David Escu – POHEM | #FabricadePoezie
POHEM
am nopți în care nu dorm gândindu-mă la moarte. stau îmbrăcat în zeghe în patul meu înconjurat de zăbrele imaginare și îmi aud propriul recviem. stau acolo chircit, în aceeași poziție în care am stat în burta mamei mele înainte de a fi născut în chinuri, și număr fiecare secundă de coșmar din această noapte valpurgică.
DESCOMPUNERE
car după mine o întreagă apologie a singurătății. îmi scriu singur poeme de consolare și plâng la zidul plângerii cu lacrimi de crocodil. am o lopată în mână cu care sap într-un munte magic de sare și sudoare amară. sângele îmi țâșnește din vena cavă pe catapeteasmă. sunt ultimul om și cel dintâi născut din pământ și apă, acest amestec de curat și murdar, de puritate și mizerie absolută. nu mai pot să urlu, mi-au plesnit corzile vocale și încep să mă devorez singur.
AUTOFAGIE
sunt bolnav cronic de frici imaginare și ideea delirului îmi macină creierul ca o piatră de moară. mă îndoiesc că exist și astfel îmi anulez dreptul la viață. dar cui îi pasă? mie nu îmi pasă de nimeni. mi-am câștigat dreptul la cumplita solitudine, mi-am câștigat dreptul la singularitate, mi-am câștigat dreptul la imoralitate, mi-am câștigat dreptul… nevroze în mod sistematic, sentimente amestecate cu fiere, greață și ură. ceva în mine nu funcționează cum trebuie, doctore. o să mă tratez singur, m-am săturat de atâtea opiacee. dacă ai o pastilă, o vreau pe cea a uitării. în rest totul e de prisos.
PRISOSINȚĂ
fac terapie prin cimitire. vorbesc cu corbii. ce frig e aici, simt cum îmi intră în oase răceala morții și mă paralizează. sloiuri de gheață îmi secționează organele vitale, scrâșnesc din dinți și merg mai departe. miros garoafele celor îngropați de vii și calc pe morminte. blasfemie! omorâți-mă cu pietre, fariseilor! îmi potolesc foamea cu sfânta împărtășanie, beau vin din sfântul potir și îmi devin propriul mântuitor.
RUGĂCIUNE
am trăit destul ca să înțeleg vidul existenței iar acum scriu rânduri lugubre. contemplez o cruce de piatră. încerc să mă obișnuiesc cu gândul non-existenței, al neființei. un sunet greu de violoncel se aude în văzduh. a sosit timpul, dar nu cred că sunt pregătit. voi fi oare vreodată pegătit? mai ai răbdare cu mine, doamne.
PENITENȚĂ
David Escu
un om.