Iulia-Magdalena Vasilescu – Poezii | #FabricadePoezie

Ce sunt cuvintele?

21.11.2018

Nu-i spune că ai părăsit-o, nu.
Încearcă să îi spui că ai plecat un pic mai departe,
Doar ca să ai de unde te întoarce.
Cuvintele sunt preludiul durerii până chiar
Că unele din ele ar trebui şterse complet din vocabular.
Sau doar interzise, nu ştiu,
Să poată fi folosite doar în zilele impare,
Când poate că nu dor atât de tare.
Dacă aş inventa o limbă a mea,
Toate cuvintele ar începe cu I de la Iubire,
Şi aţi vedea că dintr-odată ar fi lumină
Şi numai poezie,
Dar ar fi poate prea Iiită,
Şi poate şi eu sunt prea obosită
Ca să mai caut sensuri noi,
Aşa c-am să vă las pe voi
Să căutaţi cuvintele frumoase
Şi să le folosiţi în viaţa voastră
Cu grijă nemăsurată,
Şi să uitatţi cuvintele urâte într-un colţ,
Unde vor sta la dospit
Până când din ele va ieşi un balaur,
Pe care un Făt-Frumos rătăcit îl va găsi
Şi, îndrăgostindu-se de solzii lui albaştri,
O va uita pe Ileana Cosânzeana la zmeul ei,
Şi-l va adopta pe balaurul neîmblânzit,
Şi îl va lua la el acasă, unde îl va învăţa cu infinită răbdareDespre iertare,
Şi neapărat bunele maniere,
Pentru ca atunci când îl va invita la cină, la restaurant,
Să se prezinte ca un balaur civilizat,
Emancipat,
Şi va şti cum să bea şampania din cupe de cristal,
Fără să-mproaşte toată lumea din local. 🙂


O altfel de poveste

23.11.2018

Ştii?
Poveştile de iubire nu sunt ca nişte rochii.
Altfel, fiecare bărbat s-ar duce la magazin
Şi ar cumpăra rochia cea mai frumoasă,
Apoi ar veni cu ea acasă,
Şi-ar arunca-o peste nevastă. Cum, necum,
Ar mai potrivi-o pe ici pe colo, ar croi-o, ar mai lungi-o sau ar scurta-o,
Doar să se potrivească.
Dar nu aşa-i povestea noastră.
Poate nu ţii minte,
Dar pentru mine se găsesc pantofi doar la raioanele de bărbaţi,
În plus, în rochie nu poţi să sari garduri sau să te urci în copaci,
Şi-apoi ce te faci?
Aş prefera să nu mă forţezi într-o poveste nepotrivită,
Oricât de frumoasă ţi se pare ţie.
Prefer să o privesc de pe margine.
Poate chiar te-aş putea ajuta să alegi o altă femeie
Căreia să îi placă “rochia”,
Şi pentru care să poţi găsi chiar şi pantofi asortaţi.
Eu pot privi de pe margine,
Să mă ocup de micile retuşuri
Care cer o privire de ansamblu.
Dar pe mine să mă laşi să alerg pe câmpii, printre flori şi fluturi
Până ameţesc de atâta alergătură.
Tu încearcă să-nţelegi că felul meu de a fi
Nu se potriveşte.
Nu cu nimic, pur şi simplu nu se potriveşte.
Am mai degrabă un fel a  nu fi, de a nu dori, de a nu trăi.
Un fel care nu poate fi copiat, multiplicat, romanţat, plagiat,
Pentru că este foarte complicat.
Eu sunt un alt fel de “croitor”.
Croiesc nu rochii, ci decor.
Mi se întâmplă adesea să împrumut din realitate
Persoane gata îmbrăcate
Şi-n jurul lor să croiesc scene amuzante,
Ca un fel de vise regizate,
Fără nuduri şi întâmplări ciudate,
Doar ipostaze sufleteşti,
E inevitabil să nu ajungi la un moment dat
Atât de perfecţionat
Încât e suficientă o privire
Pentru cea mai romantică poveste de iubire.
Dar tu nu crezi în dragoste la prima vedere.
Nici unul dintre oamenii inteligenţi din jurul meu nu crede
Că pentru o privire poţi răsturna lumi,
Poţi răsturna imperii.
Poate e un defect de fabricaţie la mine – am prea multă imaginaţie.
Şi partea cea mai proastă este
Că imaginaţia este un material viu,
Din ea poţi construi şi obiecte şi spaţiu şi timp,
Sentimente, regrete, zâmbete discrete sau hohote de râs,
Nu-ţi vine să crezi ce poţi construi din câteva cărămizi de vis –
O lume, un abis, destine, clipe, rătăciri,
Şi cele mai frumoase regăsiri.


