
Viku Zenescu – Poezii | #FabricadePoezie
Pentru maximum un cititor maxim
Astăzi și doar acum
Astăzi și nu dorm
Și doar aici fără regrete
și fără a fi minimal
Ceea ce pentru mulți sună bizar
Regăsind în liniștea din capul tău
Pentru flerul cel dintâi care se desenează pe autopilot
Într-un dans bucuria lucrurilor simple și de neprețuit
Pentru acela care știe ce înseamnă să te doară identic
Scoțându-se ca din scoarță pe trei fracții femeia dintr-un solar pe patru
Scriind pur terapeutic și vrând să fac numai ceea ce demonii
cred că îmi este binele meu Este o nouă zi
În care pregătești dispariția celor care te văd mereu la fel
Harababurând de sus Mi-aduc aminte ce ar fi spus Sallinger
Într-o situație din care este obligat să iasă
Sunt într-o pasă proastă… Sunt într-o pasă proastă…
Pe care cel care îi forțează să devină urât n-o înțelege
Și eu tot pentru acela care știe ce înseamnă să te doară identic
Am căzut în capcana aceea că fiecare primește ce merită
Și totuși aici n-ai scăpare… Sunt un alt eu care se crede tu
Într-o cabină telefonică închisă la culoare ca într-o scoică cu Dumnezeu
auzindu-mi tăcerea imaginativă Încetinindu-l din gesticulare
Și totuși copilul din mine tot mai fuge de huiduieli în boala de pe disc
După un alt eu care se crede tu După acele căprioare
speriate de urletul său din pădure Împreună către o altă lume
printre farurile acelora conduși de mister-
ul Drumurilor Naționale lăsând-n urmă prețiozitatea timpurilor lor
Între două măsele ca moneda pe care stau cot
la cot dragostea mare și dragostea mică
Picurându-mi în gură pastă de hârtie de bumbac
Și dezvrăjit Trezindu-mă desculț pe șosea ca un iepure tâmpit
Dar nu-mi pare rău că am iubit cam prea apăsat pe accelerație
Iar timpul mi l-am risipit numai pentru asta
Ce văd eu astăzi?
Ce văd eu astăzi?
Văd că aceeași vorbă funcționează: cine are ochi să vadă vede Cine nu Nu
Și văd… Că vine iarna și mă cer înapoi
Și văd… Că vine iarna și mă cer înapoi
Pentru că au văzut că pot contribui la susținerea
tăcerii de la finalul tubului de pastă de dinți
Și nu înțeleg ce am cu mine De ce nu mă contribui în umilirea-mi
Iar să fii poet… Este tot un lux-n curul gol fără target
Iar pentru un ceas Iar m-am omorît.
Spion de când tata m-a făcut
Mi-o ard cu sufletul ascuns-n în umbra gingiilor
Sunt un copac de specie rară Uns cu toate alifiile
Gravitaţia îmi este predestinată amantă
Fructe pline de speranţă locuite de viermi datornici
Fac atunci când mă joc de-a magicianul şi lopata
Mă prefac bogat şi invizibil
Puicuţe tinere pun botu şi pleacă
pe o melodie de şantier
Bărbaţi bravi buni de însurătoare
muncesc şi chelesc pământul-n locul meu
Îşi antrenează nevestele pentru o aventură cu mine
Poet scandalos pentru bijuterierii răului Simt Dar nu știu
La talcioc Atunci când mă apucă de perciunii lemnoşi
ai lor le plătesc numai ca să-şi menţină secretul cu mine
Se simt bine Mă simt şi eu bine
Multe se-ntorc ca o coajă de portocală
Trăiesc pentru gelozie Deşi nu le place asta
Le place să fie dorite la infinit
Trăiesc pentru copilul din mine
plângând după o jucărie Dar-n mine
Ele ştiu că sunt fericit
Trăiesc pentru iubiri pasagere şi dureroase
Îmi place viaţa mea Multora le place numai lungul nasului
Îmi fac shamming şi spun că fac umbră pământului degeaba
Dar-nainte să blamaţi acest copac unic
Acesta – deoarece eu cred în imaginaţia dumneavoastră
Întrebaţi-vă nevestele dacă…
Dacă sunt fericite-n căsnicia dumneavoastră
Vă vor răspunde că da
Iar voi domnilor… Veţi merge la muncă plini de încredere
Ştiu La toţi ne este greu Chiar dacă
sună a clişeu Nu este Pun şi suflet Îmi vând şi onoarea
Iar ele mă plătesc din venitul familiei dumneavoastră
Nu trebuie să-mi mulţumiţi pentru efort
Nici măcar pentru hate-ul artistelor sexiste
Simţiţi-vă iubiţi Simțiți-vă adevărați Simțiți-vă goi
Este mai bine aşa pentru toată lumea.
Tăcerea nu se cumpara Dar se dă
Nimeni nu mai lasă pe nimeni de nimic
Toată lumea zice de voie
Eu nu cer de mic
Pe mine poezia m-a hrănit Voi ați văzut foamea fiindcă m-ați iubit
Acum vrei să vorbesc serios Ieri râdeai cu mine
Știu că par prost fiindcă nu par optimist
E prea devreme să mă sinucid
Dar nici prea târziu nu e
Nu-mi mai cere să am grijă la cuvinte
Sau cum l-am făcut pe Cioran din vorbe
Nu sunt eu genul care să țină la păreri
Dar Xiron a spus odată și numai o dată
La Viku poezia se doare Tată
Și m-a durut și mai tare că a avut dreptate
Care-i planul? Aplică-l Kid minune
Și voi face din ranchiună un tezaur impenetrabil
Și voi face din orgoliu lupta mea de aur
Restul este tăcere dar din păcate fix ca la păcănele
La mulți este falsă și dublicitară
Oare ce noapte mai vine
când stelele rămân tot acolo….
