Viku Zenescu – Poezii | #FabricadePoezie

Pentru maximum un cititor maxim

Astăzi și doar acum

Astăzi și nu dorm

Și doar aici fără regrete

și fără a fi minimal

Ceea ce pentru mulți sună bizar

Regăsind în liniștea din capul tău

Pentru flerul cel dintâi care se desenează pe autopilot

Într-un dans bucuria lucrurilor simple și de neprețuit

Pentru acela care știe ce înseamnă să te doară identic

Scoțându-se ca din scoarță pe trei fracții femeia dintr-un solar pe patru

Scriind pur terapeutic  și vrând să fac numai ceea ce demonii

cred că îmi este binele meu Este o nouă zi

În care pregătești dispariția celor care te văd mereu la fel

Harababurând de sus Mi-aduc aminte ce ar fi spus Sallinger

Într-o situație din care este obligat să iasă

Sunt într-o pasă proastă… Sunt într-o pasă proastă…

Pe care cel care îi forțează să devină urât n-o înțelege

Și eu tot pentru acela care știe ce înseamnă să te doară identic

Am căzut în capcana aceea că fiecare primește ce merită

Și totuși aici n-ai scăpare… Sunt un alt eu care se crede tu

Într-o cabină telefonică închisă la culoare ca într-o scoică cu Dumnezeu

auzindu-mi tăcerea imaginativă Încetinindu-l din gesticulare

Și totuși copilul din mine tot mai fuge de huiduieli în boala de pe disc

După un alt eu care se crede tu După acele căprioare

speriate de urletul său din pădure Împreună către o altă lume

printre farurile acelora conduși de mister-

ul Drumurilor Naționale lăsând-n urmă prețiozitatea timpurilor lor

Între două măsele ca moneda pe care stau cot

la cot  dragostea mare și dragostea mică

Picurându-mi în gură pastă de hârtie de bumbac

Și dezvrăjit Trezindu-mă desculț pe șosea ca un iepure tâmpit

Dar nu-mi pare rău că am iubit cam prea apăsat pe accelerație

Iar timpul mi l-am risipit numai pentru asta

Ce văd eu astăzi?

Ce văd eu astăzi?

Văd că aceeași vorbă funcționează: cine are ochi să vadă vede Cine nu Nu

Și văd… Că vine iarna și mă cer înapoi

Și văd… Că vine iarna și mă cer înapoi

Pentru că au văzut că pot contribui la susținerea

tăcerii de la finalul tubului de pastă de dinți

Și nu înțeleg ce am cu mine De ce nu mă contribui în umilirea-mi

Iar să fii poet… Este tot un lux-n curul gol fără target

Iar pentru un ceas Iar m-am omorît.


Spion de când tata m-a făcut

Mi-o ard cu sufletul ascuns-n în umbra gingiilor

Sunt un copac de specie rară Uns cu toate alifiile

Gravitaţia îmi este predestinată amantă

Fructe pline de speranţă locuite de viermi datornici

Fac atunci când mă joc de-a magicianul şi lopata

Mă prefac bogat şi invizibil

Puicuţe tinere pun botu şi pleacă

pe o melodie de şantier

Bărbaţi bravi buni de însurătoare

muncesc şi chelesc pământul-n locul meu

Îşi antrenează nevestele pentru o aventură cu mine

Poet scandalos pentru bijuterierii răului Simt Dar nu știu

La talcioc Atunci când mă apucă de perciunii lemnoşi

ai lor le plătesc numai ca să-şi menţină secretul cu mine

Se simt bine Mă simt şi eu bine

Multe se-ntorc ca o coajă de portocală

Trăiesc pentru gelozie Deşi nu le place asta

Le place să fie dorite la infinit

Trăiesc pentru copilul din mine

plângând după o jucărie Dar-n mine

Ele ştiu că sunt fericit

Trăiesc pentru iubiri pasagere şi dureroase

Îmi place viaţa mea Multora le place numai lungul nasului

Îmi fac shamming şi spun că fac umbră pământului degeaba

Dar-nainte să blamaţi acest copac unic

Acesta – deoarece eu cred în imaginaţia dumneavoastră

Întrebaţi-vă nevestele dacă…

Dacă sunt fericite-n căsnicia dumneavoastră

Vă vor răspunde că da

Iar voi domnilor… Veţi merge la muncă plini de încredere

Ştiu La toţi ne este greu Chiar dacă

sună a clişeu Nu este Pun şi suflet Îmi vând şi onoarea

Iar ele mă plătesc din venitul familiei dumneavoastră

Nu trebuie să-mi mulţumiţi pentru efort

Nici măcar pentru hate-ul artistelor sexiste

Simţiţi-vă iubiţi Simțiți-vă adevărați Simțiți-vă goi

Este mai bine aşa pentru toată lumea.


Tăcerea nu se cumpara Dar se dă

Nimeni nu mai lasă pe nimeni de nimic

Toată lumea zice de voie

Eu nu cer de mic

Pe mine poezia m-a hrănit Voi ați văzut foamea fiindcă m-ați iubit

Acum vrei să vorbesc serios Ieri râdeai cu mine

Știu că par prost fiindcă nu par optimist

E prea devreme să mă sinucid

Dar nici prea târziu nu e

Nu-mi mai cere să am grijă la cuvinte

Sau cum l-am făcut pe Cioran din vorbe

Nu sunt eu genul care să țină la păreri

Dar Xiron a spus odată și numai o dată

La Viku poezia se doare Tată

Și m-a durut și mai tare că a avut dreptate

Care-i planul? Aplică-l Kid minune

Și voi face din ranchiună un tezaur impenetrabil

Și voi face din orgoliu lupta mea de aur

Restul este tăcere dar din păcate fix ca la păcănele

La mulți este falsă și dublicitară

Oare ce noapte mai vine

când stelele rămân tot acolo….

