Alina Lazăr – Poezii | #FabricadePoezie

O încăpere de mărime medie,
seacă,
mirositoare,
gri,
cu mucegai pe pereții care cândva erau albi.
O doctoriță
și trei asistenți,
un pacient.
Sau, mai bine zis, o pacientă.
Vorbesc între ei
vrute și nevrute,
Despre culoarea rochiei
colegei de la chirurgie
și rujul roșu al damei misterioase
de la interne,
Despre fusta prea scurtă
a colegei lor din concediu
și tricoul roz ce,
pesemne,
suprima masculinitatea colegului lor
Despre mere injectate,
sendvișuri expirate în pauza de
masă
și doctori drăguți;
Despre fișe de internare
scrise greșit
și rețete ce urmează a fi anulate;
m-am trezit buimacă
(.)
cu 55 de picături pe brațul drept
și 55 de înțepături de plăcuță
pe fiecare picătură
erau așa:
10 pentru alergii la varii fructe,
10 pentru pește,
10 pentru legume,
10 pentru cacao și alte substanțe
periculoase,
10 pentru ouă de toate felurile,
și 5 – eu știu pentru ce?
mă gândesc că o fi (fost)
o testare pentru diverse ingrediente
ce ar putea afecta omul
contemporan
-dar nu numai
gen hamei, alcool, tutun, iubire,
și ceva fermecător
am stat și am stat
și am sfat
pe lângă toate acestea,
m-au pus și să beau scârboasa aia
de lactoză
praf alb în pahare ieftine de Darina
dar uite, nu am murit, cum aș fi
crezut
-deși, mă rog, mi-a ieșit negativ-
ca în viață.
după trei înțepături de ac
într-un deget încercat
și trei picături de sânge
roșii și adevărate
pe liniuța verde cu ledul roșu aprins,
mi-au depistat,
de fapt,
adevărata problemă;

to be continued-


căldură mare

Se topesc scaunele în tren
chiar le văd cum își alungesc și
retrag siluetele
o fi de la vertijul existențial
dar jur că nu m-a înșelat privirea
oricum, podelele se dezintegrează
și ele
iar covorașul prăfuit e deja doar
o ață maro interminabilă,
ce mai are un pic și arde de tot
geamurile s-au lichefiat demult
și peisajul din spatele lor se clatină
Îngrețoșată, privesc
cum
perdelele cad și încep să învelească
trupurile găunoase,
în putrefacție
au dispărut și de pe piciorul meu
tenișii kaki
din șireturile topite mi-am făcut
o pastă cu care m-am uns pe albul ochilor
-să-l fac și mai alb-
jeanșii prespălați s-au scurs și mi-au
ars picioarele
; mâzgă albastră pe piciorul ușor
caramelizat,
atins de soarele de mare;
tricoul negru mi-a inundat pieptul cu
o căldură atât de mare,
încât mi-am simțit organele
presate și gata de explozie;
Carnea scursă pe podea
se amestecă cu pasta de unghii
organele se mai târăsc sfârșite
și crapă,
lăsând să iasă din ele mâzgă
puturoasă
fluidele din corp s-au evaporat pe
veci,
prin găurelele de pe tavan,
și din baia infectă s-a auzit
un ultim „ah”


Se scurge ploaia prin geam
Și prin crăpăturile din pivniță
Și prin pod
Și inundă toate încăperile
Ah, plouă nebun,
Și cum mai plouă
Se adună viermii pe jos
în dans nebun
Ia spune tu, vierme,
De cine te ascunzi?
Ia arată-ți fața
Și nu mai crede că dacă te târăști
pe burtă strălucești
Tot îngropat în noroi și praf rămâi
Tot o râmă fără rost ești
Vierme puturos,
Întoarce-te în groapa din care ai venit
Și nu-mi mai popula mie
podeaua udă din baie
Nu-ți mai face cuib în sufletul meu
zgâriat, rupt
și plin de noroi
Poți să fii lucios de la solzi,
poți să strălucești în soare
Vierme lung și lat
ce ești
Degeaba stai tu cu burta grasă
la soare
tot plin de electroni ești
Vierme, din tine iese
putregai lipicios și gros
și pute de înnebunesc
Tu crezi că miere lași în urma ta
Dar crăp de la miros
și urlu
și țip
și mă înec
și mă sufoc
și mă pișcă
și îmi ard nările
până în creier
și mor;
Și vii și mi te-ncolăcești
și-mi picuri în ureche
-picătura chinezească-
Tu vrei să mă mănânci,
vierme,
știu;
picătura chinezească
Țac pac pac
picătura chinezească
muști din mine cu însetare
Te știu eu, vierme,
lași să mă picure până îmi găurești
scalpul
și pătrunzi până în inimă
și muști, și muști, și muști, și muști


