Maria Dojană – Poezii | #FabricadePoezie

1

Un roi de stele de argint se năpustește asupra poeziei mele,
Îmi pătrunde prin paginile poleite cu aur roz si praf magic,
Dansează cu zâna dragostei printre versuri
Încurcă ordinea predestinată a tuturor cuvintelor sufletului meu,
Aprinde scântei de zahăr pe hârtie împreună cu al cosmosului zeu.

Ar vrea ca un fulger dulce să-mi intre-n lumea de diamant,
Să-și creeze aripioare de cristal pe al inimii spațiu celest
Cunună de vise să-și alcătuiască din razele poemului încrustat în lumină,
Numele tău să ți-l sădească-n porțile Olimpului
Toți îngerii să călătorească-n jurul timpului.


2

Mi-ar plăcea să fiu steluța ta preferată
Din Calea Lactee,
Cu un radiotelescop
Să mă privești în fiecare seară,
Să poți zbura către mine
Cu aripi compuse din speranțe și iubire,
Să ne jucăm de-a v-ați ascunselea
Printre meteoriții sufletului tău,
Prima și ultima dorință să-ți fiu doar eu.

Mi-ar plăcea să-ți pot simți iubirea,
Pe suprafața-mi presărată cu praf cosmic,
Să-mi admiri agrafele din sclipici în păr,
Să mă dezbraci lent
De conținutul meu de heliu și nuclee de hidrogen,
Să strălucesc alături de tine pe infinitul cer.


3

Ești artă
Zise el cu privirea încrustată-n cosmos
Stele căzătoare își făcură apariția, iar privirile noastre se intersectară
Puteam să-i văd scântei compuse din vată de zahăr din ochii angelici.
Plouă. Plouă cu stele din sclipici și aur galben
Acesta era omagiul adus marilor zei
Ce au arta ascunsă printre metaforele poemului gravat în lumină.
Totul era desprins din basme,
Însă eternitatea aceasta nu putea să dureze mult
Zânele cosmosului își revarsă praful magic,
Hrana sufletelor sale.
Aveam aripi.
Într-adevăr, arta de a visa este aparent vrăjită, fermecată de propriul subconștient
Atât timp cât ai speranța.
Aceasta este precum un diamant,
Pe cât de fragilă, pe atât de valoroasă.
Deși nu știai, orice visător are cunună alcătuită
Din flori și zâmbetele îngerilor proveniți din rai.

Maria Dojană

Sunt Maria, am 14 ani și sunt din Dâmbovița.

Fiecare poezie creată de mine reprezintă o dorință, o speranță ce odată a prins aripi și s-a imprimat într-un tablou divin. Consider că de multe ori uităm să apreciem frumosul în căutarea lucrurilor mult prea puțin valoroase decât cele pe care le avem deja, dar cărora nu le simțim prezența din cauza preocupărilor absurde pe care le deținem.

Așadar, eu încerc să văd frumosul în cele mai mărunte lucruri. Cred că cel mai mult iubesc să privesc stelele. Îmi place să cred că undeva, cineva admiră aceleași stele pe care le admir și eu, cu toții având bolta cerească drept acoperiș.

Cât despre scris… Este un mod de a trăi. Investesc o infinitate de sentimente în tot ceea ce creez, cu dorința de a transmite mai departe.

Aș vrea să închei prin a spune că obișnuiesc să scriu ceea ce simt, iar acest lucru este vizibil în fiecare poezie în parte. Pe cei ce vreți să mă cunoașteți vă invit să o faceți prin perspectiva propriilor mele creații.

Ce părere ai?

error: Content is protected !!