Simona Elena Năstase – Poezii | #fabricadepoezie
Ea… dintotdeauna pe dos
Cântă uneori noaptea, în amurgul serii chiar,
Ca o pasăre ce doarme lin, te păzește chiar.
Este mică uneori, nici nu știi de ea cand dormi,
Este mare alteori, și te invadează ca un șuvoi.
Face ea ce face în zbor, și câteodată aterizează
Se așază chiar la tine pe față și nu dă niciun semn de viață,
Nicio șansă.
Își face loc în sine și te copleșește, Te înțeapă ca o viespe,
Te sufocă ca o pernă.
Îți mănâncă bucuria, viața și melancolia
Te îmbată dintr-un strop și te face sărăntoc.
Te adoarme dintr-un murmur și te ține mereu pe loc
Te intrebi mereu, de ce la tine? Ce are ea cu tine ?
Și-ți răspunzi mereu că de fapt tu o inviți și ii faci loc.
Te învață despre tine, când să taci și când să fugi,
Când să negi și cât poți să duci,
Dar sunt zile când nu vrei decât să o alungi.
Astăzi este una dintre ele, împresurată cu disperare,
Când vrei să o împingi să zboare
Să te lase în separare, numai să se ducă in jos.
Astăzi te ia in serios și îți lasă un bilețel scris pe dos.
„Te-am învățat o lecție mare. Să mă ai pe mine este o mare favoare
Dar să mă păstrezi prea mult este o mare eroare.”
Semnat
A ta dintodeauna, tristețea
© Simona Nastase
Aprilie 19 2020
Ilustratii: Cristina Marin
Tan…dre…țe
Trăiesc un sentiment pe care nu știu cum să-l apuc,
Îmi place mult, dar mi-e puțin teamă să îl pun într-un cuvânt.
Oricât l-aș experimenta nu m-aș sătura,
Pentru că este atât de dulce, atât de fin, atât de cald…
Încât mai vrei să-l simți doar pentru o clipă
Doar că ți-e frică ca nu mai primești.
Pare că mereu am fost în goană după el,
Dar niciodată nu am avut de ajuns.
Mereu a fost cu rația, cu bucățica
Poate chiar cu firimitura,
Și poate că și de asta e așa greu de pronunțat.
Dar astăzi mi-am promis că fac un efort și o să-l zic
Cu toată frica și rușinea la un loc.
Le pun deoparte!
Și vreau să exprim …
Tan…Dre… Țe
Tandrețe,
L-am spus cam repede, Știu…
TANDREȚE
© Simona Nastase martie 2020
Adicția
Surpriza de a mă încânta cu ceva nou în fiecare zi
Este o înșelăciune a simțurilor
Își face loc în cap și creează un pustiu
În care nu mai e altceva.
E ca o dună de nisip,
Peste care nu pot trece decât
Dacă iau o gură de apă rece
E ca o goană după adevăr,
Peste care nu pot să sar,
Pentru că aș avea de-a face cu mine.
Și nu e bine!
Nu-mi place pentru că doare, îmi dă o stare de rumoare
Seara când ajung acasă și mă uit în oglindă,
Văd cum starea de supărare este demult plecată.
Fără pofte sau alte metode de a mă ține legată,
De a mă ține blocată.
Singura cale de a scăpa de orice dependență este de a mă uita în
oglindă și a mă îndrăgosti de mine din nou și din nou…până voi înceta să
mai caut afară ce a fost dintotdeauna înăuntru.
© Simona Nastase 20.04.20
Cred în mine
Cred în mine nu doar pentru că merit,
Cred în mine nu doar pentru că am dovedit că merit,
Cred în mine nu doar pentru că alții cred în mine,
Cred în mine nu doar pentru că am o vârstă.
Cred în mine și când mă îndoiesc de mine,
Cred în mine și când alții nu cred în mine,
Cred în mine și atunci când nu mai am forță,
Cred în mine și atunci când sunt lipsit/ă de curaj.
Am multe motive pentru care să cred în mine
Însă cel mai bun dintre ele este pentru că pur și simplu cred în
mine.
Pur și simplu știu să cred în mine.
@ Simona Nastase 2020 iunie
Simona Elena Năstase
Am început să scriu pur și simplu fără să îmi propun să scriu poezie. Pentru mine este o relaxare și simt că am atâtea lucruri de spus încât nu se va termina niciodată. Nu mă gândesc înainte să scriu sau nu modific textul după ce scriu. Nici nu îmi planific să scriu vreodată, cel puțin nu poezie. Este un proces pur creativ și fără efort.