Ionuț Singureanu – Poezii | #FabricadePoezie
Tatuaj concertat
Tu asculți o melodie rock,
Eu îți sudez venele la loc, pe marginea căzii,
Am electrozi de arpegiu și electricitate în solfegiu
Sistemul tău sangvin e supraîncălzit,
Nu-mi dă voie nervii cu arcușul să-ți ciupesc
Atâta vibrație într-un lucru pământesc?!
Îți promisesem mai demult
Că am să-ți fac un tatuaj
Cu cerneala care nu se spală
Acolo unde nu se vede,
Acolo, unde seara, sentimentul lumii
Se întoarce la garaj.
N-ai avut răbdare,
Ai crezut mult prea puțin,
Unui astfel de graffiti îi trebuie din plin,
O viață, o inimă, un dop de plută izgonit
Pe marea din sertare.
Nu se zgârie pe dermă,
E pictură intensiv internă
Te ai grăbit și te am găsit
Slăvindu-l pe Ozzy, la marginea căzii,
Nu pe marea din sertare, ci în sânge clocotind
De dragoste pierdută.
Cupid
Fără a mai face calcule matematice, mă arunc înaintea primului semn de întrebare.
Este cumplit să fii lovit de platitudinea punctului nesărutat de virgulă.
Lor, le, l este oglinda crăpata de cuvinte neșlefuite.
Reala imagine este a celui pe care nu-l cunoști,
Atunci când privești în cana de apă nebăută peste noapte.
E toamnă
Din gâtul sticlei cum se scurge Luna,
Pe buchii ponosite jeluiește lumea,
A dor iubit suflat în aur,
A frunze terne prefăcute în balaur
E toamnă și e jale mistuită de etern
Pândește din cotloane-ntunecate tragedia
Să cadă-n tuciul cu gem amar de prune,
Se sfârșește lumea și nimeni nu o spune
Psihoze suspect de instrospecte
Sentimente tartinabile
Izvorâte din touchscreen
Legumesc, așa, puțin,
Pe dormeza repezită
Eram idolatru și mergeam desculț
Visele-mi rebele sedate oportun
Mă nășteau în fiecare dimineață
Organism sleit, nebun
A-nceput, pe urmă, detoxifierea,
Deși nu răspundeam la tratament
Au început să-mi vâre prin toți porii
Învierea, cina, protozorii
Fărâmițat, închis de cariul
Veșmântului insalubru,
Trăiesc accidente vasculare
Orișicând i se năzare
Vreunei tize feminine
Vara târzie
Trăiesc o vară nesfârșită
De flori în evoluții parfumate
Cu tine dezgolită,
Pe o plajă negăsită
Și cerul e funebru, astru-i lângă mine
Cu nopțile ciudate, de Lună sărăcite
De vei lăsa ca neguri să te alunge,
Cocorii să picteze triunghiul ce n-ajunge,
Să-mi iei și toamna grea din suflet.
Mă lasă prins în zbor, de-o ciocârlie,
Căci totul e părere și vara e târzie.
Escală
Albastru marin e cerul căzut pe umerii tăi goi,
Estuar cu port celest, fără faruri, fără ploi.
Sunt vasul ce acostează lângă cugetul tău
Nu întreb nimic în scurta mea escală,
Nici tu n-ai întrebări.
Cu foc de jind îmi sufli-n pânze,
Cu zeci de noduri mă alungi
Pe mări de sentimente și chemări.
Ionuț Singureanu
Mă numesc Ionuț Singureanu, am 31 de ani și sunt autorul a două volume de versuri: „Întâlnire cu sufletul deschis” (Coresi Publishing House, 2018) și „Incantații” (Libris Editorial, 2019).