Mihai Ciobanu – Poezii (4) | #FabricadePoezie

am îmbrăcat liniştea în costum de ginere,
i-am plantat la gât o cravată verde,
cu nod marinăresc,
mă întreb dacă în mine a mai rămas ceva viu,
dacă nici să mă bucur de răsăritul soarelui
nu mai am chef,
desigur metaforele mă aşteaptă la colţ de stradă,
doar lampioanele roşii mai lipsesc,
prin mine trece nestingherită umbra unui brad,
un prieten mi-a povestit
că el atunci când vrea să se odihnească
se lipeşte de tavan cu super-glue…

Daniela Banciu – Poezii | #FabricadePoezie

Eu măslină, tu măslin,
Noi ne potrivim cu vin,
Contemplăm în noi din plin,
Ne mâncăm, ne facem negri,
Suntem reci ca să trăim,
Eu sunt goală, tu prea plin,
Eu la Mega, tu în Carrefour,
Ți-ai găsit altă măslină,
Ea e plină, dar virgină,
Acum găurită toată,
Zici că este altă fată…

Viku Zenescu – Poezii | #FabricadePoezie

Scriind pur terapeutic  și vrând să fac numai ceea ce demonii
cred că îmi este binele meu Este o nouă zi
În care pregătești dispariția celor care te văd mereu la fel

Harababurând de sus Mi-aduc aminte ce ar fi spus Sallinger
Într-o situație din care este obligat să iasă
Sunt într-o pasă proastă… Sunt într-o pasă proastă…

Adriana Crăciunescu – Un basm pentru oameni mari + Câteva micropoeme

În căutarea fericirii (basm pentru oamenii mari)

A fost odată, demult, pe vremea când soarele lumina albastru peste pământ, un ținut îndepărtat peste care ploaia nu mai contenea să cadă. Oamenii locului erau obișnuiți cu asta, unii chiar se bucurau pentru că, spuneau ei, roadele pământului așa se fac, cu apă multă și soare când vrea Cel de Sus.

Nu toți, însă, erau fericiți să vadă soarele doar când și când.  Într-un sătuc de câmpie, în mijlocul unei grădini pline cu flori, își avea casa Liala, o fată înaltă, frumoasă, cu părul bălai. Cât era ziua de lungă, își făcea de lucru prin grădină, că ploua sau nu, ea își îngrijea florile. Oamenii din sat nu o vedeau cu ochi buni.

Nicol Vigu: „Un nou început nu se scrie niciodată pe prima pagină” | #FabricadePoezie

Un nou început nu se scrie niciodată pe prima pagină.
   Prima aripa frântă de fluture; fluture de celuloză albă – cuprinde testamentul vechii vieți.
Acolo vor sta: regrete, decizii greșite, catastrofe din porniri spontane, negândite.
   Lucrurile bune se întâmplă după ce urmele greșelilor catastrofale sunt șterse, iar nimeni nu își mai aduce aminte.

Alex Predescu – Poezii (3) | #FabricadePoezie

Mi-au căzut ochii pe tine în tramvaiul 32.
(Mă întorceam de la librărie.)
Era o zi neobișnuit de caldă de ianuarie,
Iar tu purtai o mască din acelea ieftine,
Care se găsesc în orice farmacie.
Doar o privire spre tine a fost de ajuns,
Mi-ai intrat în sânge ca un virus,
Te-ai strecurat în fiecare celulă
Și am simțit că sunt răpus
De o dorință irezistibilă
De a te întreba
Câte stații mai sunt până la Petre Ispirescu.

error: Content is protected !!