Și eu am cerut numai una

 

A fost odată ca-n poveşti

Un căcat din care nu mai ieşi

 

În piață la Obor mi-am luat covor și am început să dansez

Să vorbesc direct fără resentimente circul limbajului uitat

 

Omule ai uitat Nu mai ești de mult încoace oamenii din tine

Astăzi ca un câine pâinea miroase a îndepartare când se coace

 

Tu te uiți târfă la mine cu o grimasă

Eu îți arăt manipulare prin masă

 

Toți cei mari se dau la cei mici

Dar cei mici sunt puternici precum aricii

 

Veneau haită la ușa din cor precum un subsol din Obor

Neștiind că și pe mine scrie tot tradator

Nu toate amintirile dor

Nu toate amintirile mor

Vrei Nu vrei explicații

Așa ca să treci tu ușor peste dor…

 

Unii proști ma ațâță nu doar pe internet

Unii proști de pe conductă ma ațâță

Cred că sunt fabrică de țiței

Eu îi tamponez că sunt și eu carnet

Cred că unoara am ratat să le spun direct

Duceți-vă-n pula mea scurt și la obiect

 

Dau depresia mea pe melancolie Cine face schimb?

Eu trebuia să fac de mult aceasta

Dar m-au aruncat la bani pentru o hârtie

De când așteptam să apară trapul

Să vezi succesul la cei care cântă ca dracu

 

Eu sunt calul acela ‘Cela sălbatic

Cu care dacă ai semnat pactu

Și l-ai făcut tătic

Târfo

Nu o să ai copii

Nu o să ai copii

Aici nu e nimic de îmblânzit

Aici nu e nimic de îmblânzit

 

Drumurile îmi sunt vechi dar picioarele îmi sunt aceleași

Mirosul și energia de la optsprezeceni ani

Tudor mi-a spus: bă e păcat să te pierzi pentru bani

Ca pe cheia de la gât și-am smuls-o

Să te aduc aici de acolo

Și ne-am făcut scrum

amândoi-n brațele lui Apollo

LoLoLoLoLoLoLoLoLoLoLoLo Lol

 

Dați-mi o cheie franceză

Dar nu în cap

Vreau să le repar pe ele cuvintele

O ce viață strâmbă

O ce viață strâmbă

Sar ca din pizdă

Sar ca din pizdă

Scântei pe pereți

Îți schimba mersu mereu dialectic Barbar poetic

Știu pe cine și pe cine nu am nimerit

Nu spune: nu ai o personalitate

Când nici bine nu m-ai cunoscut

Știu pe cine și pe cine nu am rănit

Aici mă simt ca la mine acasă reține

Le vedeți cam strâmb

Și aceasta vă cam și spune

ne

 

LoLoLoLoLoLoLoLoLoLoLoLo Lol

Puțin cam bâlbâit

Și totuși înca Încă mai vine

 

Am vrut să mut munții din loc

Iar munții au spus nu

Mi-au plăcut femeile fantomatice

Care la fel au dărâmat

O să facem altul

Și mai lung și mai lat

Și mai bun și mai greu

Că dacă vin eu pe neveu

Mie nu mi-e teamă de Dumnezeu

Numai că fiindcă este un rău

Trebuie să te rogi de el mereu

De la Zenescu la Rimbaud

Show me the money Show me the pain

Și totul se aude din nou în ecou

Dacă mama trăia Mă vedea erou

Voi văzându-mi valoarea

Vreți am îmi vinde filmul ca pe un bibelou

Și asta vă supără Că mi-e mie teamă de întrebări?

De la metafizic la Star Trec peste orice nivel de așteptări

Încredere în oameni? E strada prea strâmbă

Ieri un nene a primit amendă fiindcă îi era rău

Polițistul pe motocicletă Activat ca un robot dilău

Brav îl lăudam eu Nu a sunat la unu Unu Doi

Și-o fi spus-o și el?

Sau legea lui Dumnezeu

E tot aceași pe care și-o face omu fără de mască

Am iubit o curvă mă Dar voi m-ați acuzat

Ori mult v-ați mai mirat…

Vina am împins-o

Că naiba va făcut să vă băgați în seamă

Că naiba va făcut să vă mănânce în cur

Acum văzând că oameni pot goni din viziunea mea

Nimeni Nimeni Dar nimeni nu mai vrea

să se împace cu mine…

Viku Zenescu

Viku Zenescu s-a născut pe 15 decembrie 1989 la Bucureşti. Poet performer şi artist vizual, trăieşte şi lucrează în Bucureşti.

Licenţiat în Sculptură a participat la mai multe expoziţii, personale sau de grup, printre care Beat Genaration Reborn/ Club Legere, Bucureşti; Contempora 6 - Expoziţia Tinerilor Artişti/ Alchemia, Bucureşti şi UNarte la 150 de ani/ Sala Dalles, Bucureşti.

A publicat două volume de versuri „A iubi nu e verb” în 2013 și „Anestezicul din palmă” (Editura Tracus Arte) în 2016. Atribuind sufixul “escu” la pseudonimul inițial.

A performat în mai multe orașe din Cehia și la Literaturwerkstatt din Berlin. În 2017 a fost inclus în antologia „#Rezist! Poezia” şi în 2018 în „Tu, înainte de toate – O antologie a poeziei contemporane de dragoste” (Editura Paralela 45).

Ce părere ai?

error: Content is protected !!