Nu am mai citit de mult timp Cortázar – Mihai Gîndu

…Nu am mai citit de mult timp Cortázar, rosti scriitorul, sorbind din paharul cu rom şi lăsându-se pe spate în fotoliul care îi alina orele de singurătate. Am trăit acele clipe magice, când fantasticul se îmbina cu realul, când mă simţeam de parcă aş fi fost eu însumi în America de Sud, când vrăjile prindeau viaţă…

   …Şerpi vorbitori, fete unduindu-şi trupul cu mişcări de dans, înălţimi ale munţilor…

   Acum nu este decât o singurătate fără sfârşit, un blestem aruncat asupra omenirii, o toropeală a orelor Paradisului pierdut…

#AutoriiLunii | Julio Cortázar, realismul magic şi magia scrisului – Mihai Gîndu

Julio Cortázar este considerat (alături de, printre alţii, Jorge Luis Borges, Gabriel Garcia Márquez, Alejo Carpentier şi Isabel Allende) un reprezentant al realismului magic. Acest curent artistic realizează o unitate a contrariilor: viață și moarte, trecut precolonial și prezent postindustrial. Sintetizează două perspective, care, în mod obișnuit, sunt antagonice: perspectiva rațională asupra realității și acceptarea supranaturalului ca realitate prozaică.

Panait Istrati, povestitorul unic, şi cuvintele profetice ale lui Romain Rolland

Panait Istrati (10 august 1884-16 aprilie 1935) s-a născut în Brăila, ca fiu nelegitim al unei spălătorese, Joița Istrate, și al unui contrabandist grec, Gherasim Valsamis, grec chefalonit.

A copilărit în Baldovinești, a terminat șase ani de școală primară, doi fiind nevoit să-i repete, ca și Maxim Gorki, scriitorul rus cu care a fost comparat adesea. Și-a câștigat existența ca ucenic al unui cârciumar, al unui brutar și al unui vânzător ambulant. O vreme a fost și cărbunar la bordul navelor Serviciului Maritim Român. În acest timp a citit cu aviditate tot ce i-a căzut în mână. Hoinărelile l-au purtat prin diferite orașe: București, Constantinopol, Alexandria din Egipt, Cairo, Napoli, Paris și Lausanne.

Gellu Naum, un autor de avangardă cu un crez unic: suprarealismul

Citind versurile sale, care nu sunt uşor de parcurs pentru cititorul de poezie scrisă în registru clasic, ai impresia că ai intrat într-o lume paralelă. Şi, întrucâtva, asta se şi întâmplă, fiindcă te afli deja pe tărâmul suprarealismului.
Un tărâm magic, unde nu este loc de trişare.

Jocul cu mărgele de sticlă, de Hermann Hesse | Recenzie: Mihai Gîndu

Un joc arhaic şi misterios, premisa pentru o călătorie în universul uman…
În această capodoperă a literaturii universale, Hermann Hesse ridică probleme existenţiale profunde, cu vădită tentă filosofică. Scrisă într-un stil scolastic, uşor pretenţios (poate că unii l-ar putea considera depăşit astăzi), lucrarea are marele merit de a nu fi câtuşi de puţin sterilă sau repetitivă, dimpotrivă, făcând o incursiune fascinantă într-o lume fictivă, cu caracter utopic, în scopul (nemărturisit explicit, dar subînţeles de autor) de a răspunde întrebării:

error: Content is protected !!