Viorel Ioniță – Poezii (2) | #fabricadepoezie
Vremurile bune de altădat’
Leonida Ivel
Un gentâlmen şi-o gentâlmenă,
El cu baston şi ea cu trenă,
Ţanţoşi, prin urbe se plimbau,
Şi-n stânga, `n dreapta salutau,
Conştienţi de-a lor valoare,
De viţă fiind, şi nu oricare,
El, ot Bârzoieşti, vestit,
Chiar cu bazoane şi pantoful găurit,
Ea, cucoană cu ten veşted,
Şi rasaţi păduchi în creştet,
În piaţă-ajunşi, în zi de vichend,
Goniţi de portofelul divergent.
Senini, văzându-şi de-a lor cale,
Fără resentimente, fără jale,
Din privire înţeleşi, la unison,
La bodegă ajungi, pe-acelaşi ton,
Comandă grav şi nonşalant,
Unui garson încet şi enervant:
–“Un platou să fie, de mici plin,
Cu scobitori, şi şerveţele, că-i festin.
Dar, pătrunşi să fie şi, toţi trei,
Cu muştar, şi bere rece, şi mujdei”.
El mai vajnic, de, bărbat,
Spre gură, doi, iute-a cărat.
Delicată, că-i păţită,
De enterocolită chinuită,
Ea, privind spre-a amintirii zare,
Croind nostalgic în trecut cărare,
Aievea vede tăcuţii servitori,
Distinşi purtând culinarele comori,
Şi conţi, contese şi chiar duci,
Bând Perignionul cu bulbuci.
Dar, reveria e curmată
De brutala notă şi de plată.
Şi, în buzunar rămaşi c-un pol,
Târşit se duc spre-un demisol.
Leonida Ivel
Am apărut pe lume în 1952 (prea devreme?, prea târziu?), veșnic în așteptarea unor vremuri bune. De scris m-am apucat cu timiditate, neîncrezător în mine, așternerea sufletului pe hârtie fiind mai degrabă o necesitate personală, decât o nevoie de comunicare. Când alții m-au încurajat să perseverez, ca orice “geniu” care se respectă, mi-am ales un pseudonim, Leonida Ivel. Ce n-am reușit să-mi aleg a fost stilul, putând spune mai degrabă ca este... fără stil, singura notă comună a scrierilor mele fiind nonconformismul. Ca întreaga mea viață.