Cât de necesară este, astăzi, revizuirea imaginii lui Eminescu? | Mihai Vaidoș

În ultimii ani au apărut la noi reacții tot mai frecvente împotriva lui Eminescu, în tot mai multe publicații (în Scena9, de exemplu). Ele au cerut o reconfigurare a valorilor din literatura românească. L-au denunțat pe Eminescu ca fiind un proto-legionar, xenofob, antisemit, antidemocrat, cu idei periculoase, fertile ulterior pentru instrumentalizare legionară și periculoase chiar și în ziua de astăzi.

Pentru a demonstra xenofobia, antisemitismul și antidemocrația, au citat diverse articole scrise de Eminescu. Dacă punem definițiile acestor cuvinte (xenofob, antisemit etc.) lângă acele articole, le vom da dreptate: Eminescu a fost xenofob etc.

Dacă însă punem lângă aceste definiții și tipurile de gândire dominante în cultura secolului al XIX-lea, ne dăm seama că exista atunci o mare majoritate a intelectualilor de pretutindeni care ar cădea, după criteriile de azi, în categoria de antisemiți, rasiști, xenofobi și antidemocratici.

Dacă luăm cazul României de atunci și înțelegem că era o națiune nouă, fragilă și cu un trecut traumatic de oprimare, ne dăm seama că intelectualii erau predispuși la reacții exagerate în fața oricăror imixtiuni străine.

Toate acestea ar trebui să tempereze atitudinea față de Eminescu. Nu se întâmplă asta. Dimpotrivă, pare că reacțiile se amplifică de la an la an.

Eu cred că definițiile acestor cuvinte sunt problematice. Lucrurile sunt mai adânci decât par. Nu e vorba de o revizuire pe baze mai sănătoase, ci de un fel de vânătoare de idoli. Să luăm cuvântul „xenofob”:

(DEX) Xenofobie – atitudine de teamă, respingere și ură față de persoanele străine de grupul etnic din care face parte subiectul.

Cum demonstrezi, fără să ai acces la interioritatea cuiva, ce simte? Nu ai cum să determini realitatea subiectivă, emoțională și de convingeri a unei persoane, indiferent ce spune. Poți sancționa ce face: acțiuni de instigare, organizare de marșuri, violențe împotriva altora.

Judecata este un mecanism cognitiv, nu o crimă. Oamenii judecă pentru a se orienta în lume, nu pentru a construi ideologii. Că judecata precede o ideologie, da. Dar există o diferență clară între exprimarea afectivă, dezordonată, contextuală și o ideologie stabilă, normativă, coercitivă. Etichetele moderne sar peste această diferență. Ele tratează efectul potențial ca fiind echivalent cu intenția reală.

De aici apare ideea: „Nu contează ce ai vrut, contează ce s-ar putea face din ce ai spus. Dacă pronunți cuvântul problematic, ești rasist, xenofob etc.” Dar aceasta este o logică preventiv-punitivă, nu una morală.

Dau exemplul lui Vasile, florarul. Vasile își angajează doi pakistanezi. Sunt mai ieftini. Acești pakistanezi nu au standardele de curățenie ale românilor, fapt care îl enervează pe Vasile, pentru că observă că începe să piardă clienți. În bârfele lui ocazionale, Vasile îi face pe pakistanezi „niște mizerabili”. Ionel, student la SNSPA, auzindu-l, îl încadrează imediat în categoria rasiștilor și xenofobilor.

Dar Vasile și-a băgat la fel p**a în toate scaunele de pe lumea asta cu o seară înainte, când, accidental, s-a lovit la picior de un scaun. Cu un an în urmă a înjurat toate femeile după ce a fost înșelat. Vasile nu e un om citit, abia a terminat liceul, nu știe filozofie politică, nici nu știe de unde vin pakistanezii și nici ce înseamnă SNSPA.

Vasile nu face teorie rasială, nu cere legi, nu incită la violență, nu exclude juridic pe nimeni, nu are un proiect de „purificare”. El reacționează afectiv la un standard personal încălcat (curățenia), folosind un limbaj prost, imprecis, dar uman. Dacă am trata literal aceste ieșiri, ar trebui: să interzicem scaunele, să suspectăm misoginia universală.

Ce legătură are acest exemplu cu Eminescu? Eminescu a citit mult. Dar, în secolul al XIX-lea, ideea că rasa determină nu doar specificități fizice (culoarea pielii, forța fizică, înălțimea etc.), ci și trăsături de caracter era larg răspândită și considerată adevăr științific (acum știm că nu e așa).

El nu știa că, peste 50–70 de ani, va urma Holocaustul, că ideile intelectualilor antisemiți vor fi folosite pentru o doctrină a investirii cu vină colectivă a evreilor. Nu a beneficiat de descoperirile din psihologie care aveau să scoată la iveală pulsiuni, instincte și impulsuri violente comune oricărei specii.

El judecă etnii și grupuri cu uneltele epocii sale, într-un context de stat tânăr, anxietate identitară, presiuni externe, dezechilibre economice vizibile. Asta nu face judecățile lui corecte. Dar le face inteligibile, istoric localizabile și netransferabile automat către ideologiile totalitare de mai târziu.

Altfel spus, dacă Eminescu e xenofob, atunci și oamenii peșterilor sunt anti-încălzire globală, pentru că foloseau lemnul ca combustibil și provocau incendii de pădure ca să prindă mai multă pradă. Analogia asta nu relativizează răul, ci evidențiază absurdul judecării trecutului exclusiv cu instrumentele morale ale prezentului.

În orice caz, aceste definiții descriu un fenomen interior greu de cuantificat și dau ocazia multor oameni să stigmatizeze gratuit. Ele intensifică tensiunile sociale și anulează dialogul.

A contextualiza nu înseamnă a absolvi, ci a înțelege înainte de a judeca. Altfel, riscăm să devenim ceea ce blamăm. Ca în ultimul exemplu: Gina, supărată că, în stagiul ei Erasmus, nu s-a simțit tratată egal de colegii ei din Spania, concluzionează, cu o atitudine de ură, că spaniolii sunt rasiști (un exemplu luat din realitate, schimbând numele persoanei care a folosit greșit cuvântul „rasist”). Dar, dacă ai o atitudine de ură față de un grup etnic, ești xenofob. (Gina e xenofobă când taxează cu ură presupusii xenofobi? Sau daca/cand pune eticheta asta in mod gratuit, dupa orgoliu? Până la urmă, ce înseamnă tratament egal între colegi? Există unelte obiective de a demonstra tratamentul inegal într-un colectiv? Faptul că nu a fost invitată la unele petreceri demonstrează așa-zisa xenofobie a colegilor? Doar faptul că s-a simțit inegal tratată e o probă?). La vânătoarea de incorecți, corecții devin incorecți.

Scuze de lungimea textului. Cât de necesară credeți că este, astăzi, revizuirea imaginii lui Eminescu?