Mihai Manolescu – Poezii (2) | #FabricadePoezie
La celălalt capăt al curcubeului
Când priveam fascinat curcubeul
Te-am zărit, chiar la capătul său,
M-am gândit c-aş putea să-nalţ zmeul,
Cât să zbor şi s-ating chipul tău.
Mă vedeam prins în braţe colore,
Îmbătat cu parfumul din vânt
Şi gândeam că în ore şi ore
Voi uita câte sunt pe Pământ.
Socoteam că-n atâta culoare
Voi visa fericit, zile-n şir.
Mângâiat de un vânt ca o boare,
Degustând din înaltul delir.
Însă fost-am lipsit de curajul
De-a-ncerca ce-a făcut şi Icar
Şi-am rămas contemplând doar mirajul,
Amăgit c-am dorit în zadar.
Iubirea
Iubirea e ca lama de cuţit:
Frumos luceşte, dar e şi tăioasă,
Te-atrage, dar te va răni cumplit
Atunci când, în final, te lasă.
Iubirea este ca un bumerang
Pe care-l vrei la început din joacă,
Dar mai târziu, indiferent de rang,
De îl arunci, la tine-o să se-ntoarcă.
Iubirea este pur şi simplu vis
Trăit frumos, pe pajişti înflorite,
Sau jos de tot, aproape de abis,
Atunci când în coşmar te prinde.
Iubirea e ca apa pentru noi,
Fără de care nu există viaţă,
Însă de se revarsă în puhoi
Se rupe iute firul tău de aţă.
Iubirea este patimă şi dor,
Este şi chin, cum este şi durere,
Însă aş prefera oricând să mor
De dragoste rănit, dacă se cere.
Umbra
Te-am zărit într-o zi la fereastră,
Când udai, delicat, trandafirii,
Şi-am sperat ca privirea-ţi albastră
S-o-ntâlnesc ca pe-un semn al iubirii.
Te-am zărit într-o zi în maşină,
Alergând parcă timpul să-l prinzi
Şi-am sperat ca-ntr-o clipă nebună
Ochii mei, tulburaţi, să-i surprinzi.
Te-am zărit într-o zi pe o stradă,
Traversând-o cu pasul grăbit
Şi-am sperat ochii tăi c-or să vadă
Cum mă mistuie dorul cumplit.
Te-am zărit într-un vis astă-noapte
Se făcea că-ntâlnită din nou
M-ai privit şi mi-ai spus printre şoapte
”Sunt aici”, ca un dulce ecou.
Dar trezit, într-o clipă târzie,
Am rămas cu privirea în gol,
Căci o umbră erai, de iubire,
Iară eu, un umil muritor…
Mihai Manolescu
Autoportret
Mi-a plăcut să construiesc.
Însă nu am vrut să folosesc cimentul,
Pentru că riscam să te prind captiv
Într-o structură rigidă.
Am preferat să pun cuvânt peste cuvânt
Şi să-ţi las libertatea
De a-ţi folosi propria imaginaţie drept liant.
S-ar putea ca ceea ce am construit,
De această dată împreună,
Să fie ceva mult mai durabil decât betonul:
O poveste în versuri,
Al cărei final să reprezinte descoperirea
Unui lucru magic.
Poate că te va face să zâmbeşti,
Sau poate te va face
Să te încrunţi pentru o clipă.
Cu siguranţă însă va produce o emoţie
În interiorul fiinţei tale
Şi te va ajuta să te descoperi pe tine,
Aşa cum nu ştiai înainte că eşti...