni cu-aceleași sentimente
Ce curg în valuri dulci asupra ta.
Vină de mă îmbracă în amoruri calde
Învăluie-mă-n dezmierdări gingașe
Și-ai să auzi etern al patimii lin cântec
Ce leagănă subtil acorduri joase.


ELOGIU

14.04.2020

Promite-mi că-mi vei fi Uranus,
Oh, zeu al cerurilor sfânt!
Iar eu voi fi zeița Gaia
Ocrotitoarea pe pământ.
Să ne-ntâlnim la orizonturi,
Să vii pe-un nor de aur alb,
Iar eu o să mă sui pe valurile mării
Tablou divin doar pentru noi pictat.
Și marea-nvolburată-mi este rochia
Înveșmântează-al meu trup de nisip
Eu am să-ți cânt balade toată viața
Elogiind iubirea ce-am sădit.
Și-o să te-acopăr cu săruturi moi,
O să mă pierd în ale tale brațe
Învăluie-mă-n al amorului tău giulgiu
Într-o iubire plină de speranțe.
Și-o să privim cum seara se așterne,
Cum ne surprinde tot îmbrățișați.
Ne scânteie dorința printre gene
Ca cerul luminat de-atâtea stele,
Doi visători hipnotizați.
Sub efemera strălucire-a lunii
Să îmi atingi obrajii-mbujorați
Oh, dragul meu, doar ține-mă de mână
Și-o să plutim în zare împreună,
Doi călători înamorați.

Diana Alexandra

Eu sunt Diana, am 20 de ani și sunt studentă la Facultatea de Cibernetică. Încă de la o
vârstă fragedă am manifestat un interes aparte pentru tot ceea ce înseamnă artă, creație,
trăire. Sunt îndrăgostită de muzică, pictură, arhitectură renascentistă, detalii și mereu
am avut o slăbiciune pentru cărțile bune și cuvintele frumoase.

Vezi tu, drag cititor, întotdeauna m-am considerat prea sensibilă și mi-am categorisit
emoțiile ca fiind nepotrivit de intense, motiv pentru care am încercat să le limitez. De
curând, le-am lăsat să-mi vorbească și să mă ghideze, le-am transpus în poezii și le port
cu mine în continuare, mai nuanțate și mai diverse de fiecare dată.

Cât despre inspirația mea… o găsesc în lucruri mici, în peisaje spectaculoase, în natură,
în acorduri și versuri romantice, dar mai ales în persoanele pe care le iubesc. Magia
începe când ne permitem să simțim!

O să închei aici, însă mă vei regăsi în versuri.

Păstrează-ți sufletul cald și inima deschisă!

Ce părere ai?

error: Content is protected !!