Vlad Minea – Poezii | #fabricadepoezie

***

e a doua zi de crăciun

seara

mă plimb singur pe străzile clujului

trec prin valuri de oameni în al doilea val pandemic

ieșiți să admire instalațiile de sărbători pentru a douăzeci și șasea oară luna asta

 

sunt oameni singuri, ca mine

oameni însoțiți de alți oameni

oameni însoțiți de unul sau mai mulți câini

care marchează stâlpii împodobiți și mașinile de poliție

blazat parcate în piața unirii

 

isonul cântecelor de crăciun de la pub-urile încă deschise e ținut de claxoanele din trafic

care sunt mai talentate față de colindătorii care merg cu boxa printre blocuri și chiuie

magia sărbătorilor

se simte ca un vortex de cadouri pe care ți le faci singur


***

când eram copil

în curtea bunicii mele

sorele animat se reflecta în oglinda ce avea colțul din stânga spart

era îngustă, mâncată de rugină, agățată de un stâlp gros ce ținea sârma pe care în fiecare iarnă stăteau atârnați cârnații și lebărul

se reducea totul doar la a avea ce mânca și a bea

o voce metalică striga și mă speria

voce parcă venită dintr-o peșteră și trecută prin auto-tune

 

când eram copil și mă speriam de vocea grotească

mă duceam pe baltă

acolo am văzut lângă un tufiș un craniu de animal

probabil căprioară sau oaie

când am crescut mi-am dat seama că acel craniu e model de tatuaje pentru băieți și fete

mi s-a părut straniu

 

când mă speriam de vocea tăioasă care îmi străbătea șira spinării

făcându-mă să mă simt complexat de neputința mea acută

totul se reducea la uitat la desene și joc

doar în fața blocului să nu te pierzi

tu nu ai voie să pleci departe de casă chiar dacă alți copii o fac

fiindcă că e periculos

și ceilalți copii sunt mai mari și pot descurca mai bine

tu ești mai mic și nu ai voie

tu ești mai handicapat


***

bun de nimic

mi-ai spus că habar n-ai cu cine semăn așa molâu

de parcă sunt făcut din labă

m-am blocat ca un actor debutant pe scenă

pișat pe el de emoții

am fugit desculț

m-am împiedicat și am căzut în jegul de sub unghiile copilăriei

mi-am julit coatele genunchii

sentimentele

am sângerat

mi-am rupt pielițele de pe cicatrici

am sângerat iar

 

m-am întors înapoi

povestea a fost pusă pe repeat

m-a prins la fel de nepregătit

am sângerat iar


***

îmi pare rău de tine, vlade,

dar aici la noi dacă nu ai permis auto la 18 ani degeaba i-ai împlinit

ghinionul tău, n-am ce să-ți fac

aici nu se acceptă de la băieți să plângă sau să arate ce simt

astea sunt treburi de muieri

aaa și de ce n-ai și tu o gagică?

să bagi și tu mâna la o pizdă ceva

vezi că văr-tu ăla și fute are și note mari la școală

să dai și tu mai repede la buci să ți se vindece „coșii” ăia de pe față

bagă-ți mințile în cap odată

ce dreac’ ești ultimu’ fraier la toate alea?


***

mă uitam la un documentar pe youtube despre ființele subacvatice

acolo am văzut o caracatiță ale cărei tentacule aduceau cu un arbore genealogic plin de copii din flori

m-am rugat în gând să n-o pescuiască nimeni să facă din ea carne pentru conservă

sunt prea multe familii dezbinate chiar și așa


***

noaptea încep să mă gândesc

la pupilele tale dilatate privind soarele metamorfozat în lumina portocalie a felinarului stradal

la tine cu vagi urme de riduri pe frunte

cu buzele ușor crăpate

la cum îți desprinzi părul

îți scoți dresurile

și îți lași degetele de la picioare cu unghiile ojate perfect pe gresia rece

 

așa te proiectează mintea mea bombardată de ședințe la psiholog și frustrări

înainte să-mi imaginez cum îți dau să sugi zeama dintr-o portocală

înainte să-mi imaginez că mă culc cu tine

înainte să am tupeu să-ți vorbesc într-un mod coerent

după cele trei cuburi de gheață topite în paharul cu vodkă

sec.


***

când erai foarte beată și stăteai la mine în poală așteptând să vomiți

cu o ultimă rămășiță de luciditate

mi-ai spus că toată iubirea sinceră din lume încape într-un bob de mazăre alterat

am cugetat și ți-am mângâiat părul șaten fără să fi simțit nicio afecțiune

aia a fost ultima oară când te-am văzut

sper că te simți bine acum

și că ai rămas la fel de optimistă

Vlad Minea

Mă numesc Vlad Minea, am 21 de ani, sunt student la Facultatea de Litere a Universității Transilvania din Brașov și scriu poezie de un an. Timpul liber îmi place să mi-l ocup plimbându-mă în natură, studiind sau recenzând cărți.

Îmi place prin scriitură să fiu direct, sincer și să ating sentimente pe care oamenii, în general, doresc să le suprime.

Am o afinifitate specială pentru culturile și civilizațiile arhaice.

Ce părere ai?

error: Content is protected !!