Raluca Ioniță – Poezii | #FabricadePoezie

Un simulacru de iarnă

Iarna asta e un simulacru
Simulez zăpada la fel cum falsez
Când zâmbesc la glume amare
Ascund note de subsol în corzile vocale Defrișez lăstarii de speranțe
Deja învinși și ninși, încovoiați
De greutatea simulacrurilor…
Mă apasă forma gândurilor mele Matematică simplă de copil filolog Simulacru + simulacru = deșert?


Viață de călător

Pașii mei au o limbă a lor
Pașii mei vorbesc
Chiar și când eu nu îi ascult.
Le plimb limba pe pământuri noi și vechi Pașii mei rostesc la fel în Pere Lachaise
La fel la Marea Neagră și la fel
Mereu la fel în cosmos
Pe străzi din Roma, Budapesta,
În Grecia și Portugalia și în nord,
Pașii de călător au aceeași limbă
Peste tot în lume, tu
Îi auzi?


Femeile care se sinucid în mare

Femeile care se sinucid în mare
Își lasă unghiile de sidef pe mal
Cu perlele strălucind moale în ele.

Femeile care se sinucid în mare
Își lasă părul verde pe nisipul fin
Cu smaralde verzi ascunse prin iască.

Așa obișnuiai să îmi spui în nopțile de vară
Când ne mângâiau degete de sidef
Și ne împleteam părul cu algele uscate
Pe plaja cu un singur sens al vieții.


Sufocare

Sunt eu cu mine
Nu știu dacă e noapte sau zi afară
Doar eu cu mine
Nu mai știu că e septembrie
Sau noiembrie, ianuarie, martie
Trăiesc cu mine, dar în corp e gol
Știu doar că e ziua gri, săptămâna gri
Luna gri după altă lună gri
Ca un șir de perle murdare de noroi
Sunt eu cu mine chiar și atunci
Când soarele își aruncă aurul pe geam
Zgâriindu-mi obrajii de spumă


Noi nu

Noi nu vorbim despre apusuri
Nu vorbim despre moarte și boală
Astea nu ne aparțin nouă
Nu vorbim despre urât, viața noastră
E doar frumos.
Vorbim despre frumos fără să știm ce e
Fără să simțim ce subțire e pelicula
Pelicula de apă de deasupra capului nostru.
Ce frumoși sunt plămânii mei plini de apă
Stomacul meu care arde neîncetat
Ochii din sticlă spartă
Nu-i așa, iubito, că e frumos când murim
Câte o moarte mică pe seară?


Cine ar fi zis?

Cine ar fi zis că dragoste e și când te sfâșii singur?
Și când rupi bucăți din tine pentru alții
Sau doar pentru tine
Când muști din tine și mesteci
Când urli cu ecou în plămâni
Sau când sângerezi din suflet
Cine ar fi zis că dragoste e și când te iubești pe tine însuți?


Ochi de apă

Ochii din poze nu mint
Ei doar lucesc tăcuți
Ascund mistere înainte să se întâmple
Ochii tineri nu mint
Ochii tineri încă au speranța
Se tem, dar nu lasă să se vadă
Cum bravează goi pe hârtia goală
Când singurul lor inamic
E un strop de apă.

Raluca Ioniță

Pasionată de cuvinte și limbi străine, poezie și artă sub orice formă. Deschisă, optimistă și în permanență în construcție.

Ce părere ai?

error: Content is protected !!