Raluca Ioniță – Poezii (2) | #FabricadePoezie
Iarnă-mă
Iarnă-mă când vezi siluete negre
De copaci pe cerul meu violet
Iarnă-mă când singurul lucru care se aude
E muzica pulsului pe coardele venelor
Iarnă-mă mai ales când încep
Să sângerez gheață din piept
Dar mai ales iarnă-mă
Când mi-e prea vară de viață
Iarnă-mă căci altfel nu vom ști niciodată
Cât trăiește iarna într-o carne de vară.
Dansăm?
Dansăm și-n seara asta? Îmi spui
Alunec cu picioarele adânc în paharul de vin
Fac un pas în spate, mă împingi în hău
Mă cheamă griul înapoi
E o apă pe care o cunosc bine
Deja te știu, îi spun
Deja ai pierdut, îmi spune.
Uneori și sângele devine gri
Când ramurile de melancolie
Se strecoară viclean în suflet.
Înot în gri, respir blurat
Dau tururi de lac sacadat
De cât timp m-ai uitat?
Gânduri de dantelă
Gândurile mele se împletesc profund
Cu propriile celule ale pielii
Ca niște codițe spirituale
Împletite cu gândurile mele
Oricând vreau să mă relaxez
Îmi spăl problemele
Odată cu pielea.
Ochii din buzunar
Ştiu că ți-am lăsat ochii pe undeva
I-am pus în buzunarul de la spate
Ca să nu mă poți vedea sărutând străini
Mi-am pipăit cu disperare buzunarele
Până când am privit în oglindă și am văzut
Stratul subțire al irisului tău
Cusut strâns sub al meu.
Raluca Ioniță
Pasionată de cuvinte și limbi străine, poezie și artă sub orice formă. Deschisă, optimistă și în permanență în construcție.