Nu știu ce e mai albastru
apa oceanului
sau vânătaia mea
cerul de vară
sau pielea mea
grilajul patului
sau sufletul meu
(iar am uitat să-mi pun grătar)
cearșafurile șifonate
sau cucuiul meu
jeanșii răspurtați
sau venele de pe mână
pixul cu care aș fi putut scrie asta
sau degetul cu care de fapt tastez
Din nou, nu știu
ce e mai albastru în acest vârtej
de albastru pe albastru
și extreme îngemănate
un ocean și un cer
se întrepătrund
și strivesc tot ce e între ele –
jeanșii de pe pervaz
patul și grilajul
și omul mic și neînsemnat
ce stă și varsă gânduri pe
hârti…sau nu
cu un cucui albastru
și o vânătaie albastră
pentru că da, așa vreau eu


dacă apăs pe pansamentul mic și
rotund
de pe pliul cotului stâng,
îmi amintesc cum stăteam pe pat.
sunt transportată pe pat,
stau imobil(izat)ă pe cearșaful alb
-de nu era gălbui de celelalte 3768
de ori când m-am dus în același
spital în aceeași încăpere, eu sunt
un capac de canal-
purtam un tricou alb, gros și lung,
era din denim;
și era pictat;
aveam un coc prins în vârful capului
și fața meatinsă de machiaj;
picioarele (,) lungi (,) îmi stăteau
întinse și drepte pe patul
scurt, mult prea scurt.
am simțit o ușoară înțepătură-n
braț
după care
doamna grasă cu accent maghiar
și voce blână
m-a luat ușor și m-am trezit pe un
alt pat;
mi-a fost băgat tubul,
am penetrat o altă lume,
am intrat în delir;
m-am învârtit de 1, 2, 3, 4, 5, 75 de ori
prin cameră
-evident, metaforic vorbind-
și am ațipit;
lichidul înota intens în seringă
și, în mine,
un-doi s-a împrietenit cu celulele
au fuzionat și m-au acaparat în
dansul lor nebun,
dansul morții
-temporare, ce, sunteți nebuni?-
mă trezesc, iată, în alt pat
cu halatul albastru transparent pe
trupu-mi de fildeș
și cu cel roșu, gros, ce-mi suprima
formele
de deasupra.


altercații și alte recurențe

Planează o tensiune între noi
Groasă, densă, o tai cu cuțitul
-clișeu
Fum gros, înecăcios, tușești
și te îneci
Câteodată în propriile gânduri
Ai răni adânci și
Mă îmbăt cu miros de iodosept
Și de bengay
Ai pielea ca varul și pe vânătaia
de pe picior
Îți lucește crema contra durerii
Iar miros înțepător de alifie
Învăluie camera
-ce te răcorește pe picior;
Dă-mi durerea ta și lasă-mă
Să îl descopăr pe Iisus
Înalță-ți durerea la rang de jertfă
Și îmbată-te cu amețeli
Scutură-ți creierul în dreapta și-n stânga,
golește-l;
Simte adânc,
Simte prin toți porii,
Cum valul de căldură te învăluie
Și lasă-l să-ți scurtcircuiteze
creierul;
Golește-te
Și apoi
Umple-te,
Simte
ochii dați peste cap
Simte
corpul paralizat
Pregătește-te de marea întâlnire
Primește-l pe Iisus la tine
Și nu vorbesc decât despre
o stare de euforie
-mixul de senzații și efluvii cu gust
de saliciliat de metil
despre durere ca veșnic drog
Până intri în sevraj;
Ce te conectează profund cu ce e
mai presus de noi
Bring your pain and experience
Jesus,
draga mea
Dezgleagă toate firele
Rupe-te de Mama Natură
Închide adânc, adânc, ochii
Și transformă-i în două orbite goale
Nu vreau să fac experimente pe tine,
draga mea
Dar trebuie să te deconectezi
Și nu te vreau dedesubt
Dar nici deasupra poate nu e cazul
încă
Nu vreau să arunc pe tine pământ
Dar nici nu vreau noroi pe sufletul meu
Nu te-aș lăsa printre țevile de la spălătorie
Înecată-n praf negru și gaz
inflamabil
Dac-ar fi vreun incendiu
N-aș turna detergent pe tine
Nu așa se spală păcatele
Și nici benzină
Căci nu-mi fac crematoriu
Nu te-aș arunca în mașină
Să te stoarcă de rele
-nu așa se face
Te las și nu te-aș da niciodată
Căci tot în apropiere de sufletul
meu fragil
Ți-ai făcut viziună;


