În luna octombrie, ne-am văzut din nou la Fabrica de Poezie. Nu, nu în persoană, pentru că nu mai este cazul să ne adunăm un grup destul de numeros în condițiile actuale. Așa că am optat pentru o întrevedere pe Zoom.
Nu am filmat și postat întreaga întâlnire, am apăsat rec în momentul în care am trecut peste discuțiile introductive și am început să poezim.
Alexandru Macedonski, primul reprezentant al simbolismului în literatura română, s-a născut la Bucureşti, în 14 martie 1854.
Poetul rondelurilor a debutat în 1872 cu volumul de versuri „Prima Verba”. Din acel moment şi până în 1920, Macedonski are, în afară de literatură, o activitate diversă în multe domenii (politică, administraţie, ştiinţă), datorată unei personalităţi pline de nelinişti şi curiozitate pentru nou, alături de un orgoliu nemăsurat care, din nefericire, i-au adus de-a lungul timpului nenumărate neplăceri.
Despre Urmuz este foarte greu să scrii, și când spun asta mă refer nu la opera sa (de altfel de mică întindere), ci la viața sa, înconjurată de o discreție misterioasă, care o face necunoscută nu numai nouă, ci așa era și pentru contemporanii săi.
Puținele informații care au stat la dispoziția istoricilor literaturii române atestă că Urmuz (pe numele său adevărat Dumitru Dem Demetrescu-Buzău) s-a născut la 17 martie 1883, la Curtea de Argeș, fiu al doctorului Demetru Ionescu-Buzău. După o scurtă ședere la Paris (1888) și după școala primară și cea secundară urmate la Curtea de Argeș, pe viitorul Urmuz îl aflăm elev al Liceului Lazăr din București.