La capătul iubirii

19.11.2018

E pace în sufletul meu.
Până aici am ajuns:
La capătul iubirii. Nu e nimic aici,
Nici un început, nici un sfârşit.
La capătul iubirii nu e ură, e doar o oboseală maaaare,
O sfârşeală, o senzaţie vagă de tristeţe, un nesentiment, un nongol,
E un fel de carusel, doar că
În loc de roata aceea care se învârte
Şi care te ameţeşte,
Este un imens gol care se roteşte sau stă pe loc într-un singur sens,
Chiar dacă, poate, e sensul corect,
Pentru tine este acelaşi lucru, că pentru tine nu mai e nimic,
Nu ai unde să te duci, nici vreun suflet la care să te întorci înfrigurat de singurătate,
De străinătate, de pustiu, de nisipurile deşertului.
Pur şi simplu priveşti zările neclintite şi te întrebi cum de ai coborât atât de jos,
Sau cum de te-ai ridicat atât de sus, încât susul şi josul şi-au pierdut rostul,
Şi a rămas un fel de miraj, un fel de miracol care, însă, nu se va întâmpla pentru tine, ci pentru ceilalţi,
Pentru că tu eşti singurul care a ajuns la marginea tablei de şah,
Singurul pion atât de nebun încât să înfrunte regii, reginele şi furia turelor
Şi să se avânte pas cu pas, centimetru cu centimetru,
Până la marginea aceea de prăpastie,
Şi, odată ajuns, în loc să se schimbe într-o piesă valoroasă,
În vreo regină norocoasă, chiar dacă o regină secundară,
Înlocuind sau ajutând regina originară,
Cea cu ochii verzi, cu drepturi depline
De a fi regina albă a regelui negru,
Sau invers, dacă vreţi, reciproca e mereu adevărată, că doar jonglăm cu teoreme viaţa toată,
Şi viaţa nu e mai mult decât o geometrie a absurdului.
Să revenim
La pionul care, în loc să se transforme în regină, sau măcar într-un nebun din ăla patentat,
O tură sau vreun cal turbat,
A hotărât cu propria putere
Să rămână în continuare un simplu pion
Stingher, pe muchia tablei de şah, refuzând
Răstimpul care i-a mai fost lăsat,
Şi alegând să moară în uitare,
Decât să-şi schimbe destinul negru în culoare,
Şi să dispară fără urmă, ca o umbră,
Când jucătorul plictisit de indecizia lui aparentă
Îl va trânti lângă celelalte piese folosite şi sacrificate,
Toate, fără regrete şi fără inutile sentimentalisme,
Adunate într-un maldăr diform
Undeva, pe masa din bucătărie,
Acolo unde se consumă toate partidele importante,
Dintre tatăl meu, şi vecinul de la doi.

Magda Vasilescu
Mă numesc Iulia-Magdalena Vasilescu.
Pagina mea de Facebook se numește magda.vasilescu.71, dar nu este despre literatură, ci este o pagină cu tablourile mele.
Sper să vă placă poeziile mele, eu mă bucur că le va citi și altcineva în afară de mine.

Ce părere ai?

error: Content is protected !!