Eliberare

Pielea i se desprinse de pe abdomen şi torace
-de fapt nu, şi-o smulse chiar ea
rapid, brutal, fără durere
Dacă ar fi să judecăm după figura ei senină.
Stătea pe spate, întinsă
Lipită de cimentul rece
Răcoarea îi pătrundea în oase
-iar ea se cutremură de un fior al plăcerii.
Îi plăcea ce vedea acum
Sub coaste mişunau vieţi neştiute
Organele ei erau vii
Pulsau viaţă într-un ritm ameţitor
Ameninţau să rupă cartilajele
-şi să evadeze
Râdeau în sinea lor
Dar ea asta aştepta;
Se încolăciseră toate într-un dans nebun
Într-o orgie nemaiştiută
Se ciocniseră şi se întrepătrunseră
Se găuriseră şi se scurseră
Alunecând de sub coastele albicioase
-atinse de argintiul lunii
Se mai târâseră aşa, greoi,
Înroşind asfaltul
Ca într-un final,
stoarse şi fără vlagă,
Să se arunce în canal..
În acel moment sordid,
pe chipul ei se vedea cum
colţurile gurii începeau să se înalţe curajos
Într-un zâmbet
Calm, dar diavolesc
Satisfăcut, dar grotesc
Şi totuşi, atât de teribil de frumos
Cum numai luându-te de mână cu moartea
poţi avea
Căci ea credea
În descătuşare
Renaştere era ce spera
Şi imediat
Zâmbetul i se preschimbă
într-un hohot asurzitor;
Nu mai era mult
Iar în suflet era linişte.
Atingerea morţii îi oferi un ultim orgasm
gemu de plăcere simţind fiorul acesteia
Un utim spasm
Şi un ţipăt ce se ridică în noapte
Apoi ochii se închiseră cu grijă
Şi ea aşteptă…


Sânge

Lichid vâscos
Mi se scurge pe chiuvetă
Şi lasă o dâră burgundie, lipicioasă
Pe ceramica albastră.
Nouă degete din zece sunt intacte.
Văd doar o dungă lungă,
Dreaptă,
Perfectă,
De parcă viaţa însăşi ar fi însufleţit cuţitul
Cu care m-am tăiat.
Îmi strâng mâna-n pumn şi văd cum dunga se curbează-
Îmi curge abundent sânge cald din deget
Şi viaţa mi se scurge printre degete…

Alina Lazăr
Mă numesc Alina Lazăr, am 23 de ani și sunt absolventă a Facultății de Litere din cadrul UBB, specializarea Limbi moderne aplicate, franceză-engleză.
Pentru că scriu poezie dintotdeauna (chiar dacă în ultimii ani, nu cu aceeași frecvență ca mai demult) și visul meu era să public o carte, acum îmi doresc ca măcar o parte dintre creațiile mele, cele recente și pe care le consider calitative, să fie publicate online, unde oricum vizibilitatea e mai mare. Până acum, am publicat pe O mie de semne.

Paginile mele de social media sunt:

Ce părere ai?

error: Content is protected !!