Flavia Mincu – Poezii | #FabricadePoezie
m i l i t e z
pe asfalt cifrat
prin oglinzi urbane
trag cu ochiul în amintiri
pe sofa
îmi trec înaintea mea
cadre filmate din maşini
din viteză imi stropesc silueta bătrână a umbrei mele
a ceea ce a mai rămas din ea
chipul blajin al mamei
geanta ei preferata LV
oglinda cu două feţe din buzunarul interior al genţii
ceaşca de cafea vecină cu rujul
oglinda rezemată de faianță
agenda cu lucruri de făcut pe care ea bifa
semnul „imposibilul e nimic” – a d i d a s –
√
chipul ei cu vedere la fereastră
obişnuia să-şi treacă mâna peste creştetul fiecărei vecine
asculta atentă cum fremăta
fiece inimă
fiece stradă
îmi citea pasaje întregi din cărţi
despre seducţie
divina comedie
il male curabile
copacul – femeie – stejar
ai lav iu spus cu zâmbet infinit
chemarea de-atunci până acum
caman de vino
Infinitul în care mă odihnesc
şi azi.
{ }
atunci când nu mă las prinsă în parcuri
de aspersoare
precum amintirile difuzate pe peretele inimii
cu semnal slab
mă retrag pe-o bancă de lemn dantelat de ploi
mă privesc în oglinda cu două feţe
o faţă cu lupă -care măreşte
cea a lui Dumnezeu
o faţă normală
cea a mamei
ὀξύς oxys
γενής genes
ard caloriferele în aprilie
hashimoto mă imploră să le opresc
nu depinde de mine, răspund
se supără
se închide în ea însăși
lăsându-mă pradă dezordinii cosmice
a rebeliunii cardiace
și a fugii pa(ni)cificatoare
ne iertăm una pe cealaltă înainte de lăsarea serii
deși știm că nici una din noi două nu va adormi prea curând.
caloriferele ard în pace în toate aceste case
au muzica lor proprie venită din subteranele istoriei
în caloriferele de fontă se aude vocea unei centrale vechi – mama
prin țevi se rostogolesc straturi de conciliere
între proprietari și administratori
între chiriași și vecinii de deasupra
între cutiile poștale și facturile consumatoarelor
între primari și oameni de afaceri
între ordonanțe transparente pe timp de urgență și popor
între știri oficiale și fake news în regim de semibabilonie si quasi dictatura.
trag dintr-un sertar o amintire
ea mă trimite să perii un motan roșcat și pașnic.
Tomiță
am pus pe umerii caloriferelor câteva vase de ceramică,
le-am grupat, le-am așezat în ordinea înălțimii,
le-am umplut cu apă și le-am rugat să îmi aducă oxigen
iubesc oxigenul și aș vrea să-l pot împărți lumii
oxigenul este un element chimic cu simbolul O și numărul atomic 8.
la magazin
m-am sustras pentru a–mi procura patru mere, două lămâi și un pahar de roșii cherry bellino
ai observat că totul s-a scumpit, îmi scrie pe chat Miri,
Da, am văzut,
îi răspund cu două puncte și o paranteză în afara lor și a mea
am intrat ca un hoț cu mască camuflaj
nu zic ca un terorist, ci ca o sperietoare clandestină cu eșarfa neagră în jurul gurii,
eram cel puțin comică, printre rafturi goale și ordonate.
am trăit un moment de rezervă când a trebuit să-mi pun în coș cele patru mere
era să mă ciocnesc de un alt coș vecin, al unei doamne.
m-am îndepărtat
ea s-a distanțat.
mi-a zâmbit și mi-a spus să aștept căci imediat termină.
„încă un pic și voi putea fi numai eu și coșul meu în fața grămezii cu mere, ca în grădina edenului.”
m-am speriat de propriile gânduri.
o priveam atentă cum și-a pus în coș zece mere verzi și asta mi-a dat curaj.
am ripostat în intersecția cu iepurași de ciocolată, am semnalizat la dreapta către casă, am accelerat, am pus frână brusc la scanare de produse și am băgat cheile în vestiarul alimentarei pentru a porni mai apoi motorul ca un vitezoman rănit din dragoste.
m-am uitat după pisici pe garduri,
am alergat cu plasele în mână și cu declarația în telefon
am zărit magnolii, meri înfloriți, azile de bătrâni, spitale cu agenți de pază la poartă,
am intrat într-o cofetărie turcească
am cumpărat două baclavale triunghiulare cu nuca zaharisită desprinsă din basme.
acum îl ascult pe Andre Gagnon
și e mângâietor.
la fel ca o sarailie savurată de mama.
