În căutarea fericirii (basm pentru oamenii mari)
A fost odată, demult, pe vremea când soarele lumina albastru peste pământ, un ținut îndepărtat peste care ploaia nu mai contenea să cadă. Oamenii locului erau obișnuiți cu asta, unii chiar se bucurau pentru că, spuneau ei, roadele pământului așa se fac, cu apă multă și soare când vrea Cel de Sus.
Nu toți, însă, erau fericiți să vadă soarele doar când și când. Într-un sătuc de câmpie, în mijlocul unei grădini pline cu flori, își avea casa Liala, o fată înaltă, frumoasă, cu părul bălai. Cât era ziua de lungă, își făcea de lucru prin grădină, că ploua sau nu, ea își îngrijea florile. Oamenii din sat nu o vedeau cu ochi buni.