Danya Ștef – Poezii | #fabricadepoezie

Inception

La prima întâlnire mi-ai oferit mărgăritar,
iar eu te-am întrebat de unde ai știut
că-s florile mele preferate.
Nu știuseși, dar îți plăceau și ție.
Se asortau cu verdele zâmbetului tău
și cu auriul care-ți scălda ochii la apus.
M-ai luat de mână și am fugit la mare, desculți.
Ne-am trezit într-o rulotă la ușa căreia băteau valurile,
pe o plajă pustie, presărată cu maci.
Purtam o rochie lungă și verde,
pe care se impregnaseră mărgăritarele primite în dar,
la fel cum zâmbetul tău se impregnase pe talpa piciorului
pe care mi l-ai luat și l-ai dus la gură
ca să auzi mai bine marea.
Mi-ai atârnat în păr corăbii
și ai plonjat în adâncul ființei mele,
fără vestă de salvare și fără GPS.
Când ai ajuns pe insula tetracamerală,
cucerind și ultima redută,
am fluturat steagul alb și am deschis ochii.

Mi-ai șoptit: ce facem în dimineața asta,
ne trezim sau ne visăm în continuare?


Șapte de treflă

Mi-ai luat cu buzele norul de pe frunte
și picăturile de ploaie de pe obraz
și mi-ai spus că licuricii nu plătesc factură la ENEL
pentru că sunt conștienți de ceea ce pot.
Apoi, m-ai rugat să-ți închiriez o cameră în atriul drept,
pe care să te las să o pictezi în ocru și verde praz.
Nu am înțeles simbolistica acestei cromatici,
dar, fiind stângace,
am considerat că ventricolul îmi ajunge și am acceptat.
El e roș-alb, are gazon și flori de câmp,
iar vara se deschide cu suflu sistolic spre mare.
La apus, pescăruși gălăgioși
își înfig ciocul în buza plajei
și o ciugulesc până la sânge,
iar răsăritul stoarce secunde de gând
și i le vâră sub limbă.
Sper să putem conviețui unul în vecinătatea celuilalt,
chiar dacă nu sunt complementare culorile noastre,
iar creionul dermatograf are vârful rupt
și nu poate corecta mare lucru.

În tenis, un as valorează mai mult decât la șeptică.


Inimi și fructe de pădure

Am scris împreună pe coala albă a cearceafului
toate poveștile de amor trăite până la epuizare
fiindcă altfel se credeau nemuritoare.
Ne-am trezit în miros de licurici,
sorbind vată de zahăr printr-o țeavă de cornete
rămasă de la ultima bătălie cu perne
Pe piatra lunii a răsărit soarele,
iar în schimbul inocenței am primit o scoică
să-ți ascult marea
și căciula ta de moș crăciun


Apocalipsă

În ochii tăi verzi,
universul se transformă-n poezie.
Am transcris cu degetele de la picioare
câteva cuvinte despre mare și despre pescăruși
Verdele mi s-a prelins pe coapse ca un ou clocit
din care nu mai răsare niciodată soarele
Catapeteasma lumii se clatină în acorduri de Vivaldi
Sfinții și-au luat aureolele la subraț
și fug mâncând pământul
Iar noi dansăm spate în spate,
ținând cu dinții de linia curbă a curcubeului


Circumstanțială de cauză

Pentru că sunt om și am suflet
Pentru că mi-ai spus cele mai triste cuvinte despre mine
Pentru că la geamurile nopții bat inimi
Pentru că la capătul zâmbetului a murit un câine
Pentru că ceasul și-a înghițit limbile și limbile cuvintele
Pentru că în cercul nostru a crescut un pătrat
Pentru că buzele mele au gust de asfalt
Pentru că linia vieții mi-e plină de scame
Pentru că mi s-a pus un gând între coapse
Pentru că în floarea vieții clocește un ou
Pentru că un pahar de prosecco s-a vărsat în sânul lui Dumnezeu
Pentru că toate romele duc drumuri sub tălpi
Pentru că din pieptul meu a decolat o căruță
Pentru că emailul tău e plin de fluturi care trăiesc doar o zi
Pentru că în brazdele cearceafului au început să răsară copii
Pentru că din buzunar ți-a căzut o poveste
Pentru că în iriși ți-au înflorit maci
Pentru că spuma mării a dat în foc
Pentru că în rosturile gresiei nu mai văd niciun rost
Pentru că amintirea ta mi-a rămas între dinți
Pentru că firele de iarbă vor înlocui firele de păr
Pentru că viața nu e decât o pistă de aterizare pentru libelule
Pentru că moartea ne stă pe limbă


Vocale românești cu garnitură de gânduri

A – am băut apă de mare când eram mică
E – e duminică și ninge… a fost.
I  – ilieș are în ochi o planetă mică ce naște cuvinte
O – oamenii iau frumosul lumii pe tălpi și-l închid în morminte
U – unde se duc anii după ce îi trăim?
Ă – ăăă…
Î –  în noi. înainte și-napoi.

Danya Ștef

Danya Ștef este filolog, iar în anul 2019 a debutat la CDPL cu volumul „Colecționara de himere”. De atunci, a mai publicat grupaje de texte pe platforme literare precum “O mie de semne”, “Parnas XXI”, precum și în volumul colectiv „Row of Masks”.
Danya Ștef mărturisește că poezia ei e un vaccin al durerii, stors din adâncurile sufletului și împărtășit lumii, astfel încât să producă anticorpi.

Ce părere ai?

error: Content is protected !!