Și eu am cerut numai una
A fost odată ca-n poveşti
Un căcat din care nu mai ieşi
În piață la Obor mi-am luat covor și am început să dansez
Să vorbesc direct fără resentimente circul limbajului uitat
Omule ai uitat Nu mai ești de mult încoace oamenii din tine
Astăzi ca un câine pâinea miroase a îndepartare când se coace
Tu te uiți târfă la mine cu o grimasă
Eu îți arăt manipulare prin masă
Toți cei mari se dau la cei mici
Dar cei mici sunt puternici precum aricii
Veneau haită la ușa din cor precum un subsol din Obor
Neștiind că și pe mine scrie tot tradator
Nu toate amintirile dor
Nu toate amintirile mor
Vrei Nu vrei explicații
Așa ca să treci tu ușor peste dor…
Unii proști ma ațâță nu doar pe internet
Unii proști de pe conductă ma ațâță
Cred că sunt fabrică de țiței
Eu îi tamponez că sunt și eu carnet
Cred că unoara am ratat să le spun direct
Duceți-vă-n pula mea scurt și la obiect
Dau depresia mea pe melancolie Cine face schimb?
Eu trebuia să fac de mult aceasta
Dar m-au aruncat la bani pentru o hârtie
De când așteptam să apară trapul
Să vezi succesul la cei care cântă ca dracu
Eu sunt calul acela ‘Cela sălbatic
Cu care dacă ai semnat pactu
Și l-ai făcut tătic
Târfo
Nu o să ai copii
Nu o să ai copii
Aici nu e nimic de îmblânzit
Aici nu e nimic de îmblânzit
Drumurile îmi sunt vechi dar picioarele îmi sunt aceleași
Mirosul și energia de la optsprezeceni ani
Tudor mi-a spus: bă e păcat să te pierzi pentru bani
Ca pe cheia de la gât și-am smuls-o
Să te aduc aici de acolo
Și ne-am făcut scrum
amândoi-n brațele lui Apollo
LoLoLoLoLoLoLoLoLoLoLoLo Lol
Dați-mi o cheie franceză
Dar nu în cap
Vreau să le repar pe ele cuvintele
O ce viață strâmbă
O ce viață strâmbă
Sar ca din pizdă
Sar ca din pizdă
Scântei pe pereți
Îți schimba mersu mereu dialectic Barbar poetic
Știu pe cine și pe cine nu am nimerit
Nu spune: nu ai o personalitate
Când nici bine nu m-ai cunoscut
Știu pe cine și pe cine nu am rănit
Aici mă simt ca la mine acasă reține
Le vedeți cam strâmb
Și aceasta vă cam și spune
ne
LoLoLoLoLoLoLoLoLoLoLoLo Lol
Puțin cam bâlbâit
Și totuși înca Încă mai vine
Am vrut să mut munții din loc
Iar munții au spus nu
Mi-au plăcut femeile fantomatice
Care la fel au dărâmat
O să facem altul
Și mai lung și mai lat
Și mai bun și mai greu
Că dacă vin eu pe neveu
Mie nu mi-e teamă de Dumnezeu
Numai că fiindcă este un rău
Trebuie să te rogi de el mereu
De la Zenescu la Rimbaud
Show me the money Show me the pain
Și totul se aude din nou în ecou
Dacă mama trăia Mă vedea erou
Voi văzându-mi valoarea
Vreți am îmi vinde filmul ca pe un bibelou
Și asta vă supără Că mi-e mie teamă de întrebări?
De la metafizic la Star Trec peste orice nivel de așteptări
Încredere în oameni? E strada prea strâmbă
Ieri un nene a primit amendă fiindcă îi era rău
Polițistul pe motocicletă Activat ca un robot dilău
Brav îl lăudam eu Nu a sunat la unu Unu Doi
Și-o fi spus-o și el?
Sau legea lui Dumnezeu
E tot aceași pe care și-o face omu fără de mască
Am iubit o curvă mă Dar voi m-ați acuzat
Ori mult v-ați mai mirat…
Vina am împins-o
Că naiba va făcut să vă băgați în seamă
Că naiba va făcut să vă mănânce în cur
Acum văzând că oameni pot goni din viziunea mea
Nimeni Nimeni Dar nimeni nu mai vrea
să se împace cu mine…

Viku Zenescu
Viku Zenescu s-a născut pe 15 decembrie 1989 la Bucureşti. Poet performer şi artist vizual, trăieşte şi lucrează în Bucureşti.
Licenţiat în Sculptură a participat la mai multe expoziţii, personale sau de grup, printre care Beat Genaration Reborn/ Club Legere, Bucureşti; Contempora 6 - Expoziţia Tinerilor Artişti/ Alchemia, Bucureşti şi UNarte la 150 de ani/ Sala Dalles, Bucureşti.
A publicat două volume de versuri „A iubi nu e verb” în 2013 și „Anestezicul din palmă” (Editura Tracus Arte) în 2016. Atribuind sufixul “escu” la pseudonimul inițial.
A performat în mai multe orașe din Cehia și la Literaturwerkstatt din Berlin. În 2017 a fost inclus în antologia „#Rezist! Poezia” şi în 2018 în „Tu, înainte de toate – O antologie a poeziei contemporane de dragoste” (Editura Paralela 45).