Mihai Iunian Gîndu – Poezii (3) | #FabricadePoezie
CRUCI ÎN ZĂPADĂ
Sunt clipe
De satanic cenuşiu
În care lupta
Şi dorinţa,
Furia şi credinţa
Trecutelor vieţi
Şi-ale acesteia
Dispar, renăscând
Într-un tăcut abis
Ce nu se cuprinde decât pe sine
– unic cuvânt şi unic gând.
Sunt cruci în zăpadă
Ce au un timp al lor
– divină plămadă,
Demonic izvor…
Sunt clipe de tragic eter
În care, destrămate,
Visurile pier.
Când flăcări reci mă vor cuprinde
Pierind, apoi, în urma mea,
Vă voi ruga, ca ultimă dorinţă:
Sărutaţi infinitul zăpezii
Şi aprindeţi-mi o stea…
(Din volumul „Alegerea celui singur”, 1996)
IERNI ALE UITĂRII
Parfumul proaspăt
Al trupului tău de nimfă,
Magia contopirii,
Un cristal spart.
Buzele tale moi,
Strigătul orgasmic,
Moartea ca destinaţie finală.
Ochii tăi cristalini,
Inocenţa pierdută,
Destinul meu de martir,
Însă doar al scrisului.
Universuri mute,
Ierni ale uitării în care
Sufletul meu
A încetat să mai fie.
A rămas îngheţat,
Ca într-un instantaneu colorat
Făcut cu un aparat
De ultimă generaţie.
DORINŢĂ
Iubesc chipul tău angelic
Sculptat în marmură albă,
Ador glasul tău suav,
Cu largi ecouri
Rezonând trist în
Încăperile părăsite,
Tânjesc după atingerea ta
Delicată, magică,
Îmi doresc să fiu
Asemeni ţie,
Celest şi inocent,
Aştept iubirea ta,
Pururi cristalină,
O, tu!
Zeiţă a perfecţiunii!
– rosti, ca ultimă dorinţă,
Prizonierul singur,
Condamnat la moarte.
Mihai Iunian Gîndu
Scriitor amator.
Poet amator.
Cetăţean, locuitor, plătitor de taxe şi abonamente – profesionist.
Admir Nichita, Blaga, Eminescu, Pessoa... dar sunt departe de a fi un adevărat cunoscător al poeziei, pentru care am, totuşi, un sentiment aparte.
Dacă, din întâmplare, lumea descrisă de Mircea Cărtărescu în ”Creionul de tâmplărie” ar fi fost fictivă, probabil că mi-aş fi dorit, în prezentare, să inversez atributele. Dar ştiu că e cât se poate de reală...