Nicol Vigu: „Un nou început nu se scrie niciodată pe prima pagină” | #FabricadePoezie
Percepții
Un nou început nu se scrie niciodată pe prima pagină.
Prima aripa frântă de fluture; fluture de celuloză albă – cuprinde testamentul vechii vieți.
Acolo vor sta: regrete, decizii greșite, catastrofe din porniri spontane, negândite.
Lucrurile bune se întâmplă după ce urmele greșelilor catastrofale sunt șterse, iar nimeni nu își mai aduce aminte.
Chiar dacă e nou, începutul tot cu un pas stângaci va porni.
De aceea ne apucăm de scris de pe a doua pagină.
Un om mort cu galaxia în mâini
Puțini sunt cei care încearcă și a doua oară … să folosească aceeași replică de agățat pentru a aborda aceeași doamnă.
Dar și mai puțini sunt cei care dorm cu ușa deschisă la cameră. Care cred că fetele nu ar trebui să plângă dacă nu sunt ținute în brațe.
Aceștia au un ceas neobișnuit prin care timpul te privește, analizează, descompune în secunde. Cu ei, atunci când ajungi acasă e ca și cum nici nu ai fi plecat. Întruchipează toată dezordinea unei vieți fără griji.
Când ceva rău li se întâmplă vor să asculte povești cu dragoni și zâne care fac întreceri pe motociclete spre castele Fântâni–de-ciocolată, în care prințesele pot mânca tot ce voiesc fără să se îngrașe.
Își vâră mâinile în culori cu care desenează un astăzi greu de ignorat.
Se șterg cu mâna la gură după desene animate și cântă în limba ursuleților de pluși despre Ora ceaiului.
Puțini sunt cei care trăiesc.
Care trăiesc veșnic cu mâinile pătate de galaxii.
Dar și mai puțini sunt cei care își păstrează stelele în priviri, deși le îngreunează vederea.
Iarna în mine
E iarnă în mine.
Aprindeți lumina ca să nu se simtă frigul. Ardeți zahăr ca să nu se simtă melancolia. Aduceți fulare pentru a ne feri de alb.
E iarnă în mine, și în fiecare dintre noi .
Suflete viscolesc prin orașe. Își ard buzele înghețate cu scrumul unei țigări în timp ce așteaptă să fie fericiți. Sunt amenințați de ,,Sărbători,, cărora trebuie să le îndeplinească menirea , să le împacheteze în hârtii colorate, în hârtii fericite.
În fiecare an , această revoltă a iernii din interiorul nostru vrea să își ia revanșa pentru un gând rău , pentru un strigăt, paranoie, nepăsare, indiferență. Vrea să fie bun , poate mai bun, sau, de ce nu?! Cel mai bun ornament cu care ne putem împodobi.
Ne îmbrăcăm elegant. Ne purtăm cu manuși. Suntem prezenți. Ne ținem de cald. Ne plimbăm prin timpul acum luminat, creînd amintiri strălucitoare, care nu pot fi cumpărate.
Suntem ca o locomotivă cu vise.
Aburi … Aburi.
Cerul a devenit gri, o cortină de ceață ,înspăimântator de pustiu. Toate stelele i-au coborat pe Pământ. S-au așezat după bunul plac în jurul standurilor cu mere caramelizate, vată de zahăr, turtă dulce, zgomote de clopoței, luminându-ne calea către un zâmbet.
Ochii scânteiează la intensitatea unui fulg de nea care se topește în ciocolată caldă și zgomote de colinde.
Numai acum putem lăsa urme în zăpada din interiorul celorlalți.
Acum! Înainte să se topească!
Orgoliu
Oamenii ce nu-și vorbesc așteaptă timpul să le facă rezervare în fața unei lumânări și a unei mese cu flori.
Cei ce nu-și vorbesc au două bidoane cu lapte în frigider, ambele începute.
Își pierd răbdarea și nu-și găsesc pacea decât foarte târziu.
Oamenii ce nu-și vorbesc încătușează păsări, apoi le privesc cum zboară legate de picior cu o funie întinsă.
Aceștia nu-și promit, nu iartă și nu își cer scuze decât victimei care raționează ale lor trupuri fragile.
Oamenii care nu își vorbesc sunt condamnați să înceapă jocul mereu de la capăt. Pentru ei nu există ,,Save”. Joacă până la ultima viață pentru propriul confort care nu cere efort.
Au buzele cusute și petice de vorbe pe urechi. Au ochii mereu asupra lucrurilor care nu pot să le spună: Cum e o zi din viața noastră? A ta adică?
Au bandă adezivă prin mijlocul vieții. Au limite oarbe și simțuri seci.
Au nisip în ochi.
Oamenii ce nu-și vorbesc, nu-și pot spune niciodată…
Nicol Vigu
Ola 🙂
Eu sunt Nicol. Reprezint vecinul prietenos al poeziei, adică.. proza scurtă. 😀
Încerc, încerc... dar nu prea reușesc cu poezia să mă dumiresc. Așa că îmi dau voie să fiu în pace și echilibru cu literele împreunate din textele mele. Mulțumesc că ai trecut pe aici.