Eugenia Nițu-Diaconescu – Poezii de toamnă | #fabricadepoezie

CÂND VINE TOAMNA PESTE FLORI

Nu te mâhni frumoasă floare

Că ți-a trecut vara-n hotar

Petalele-ți catifelate-ascund un har

Și-ai să-l împarți la fiecare

.

Vântul îți tremură ușor tulpina

Dansezi pe partitura de zefir

Printre atâtea ierburi ești un mândru fir

Ce parfumează-n zori grădina

.

Nu te mâhni floare albastră

Că vine toamna cu tristeți

La anul ai să fii din nou în dimineți

La fel de fragedă și de frumoasă

---

CÂNTECUL TOAMNEI

O frunză tremurândă scrie poemul toamnei

Pe pagină joacă-n horă imagini arămii

Toamna nu se lasă dusă de amorul artei

Ea își compune liniștită simfonia-n armonii

.

Toamna este-n fiecare frunză care cade

În fiecare petală de floare care plânge

În ierburile ce bruma incet le arde

Și copacii pe care vântul greu îi frânge

.

Cântecul toamnei – note triste dintr-o liră

Pleoapa ei închide parfumul florilor strivite

Din cer nu mai cad petale de lumină

În suflete se cuibăresc spirite obosite

.

Îmbrăcată în rochii cazone înșirate cu perle

Toamna se duce la balul mut

Nu-i mai cântă nici greieri nici mierle

Doar văntu-i șuieră simfonia-n văzduh

---

DORURI DE TOAMNĂ

Ești răsăritul meu cu raze blânde

Printre frunze și crengi strecori iubirea

Dansul toamnei sărutul tău ascunde

Vibrațiile ei aduc pe chipul meu uimirea

.

Tu mă-ncălzești cu-al vorbelor păcat

Eu gust amar și dulce fructul interzis

Mintea-mi este-un gând amestecat

Și vreu să ies din cercul meu închis

.

Iubirea ta am s-o păstrez ca suvenir

La fel de proaspătă și arzătoare

Închisă în cupa unei flori de crin

Să mă-ncălzească-n zile fără soare

.

Dorința mea și-a ta se împletesc

Ca șnurul colorat din dulci cuvinte

În inimile calde se-ntâlnesc

Clipele cu doruri să-nealinte

---

DACĂ VÂNTUL AR PLÂNGE

De ești aici sau prea departe

Un singur punct ne mai desparte

Dar dincolo de tine este marea

Și te-ndepărtezi încet pierzându-mi zarea

.

Iar dacă vântu-ar plânge pentru noi

Poate ar vrea să te aducă înapoi

Urmele de pe nisip în val se șterg

Mă tot frământ și nu mai înțeleg

.

De ce-ai plecat cu norii și cu ploaia

Când în suflet îmi ardea văpaia?

Să mă fi luat cu tine în mister

Și-am fi găsit al nouălea cer

.

Târziu, chiar prea târziu de vei veni

Murmure-n ecouri slabe vei găsi

Eu mă voi fi dus cu vântul să te iert

Și m-am pierdut în lacrimi și deșert

.

În sufletul meu plin de amintiri

Mai strâng încă o toamnă printre spini

Ca să te pierd și să te uit îmi va fi greu

Tu vei rămâne veșnic visul meu