PORTRET Îmbrăcată-n dragoste, priveşti cu ochi închişi gânduri înflăcărate ce dansează în jurul tău ca-n faţa unei zeităţi… Îmbrăcată-n tăceri, asculţi muzica sufletului care urlă…
în lume țipă
înfige-mi în ochi furculițe
îngerii ploii pictează galben cu vocea
tăcerea îşi lipeşte pereții reci de râsul meu, în chiuvetă se botează un copil
de marginea chiuvetei un bețiv cu mâinile se agață
se uită în oglindă
lumânarea e în plan vizual.
Ochii tăi sunt precum o cortină ce dezvăluie o adevărată piesă de artă
Suntem doar noi sărutându-ne într-o lume pastelată.
Vreau să pictăm cerul sufletului doar cu magie
Vreau să te descifrez dincolo de orice cuvânt sau privire.
Ne jucăm cu arta ce dezvăluie orice sentiment
Iar inimile noastre bat concomitent.
„Azi, în sat, o faptǎ mare!”
Zise domn’ Primar pe-o bârnǎ
„Sǎ veniți cu mic cu mare,
Sǎ vǎ spun la fiecare,
Ce e-n sat si cum se-ntâmplǎ!”
Surpriza de a mă încânta cu ceva nou în fiecare zi
Este o înșelăciune a simțurilor
Își face loc în cap și creează un pustiu
În care nu mai e altceva.
E ca o dună de nisip,
Peste care nu pot trece decât
Dacă iau o gură de apă rece
E ca o goană după adevăr,
Peste care nu pot să sar,
Pentru că aș avea de-a face cu mine.
Și nu e bine!
Ne plângem de trecut, de greșelile făcute, de oameni meschini,
dar preferăm să aruncăm la gunoi clipe dintr-un prezent cu oameni mai buni,
Suntem oameni imperfecti, cinici și muritori
dar ne purtăm de parcă vom trăi evergreen,
Și va veni o zi când vom privi în urmă
și nu vom înțelege nimic din clișeele lăsate în viață, în buclă…
Femeile stăteau aliniate,
cu capul plecat în pământ
şi bancnote noi strânse tare
în mâini, în pumnii crăpați,
de muncă şi ani.
Așteptau; mă-ntrebam, ce anume?
şi ce făceau cu-acei bani?
M-au prins zorii încercând să-mi lămuresc trăirile,
Și n-am avut curajul să blamez dimineața
că încă mă sufoc între pat și versuri,
cu mintea uitată între timp și ploi.
Mă fugăresc într-un cerc închis amintirile
în care mă amăgesc singură că am înțeles viața,
Da-s prea tânără pentru scris literaturi…
Circumstanțială de cauză
Pentru că sunt om și am suflet
Pentru că mi-ai spus cele mai triste cuvinte despre mine
Pentru că la geamurile nopții bat inimi
Pentru că la capătul zâmbetului a murit un câine
Pentru că ceasul și-a înghițit limbile și limbile cuvintele
Pentru că în cercul nostru a crescut un pătrat
Pentru că buzele mele au gust de asfalt
Pentru că linia vieții mi-e plină de scame
Pentru că mi s-a pus un gând între coapse
Pentru că în floarea vieții clocește un ou
Vineri seara, pe la ora 7, ne-am întâlnit cu o ocazie foarte specială:
Fabrica de Poezie a împlinit 2 ani!
Dată fiind situația actuală, evenimentul a avut loc online, dar emoțiile „din teren” s-au menținut aproape neatinse.
Pe lângă alte discuții și zâmbete, am privit împreună această retrospectivă, un clip pe care l-am editat cu greu. De ce? Pentru că mi-a fost aproape imposibil să aleg.
Ce să tai și ce să las?